ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 105 din 30 noiembrie 2011

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 5 decembrie 2011
Intrat în vigoare
05.12.2011
Forma consolidată din
05.12.2011

pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și a art. 8 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope

Având în vedere pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea publică consumul anumitor plante și substanțe, din cauza intoxicărilor pe care le produc și riscului de abuz,

luând în considerare numărul mare de persoane care se prezintă la spital în urma consumului unor asemenea plante și substanțe,

ținând cont de faptul că orice întârziere determinată de parcurgerea procedurii legislative obișnuite ar putea afecta sănătatea sau viața unui mare număr de persoane, în special tineri,

pentru a se acordă posibilitatea de a formula propuneri de extindere a sferei substanțelor interzise pentru mai multe instituții publice cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului infracțional în domeniul drogurilor și substanțelor stupefiante și psihotrope,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

La articolul 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) substanțe aflate sub control național - drogurile și precursorii înscriși în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătății sau a ministrului administrației și internelor;".

Articolul II

La articolul 8 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Tabelele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege pot fi modificate printr-o nouă înscriere, radiere sau transfer dintr-un tabel în altul, în baza modificărilor transmise de Comisia pentru Stupefiante a Organizației Națiunilor Unite sau de organismele europene competente, conform normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Prin modificările prevăzute la alin. (1) nu se poate înscrie o substanță aflată sub control național și internațional sub un regim mai puțin strict decât în condițiile prezentei legi și ale convențiilor internaționale.

........................................................................

(4) Secțiunea «Plante și substanțe aflate sub control național» se actualizează ori de câte ori este necesar."

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul sănătății,

Ritli Ladislau

Ministrul administrației

și internelor,

Constantin-Traian Igaș

București, 30 noiembrie 2011.

Nr. 105.

___________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.