Articolul I
Articolul 4 din Legea nr. 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituțional în domeniul managementului substanțelor chimice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 7 decembrie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Potrivit art. 121 din Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L369 din 30 decembrie 2006, denumit în continuare Regulamentul REACH, se desemnează ca autorități competente pentru aplicarea Regulamentului REACH următoarele instituții publice:
a) Ministerul Mediului și Pădurilor, pentru coordonarea implementării Regulamentului REACH și pentru cooperarea cu Comisia Europeană și cu Agenția Europeană pentru Produse Chimice;
b) Agenția Națională pentru Protecția Mediului, pentru implementarea Regulamentului REACH și pentru cooperarea cu Comisia Europeană și cu Agenția Europeană pentru Produse Chimice, în vederea implementării acestuia;
c) Garda Națională de Mediu, pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului REACH și pentru constatarea și sancționarea încălcării acestora;
d) Ministerul Sănătății, pentru implementarea în domeniul protecției sănătății umane a Regulamentului REACH;
e) Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, pentru implementarea în domeniul securității și sănătății în muncă a Regulamentului REACH.
(2) Ministerul Mediului și Pădurilor transmite Comisiei Europene un raport, potrivit prevederilor art. 117 din Regulamentul REACH."