LEGE nr. 212 din 15 noiembrie 2011

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 18 noiembrie 2011
Intrat în vigoare
21.11.2011
Forma consolidată din
21.11.2011
Cuprins

privind trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale "Apele Române" în domeniul public al comunelor Pardina, Maliuc și Crișan, județul Tulcea, și în administrarea consiliilor locale ale acestora

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă trecerea unor suprafețe de teren, înregistrate ca platforme de apărare împotriva inundațiilor, din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale "Apele Române" în domeniul public al comunelor Pardina, Maliuc și Crișan, județul Tulcea, și în administrarea consiliilor locale ale acestora. Datele de identificare a terenurilor respective sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 2

Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 15 noiembrie 2011.

Nr. 212.

Anexă

*Font 7*Denumirea bunurilor imobile care se transmit Locul unde este situat bunul imobil Persoana juridică de la care se transmit bunurile imobile Persoana juridică la care se transmit bunurile imobile Numărul de identificare atribuit de Ministerul Finanțelor Publice Caracteristicile tehnice ale bunurilor imobile conform anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 Caracteris- ticile tehnice ale bunurilor imobile care se transmit Caracteristicile tehnice ale bunurilor imobile care rămân în admi- nistrarea Adminis- trației Naționale "Apele Române" Platforma Pardina 1 Comuna Pardina, județul Tulcea Ministerul Mediului și Pădurilor, Administrația Națională "Apele Române" Comuna Pardina - Consiliul Local Pardina, județul Tulcea 116744 (parțial) Dig Pardina, SP Pardina, platforma Pardina, L dig = 2.000 m, h = 2 m, S_sp = 1,065 ha, S platformă = 9,83 ha S platformă = 6,00 ha Dig Pardina, SP Pardina, L dig = 2.000 m, h = 2 m, S_sp = 1,065 ha, S zonă_protecție_ platformă = 0,87 ha Platforma Pardina 2 Comuna Pardina, județul Tulcea Ministerul Mediului și Pădurilor, Administrația Națională "Apele Române" Comuna Pardina - Consiliul Local Pardina, județul Tulcea 116744 (parțial) Dig Pardina, SP Pardina, platforma Pardina, L dig = 2.000 m, h = 2 m, S_sp = 1,065 ha, S platformă = 9,83 ha S platformă = 2,96 ha Dig Pardina, SP Pardina, platforma Pardina, L dig = 2.000 m, h = 2 m, S_sp = 1,065 ha Platforma Maliuc*) Comuna Maliuc, județul Tulcea Ministerul Mediului și Pădurilor, Administrația Națională "Apele Române" Comuna Maliuc - Consiliul Local Maliuc, județul Tulcea 65030 (parțial) Dig Maliuc, L dig = 1.830 m, h = 3 m S platformă = 3,62 ha Dig Maliuc, L dig = 1.830 m, h = 3 m, S zonă_protecție_ platformă = 0,457 ha Platforma Mila 23 Comuna Crișan, județul Tulcea Ministerul Mediului și Pădurilor, Administrația Națională "Apele Române" Comuna Crișan - Consiliul Local Crișan, județul Tulcea 64994 (parțial) Dig Mila 23, Stație de pompare Mila 23, telecomu- nicații, platformă, L dig = 3.400 m, h = 2,5 m, S_sp = 0,03 ha, S platformă = 3,92 ha S platformă = 3,72 ha Dig Mila 23, Stație de pompare Mila 23, telecomunicații, L dig = 3.400 m, h = 2,5 m, S_sp = 0,03 ha, S zonă_protecție_ platformă = 0,2 ha

DATELE DE IDENTIFICARE

a bunurilor imobile care se transmit din domeniul public

al statului și din administrarea Administrației Naționale

"Apele Române" în domeniul public al comunelor Pardina,

Maliuc și Crișan, județul Tulcea, și în administrarea

consiliilor locale ale acestora

----------

Notă *) Platforma Maliuc nu figurează în mod distinct la descrierea tehnică a nr. MFP 65030 din anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Persoana juridică de la care se transmit bunurile

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.