ORDIN nr. 269 din 29 noiembrie 2011

ORDIN Ministerul Administra?iei ?i Internelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 848 din 30 noiembrie 2011
Intrat în vigoare
30.11.2011
Forma consolidată din
30.11.2011

privind conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei unor ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri

Având în vedere prevederile art. 1 și art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul administrației și internelor emite următorul ordin:

Articolul 1

La data de 1 decembrie 2011 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 15 ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională ofițerilor și funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, prevăzuți în anexa nr. 1.

Articolul 2

La data de 1 decembrie 2011 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 20 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională ofițerilor și funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, prevăzuți în anexa nr. 2.

Articolul 3

La data de 1 decembrie 2011 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională ofițerilor și funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri prevăzuți în anexa nr. 3.

Articolul 4

Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

---------

Notă *) Anexele nr. 1-3 conțin informații clasificate și urmează regimul Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul administrației

și internelor,

Constantin-Traian Igaș

București, 29 noiembrie 2011.

Nr. 269.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.