Articolul 1
La punctele 3-6 din Cartea verde a Comisiei Europene "Consolidarea încrederii reciproce în spațiul judiciar european - o Carte verde privind aplicarea legislației UE referitoare la detenție în cadrul justiției penale", punctul de vedere al Senatului este următorul:
I. La punctul 3 "Relația dintre instrumentele de recunoaștere reciprocă și detenție", subpunctul 3.5 - "Punere în aplicare", răspunsurile la întrebările 1-3 sunt:
"1) Etapa preprocesuală: Care sunt alternativele la arestarea preventivă, altele decât detenția? Aceste măsuri sunt funcționale? Este posibil ca alternativele la arestarea preventivă să fie promovate la nivelul Uniunii Europene? În caz afirmativ, în ce mod?"
a) Pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, Codul de procedură penală din România instituie două măsuri alternative principale la arestul preventiv: obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara. Din perspectiva dispozițiilor noului Cod de procedură penală, măsurile neprivative de libertate, alternative la arestarea preventivă, sunt eliberarea provizorie sub control judiciar, sub control judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu fapta săvârșită, cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată.
b) Da, măsurile sunt funcționale și sunt utilizate în mod curent de către instanțe. Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
c) În completarea instrumentelor deja adoptate, precum ordinul european de supraveghere și decizia-cadru privind probațiunea, se apreciază că poate fi adoptată o directivă care să instituie standarde minime de drept procesual penal, inclusiv sub aspectul acestor măsuri alternative la arestul preventiv. Aceste norme trebuie corelate cu existența unor măsuri adecvate privind prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, pentru atingerea dezideratului Uniunii Europene de a oferi cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, în interiorul căruia să se asigure libera circulație a persoanelor.
"2. Etapa postprocesuală: Care sunt cele mai importante măsuri alternative la pedeapsa cu închisoarea (de exemplu, activitatea în folosul comunității sau eliberarea condiționată) în sistemul legislativ din țara dumneavoastră? Aceste măsuri sunt funcționale? Este posibil ca eliberarea condiționată sau alte măsuri alternative la detenție să fie promovate la nivelul Uniunii Europene? În caz afirmativ, în ce mod?"
a) Potrivit Codului penal, pedeapsa amenzii este singura alternativă la pedeapsa închisorii sau a detenției pe viață. Alternativele prevăzute la stabilirea sau executarea pedepsei închisorii sunt:
(i) suspendarea condiționată a executării pedepsei, care se poate dispune, cu impunerea unui termen de încercare, dacă sunt întrunite anumite condiții stabilite de lege;
(îi) suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, care urmărește îndreptarea și reintegrarea socială a persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, a căror pedeapsă a fost grațiată total prin lege și se instituie dacă sunt întrunite anumite condiții stabilite de lege;
(iii) executarea pedepsei la locul de muncă, atunci când condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, corelativ cu limitarea unor drepturi care îi revin conform legii.
Instanța poate dispune și liberarea condiționată a persoanei condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenției pe viață, în cazul îndeplinirii condițiilor cerute de lege, printre care și executarea unei fracții minime din pedeapsa aplicată.
În noul Cod penal sunt prevăzute avertismentul, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se mențin dispozițiile referitoare la amendă, ca fiind singura alternativă la pedeapsa privativă de libertate, precum și în ceea ce privește liberarea condiționată.
Fiecărei sancțiuni din cele menționate anterior îi sunt asociate o serie de obligații în sarcina făptuitorului, amintind în acest sens munca în folosul comunității, care nu este o sancțiune de sine stătătoare în viitoarea legislație.
b) Deși nu există până în momentul de față studii de specialitate care să ne poată oferi un răspuns cât mai exact la această întrebare, măsurile sunt utilizate în mod curent de către instanțe.
În ceea ce privește suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere datele deținute de instituțiile abilitate, în acest moment, putem spune că această măsură este funcțională. În timp, judecătorii au început să aibă încredere în activitatea serviciilor de probațiune, iar numărul persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat această măsură demonstrează acest lucru.
Cu titlu de exemplu putem menționa faptul că în anul 2000 au existat 924 de persoane supravegheate, în 2004 numărul acestora a crescut la 4.471, iar în momentul de față există un număr de 11.380 de persoane aflate sub supraveghere. În toată această perioadă de timp, consilierii de probațiune au urmat cursuri de pregătire profesională, unde au fost învățați cum să lucreze cu persoanele aflate sub supraveghere, precum și modalitatea de a folosi instrumentele și metodele de intervenție moderne, cum ar fi anumite programe structurate de lucru cu infractorii. Se impune efectuarea unui studiu în vederea stabilirii ratei de recidivă în rândul persoanelor care au fost în evidența serviciilor de probațiune și și-au finalizat termenul de încercare, precum și a potențialelor cauze și indicatori cu privire la fenomenul recidivei.
c) Promovarea la nivel european a măsurilor alternative la pedeapsa închisorii ar putea fi orientată mai degrabă către un proces de introducere progresivă a acestor măsuri alternative, decât către promovarea lor ca măsuri per se. Astfel, orice parteneriat care se încheie la nivelul Uniunii Europene trebuie să țină cont, în principal, de realitățile statului unde urmează a fi implementate măsurile alternative pedepsei privative de libertate. Recomandăm realizarea unei evaluări prealabile a regiunii europene unde se intenționează instituirea unor astfel de măsuri, pentru a putea construi o imagine de ansamblu și pentru a se identifica atât necesitățile în domeniu, cât și oportunitățile oferite de alte state cu experiență în acest domeniu.
Considerăm că, pentru o aplicare corespunzătoare a instrumentelor privind recunoașterea reciprocă în această materie, este foarte important ca toate statele membre să depună eforturi în acest sens. Ar fi în sprijinul tuturor statelor membre să se cunoască sancțiunile neprivative de libertate, atât din punct de vedere legislativ, cât și din punct de vedere al modalității efective în care acestea se aplică în practică, la nivelul fiecărui stat membru în parte. În acest sens, considerăm că proiectele de twinning sau orice alte proiecte bilaterale ar aduce o valoare adăugată în această materie.
Având în vedere circulația tot mai mare a persoanelor între statele membre încurajăm, în mod deosebit, sub umbrela Conferinței Europene Permanente de Probațiune și/sau în cadrul unor proiecte bilaterale, crearea unor baze de date comune pentru serviciile de probațiune, cursuri comune de pregătire profesională a personalului de probațiune, elaborarea unor studii comparative privind legislația și practicile în domeniul probațiunii din diferite jurisdicții.
"3) Care este opinia dumneavoastră privind modul în care condițiile de detenție pot afecta funcționarea corespunzătoare a Mandatului european de arestare (MEA)? Care este opinia dumneavoastră privind funcționarea Deciziei-cadru privind transferul deținuților?"
a) În România Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a fost transpusă în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, și se aplică de la 1 ianuarie 2007. În cadrul rundei a patra a evaluărilor reciproce cu privire la mandatul european de arestare și la procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, aprecierea a fost una pozitivă.
Considerăm că toate statele membre asigură standarde minime care permit aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare. Cu toate acestea, condițiile de detenție ar putea afecta aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare, numai în măsura în care acestea nu ar permite predarea efectivă a persoanei solicitate. Problema ar putea apărea în cazul unui eventual refuz de predare în baza unui mandat european de arestare. Într-o astfel de situație se pot crea premisele realizării unor aprecieri a priori asupra unui întreg sistem, respectiv asupra condițiilor de detenție dintr-o țară, și nu doar în legătură cu acel caz concret, izolat. Însă aceste aspecte generale, referitoare la cadrul juridic și instituțional al unui stat membru pe această problematică, ar trebui să fie dincolo de orice îndoială, deoarece au făcut practic obiectul unei evaluări preaderare. Având în vedere posibilitatea apariției unor precedente periculoase, care pot conduce la o subminare a aplicabilității principiului recunoașterii reciproce la nivelul Uniunii Europene, considerăm necesară analizarea cu atenție a acestor aspecte.
În cazul în care, începând cu luna decembrie 2011, se va pune în aplicare Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, unele sisteme penitenciare se vor putea confrunta cu un deficit și mai mare al locurilor de deținere.
În acest context se poate aprecia ca fiind discutabilă eliminarea cerinței ca persoana condamnată să fie obligată să consimtă la transfer, întrucât nu se vor putea oferi garanții în ceea ce privește asigurarea condițiilor materiale necesare de cazare, cum ar fi un pat individual.
Un acces mai mare la informații privind condițiile din închisori și sistemele de justiție penală din celelalte state oferă persoanelor arestate/condamnate posibilitatea luării unei decizii privind schimbarea locului de deținere în cunoștință de cauză.
Acest gen de informații, care cuprinde și indicele de aglomerare a penitenciarelor din statele pentru care se pot formula opțiuni, generează o uniformizare a efectivelor de persoane private de libertate, dictată chiar de propriile interese ale solicitanților. Astfel, se pot evita situațiile în care persoana privată de libertate ar fi obligată să suporte condițiile oferite de sistemul de detenție dintr-o țară ale cărei limite obligatorii, necesare și suficiente, pentru executarea unui mandat european de arestare să fie discutabile din anumite puncte de vedere.
b) În ceea ce privește funcționarea Deciziei-cadru privind transferul persoanelor private de libertate menționăm că, întrucât aceasta nu este încă în vigoare, nu deținem informații referitoare la modalitatea în care aceasta funcționează în relația cu condițiile de detenție. România are însă o cazuistică bogată în aplicarea Convenției Consiliului Europei asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983. Practic, această convenție este instrumentul legal aplicabil la acest moment între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene. În general, condițiile de detenție nu au fost invocate în fața autorităților române ca un motiv pentru care s-a cerut transferarea, nici în situația în care România a fost stat de executare, nici în situația în care România a fost stat de condamnare. În fapt, reintegrarea socială în statul de origine este principalul motiv invocat de persoanele care doresc să fie transferate din sau în România.
II. La punctul 4 "Aspecte privind arestarea preventivă", subpunctul 4.2 "Reexaminarea periodică a temeiurilor care stau la baza arestării preventive/perioadelor legale maxime", răspunsurile la întrebările 4-7 sunt:
"4) Există obligația eliberării unei persoane învinuite, în afara cazului în care există motive majore pentru reținerea acesteia în arest preventiv. În ce mod este aplicat acest principiu în sistemul juridic din țara dumneavoastră?"
Potrivit legislației române în vigoare, arestul preventiv reprezintă cea mai severă măsură de prevenție ce poate fi luată împotriva unei persoane, față de care există indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune.
Această măsură poate înceta de drept sau poate fi înlocuită, pe parcursul urmăririi penale ori a desfășurării procesului penal, cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi țara, dacă se constată că motivele ce au determinat arestarea preventivă nu mai există.
În sistemul judiciar român, atunci când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu ori la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului.
De asemenea, în cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale, de instanță sau de procuror, organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive.
Procurorul sau instanța care, în cursul urmăririi penale, a luat măsura preventivă poate sesiza instanța sau, după caz, dispune înlocuirea ori revocarea măsurii dacă se apreciază că informațiile primite de la organul de cercetare penală justifică acest lucru.
În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că persoana arestată preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății.
Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății.
Atât prin actualul Cod de procedură penală, cât și de lege ferenda noul Cod de procedură penală sunt stabilite foarte clar aspectele legate de procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară, de privare ori restrângere nelegală de libertate. Astfel, sunt stabilite persoanele care au prerogativa stabilirii producerii acestor erori, modul de stabilire a întinderii reparației la care are dreptul persoana care a avut de suferit pe nedrept, precum și modul de acordare a acestei reparații.
"5) Diferența dintre practicile statelor membre din punct de vedere al normelor privind (a) durata maximă legală a arestului preventiv și (b) regularitatea reexaminării măsurii privind arestul preventiv poate avea un impact negativ asupra încrederii reciproce. Care este opinia dumneavoastră? Care este modul optim prin care se poate reduce perioada de arest preventiv?"
a) Senatul consideră că diferența dintre practicile statelor membre cu privire la normele privind durata maximă legală a arestului preventiv și regularitatea reexaminării măsurii privind arestul preventiv este susceptibilă să creeze un impact negativ asupra încrederii reciproce. Totuși, nu se creează disfuncționalități majore în relațiile și încrederea reciprocă între statele membre, deoarece Uniunea Europeană întemeiază spațiul de libertate, securitate și justiție pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță și justiție. Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt și membre ale Consiliului Europei și au semnat Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât acestea respectă prevederile Cartei, ale Curții Europene a Drepturilor Omului și principiile de interpretare stabilite de Curtea de la Strasbourg, în materia arestării preventive.
b) La o evaluare de ansamblu, reducerea duratei arestării preventive, indiferent dacă este sau nu stabilită o durată maximă a acestei măsuri în legislația națională, se poate realiza prin crearea unor proceduri judiciare caracterizate prin celeritate, care să garanteze inculpatului judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, în conformitate cu principiile unui stat de drept.
De exemplu, în octombrie 2010, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 202 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în baza căreia instanța de judecată, pentru judecarea procesului, poate stabili termene scurte chiar și de la o zi la alta sau dispune citarea prin orice mijloace de comunicare.
Considerăm oportună adoptarea unei directive a Parlamentului European și a Consiliului, în temeiul art. 82 alin. (2) și art. 82 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care să instituie standarde minime în materie.
"6) Instanțele pot emite un mandat european de arestare pentru a asigura returnarea unei persoane căutate pentru a fi supusă judecății, care a fost eliberată și căreia i s-a permis returnarea în țara sa de origine, în loc să fie plasată în arest preventiv. Judecătorii recurg deja la această posibilitate? Dacă da, în ce mod?"
Da, această posibilitate este deja utilizată, în cazul în care persoanele arestate preventiv și ulterior puse în libertate se sustrag urmăririi penale sau judecății.
România nu a transpus încă Decizia-cadru a Consiliului privind ordinul european de supraveghere judiciară în etapa premergătoare judecării din cadrul procedurilor penale între statele membre ale Uniunii Europene. Datorită acestui fapt, instanțele române pot fi încă reticente să pună în libertate sub control judiciar sau pe cauțiune un cetățean străin, cu atât mai mult cu cât România nu este parte la Convenția Consiliului Europei privind supravegherea persoanelor condamnate cu suspendarea condiționată sau liberate condiționat.
De aceea, sunt rare cazuri când se emite un mandat european de arestare pentru persoane care se sustrag de la obligațiile impuse prin punerea în libertate sub control judiciar sau pe cauțiune. Cel mai adesea mandatele europene de arestare sunt emise în cazul unor persoane judecate, care se sustrag de la urmărire sau judecată pe teritoriul unui alt stat membru, caz în care se emite un mandat de arestare preventivă intern în lipsă, în baza căruia se emite mandatul european de arestare.
"7) Ar fi util să existe norme europene minime privind perioadele maxime de arest preventiv și să se reexamineze periodic aceste cazuri de arest preventiv în vederea îmbunătățirii încrederii reciproce? Dacă da, cum se poate realiza cel mai bine acest lucru? Ce alte măsuri ar putea reduce perioada de reținere în arest preventiv?"
Senatul consideră că ar fi util să existe norme europene minime privind perioadele maxime de arest preventiv și să se reexamineze periodic aceste cazuri de arest preventiv, având în vedere creșterea criminalității transfrontaliere și implicit necesitatea unei eficiente cooperări judiciare internaționale.
În România arestul preventiv încetează de drept și atunci când durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, mai înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță.
Considerăm oportună adoptarea unei directive a Parlamentului European și a Consiliului, în temeiul prevederilor art. 82 alin. (2) și (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care să instituie standarde minime în materie.
Un alt mod de a reduce detenția preventivă este scurtarea duratei procedurilor judiciare.
III. La punctul 5 "Aspecte privind copiii", răspunsul la întrebarea 8 este:
"8) Există măsuri specifice alternative la detenție care ar putea fi aplicate în legătură cu copiii?"
În România minorii sub 14 ani nu răspund penal, iar cei între 14 și 16 ani răspund penal doar dacă se dovedește că au săvârșit fapta cu discernământ.
Codul penal român prevede o serie de măsuri neprivative de libertate: mustrarea și libertatea supravegheată. Măsurile privative de libertate sunt internarea într-un centru de reeducare și internarea într-un centru medical-educativ.
În noul Cod penal, măsurile educative pentru infractorii minori sunt: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică. Coordonarea tuturor acestor măsuri se realizează de către serviciul de probațiune cu implicarea și a altor instituții și organizații, precum și a familiei.
IV. La punctul 6 "Condițiile de detenție", subpunctul 6.2 "Monitorizarea de către statele membre a condițiilor de detenție", răspunsul la întrebarea 9 este:
"9) Cum poate fi promovată mai bine de către statele membre monitorizarea condițiilor de detenție? Cum ar putea fi încurajate administrațiile penitenciarelor de către UE de a se organiza într-o rețea și de a institui cele mai bune practici?"
a) Sistemul penitenciar românesc, începând cu anul 2010, monitorizează cauzele Curții Europene a Drepturilor Omului aflate pe rol, cât și cele pronunțate în defavoarea statului român, informațiile fiind utilizate în vederea armonizării cadrului legal execuțional penal intern cu standardele europene impuse.
Considerăm că, la nivelul sistemului european, este necesară identificarea unor indicatori relevanți care să reflecte modul de aplicare a normelor europene de detenție. După stabilirea indicatorilor, pentru realizarea unei imagini de ansamblu, țările membre trebuie să completeze datele solicitate. De comun acord, în urma desfășurării unor întâlniri, se poate stabili un mecanism de raportare. În acest sens, apreciem că este necesar să se stabilească persoane de contact/de legătură de către fiecare loc de deținere, cu atribuții în culegerea și transmiterea informațiilor necesare.
b) La realizarea acestor deziderate, considerăm că ar putea contribui și instituirea unui mecanism de evaluare reciprocă, precum și crearea unei rețele europene de cooperare între administrațiile penitenciare naționale, care să aibă ca atribuții, printre altele, elaborarea unor ghiduri pentru asigurarea interpretării unitare a standardelor în domeniul tratamentului persoanelor private de libertate și al condițiilor de detenție și organizarea de schimburi de bune practici între statele membre.
De asemenea, datele centralizate la nivelul Consiliului Europei și comunicarea bunelor practici în domeniu pot constitui repere pentru îmbunătățirea legislației naționale în scopul armonizării ei cu aceea aplicată de celelalte state europene.
V. La punctul 6 "Condițiile de detenție", subpunctul 6.3 "Norme europene privind penitenciarele", răspunsul la întrebarea 10 este:
"10) În ce mod s-ar putea promova mai bine activitatea Consiliului Europei și a statelor membre în eforturile lor de a pune în practică norme de detenție corespunzătoare?"
La nivelul birourilor de informare care funcționează în statele membre se pot desemna persoane care monitorizează aplicarea normelor de detenție, informând în acest sens Consiliul Europei. Datele și informațiile obținute pot fi centralizate, analizate și diseminate către miniștrii de resort din statele membre.
Considerăm că regulile penitenciare europene trebuie să fie distribuite de administrațiile penitenciare și/sau ministerele de resort la fiecare loc de detenție și să fie organizate sesiuni de formare profesională pentru personalul penitenciar și autoritățile judiciare și de poliție.
De asemenea, considerăm că ar fi necesară și utilă elaborarea unor ghiduri pentru asigurarea interpretării unitare a standardelor în domeniul tratamentului persoanelor private de libertate și al condițiilor de detenție, dar și inițierea unor schimburi de bune practici între statele membre.