LEGE nr. 231 din 5 decembrie 2011

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 8 decembrie 2011
Intrat în vigoare
11.12.2011
Forma consolidată din
11.12.2011

privind transmiterea unor suprafețe de teren aflate în domeniul public al statului din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiții "Autostrada Arad-Timișoara-Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă", respectiv a obiectivului de investiții "Autostrada Nădlac-Arad"

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Prin derogare de la dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe totale de teren de 16,0324 ha, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiții "Autostrada Arad-Timișoara-Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă".

Articolul 2

Prin derogare de la dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe totale de teren de 41,3525 ha, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiții "Autostrada Nădlac-Arad".

Articolul 3

Predarea-preluarea suprafețelor de teren prevăzute la art. 1 și 2 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 4

Nr. crt. 30 din anexa nr. 3 la Legea nr. 45/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 5 decembrie 2011.

Nr. 231.

Anexa 1

*Font 8*

DATELE DE IDENTIFICARE

a suprafețelor de teren, proprietate publică a statului,

care se transmit din administrarea Academiei de Științe Agricole

și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de

Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad

în administrarea Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România - S.A. a obiectivului de investiții "Autostrada

Arad-Timișoara-Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă"

┌───┬───────┬─────────────────────────────┬─────────────────────────────┬──────┬───────────────────────┐ │Nr.│Locul │ │ │ │ │ │crt│unde │ │ │ │ │ │ │este │ │ │ │ Caracteristicile │ │ │situat │Persoana juridică de la care │ Persoana juridică la care │Nr. MF│ tehnice ale terenului │ │ │terenul│ se transmite terenul │ se transmite terenul │ │ │ │ │care se│ │ │ │ │ │ │trans- │ │ │ │ │ │ │mite │ │ │ │ │ ├───┼───────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 1.│Județul│Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 0,9675 ha │ │ │ Arad │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A578 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 2.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,8710 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A619 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 3.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,7233 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A650 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 4.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,6728 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A655 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 5.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,1096 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A668 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 6.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 4,7856 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A677 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 7.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,2824 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A671 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 8.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 2,6202 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A1531 │ └───┴───────┴─────────────────────────────┴─────────────────────────────┴──────┴───────────────────────┘ Suprafața totală: 16,0324 ha

Anexa 2

*Font 8*

DATELE DE IDENTIFICARE

a suprafețelor de teren, proprietate publică a statului,

care se transmit din administrarea Academiei de Științe Agricole

și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de

Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad

în administrarea Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

a obiectivului de investiții "Autostrada Nădlac-Arad"

┌───┬───────┬─────────────────────────────┬─────────────────────────────┬──────┬───────────────────────┐ │Nr.│Locul │ │ │ │ │ │crt│unde │ │ │ │ │ │ │este │ │ │ │ Caracteristicile │ │ │situat │Persoana juridică de la care │ Persoana juridică la care │Nr. MF│ tehnice ale terenului │ │ │terenul│ se transmite terenul │ se transmite terenul │ │ │ │ │care se│ │ │ │ │ │ │trans- │ │ │ │ │ │ │mite │ │ │ │ │ ├───┼───────┼─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 1.│Județul│Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 2,6275 ha │ │ │ Arad │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A779/2 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 2.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,5299 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A627/1/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 3.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 1,3023 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A627/1/4│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 4.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 2,0526 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A655/3/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 5.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 4,5102 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A663/2 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 6.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 0,3909 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A681/1/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 7.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 0,3231 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A681/3/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 8.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 0,0901 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A668 │ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │ 9.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 14,4223 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A677/1/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │10.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 4,4512 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A668/5/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │11.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 9,5969 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A677/3/2│ ├───┤ ├─────────────────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼───────────────────────┤ │12.│ │Academia de Științe Agricole │Ministerul Transporturilor și│151672│Suprafața = 0,0555 ha │ │ │ │și Silvice "Gheorghe Ionescu-│Infrastructurii - Compania │ ├───────────────────────┤ │ │ │Șișești" - Stațiunea de │Națională de Autostrăzi și │ │Categoria de folosință:│ │ │ │Cercetare-Dezvoltare pentru │Drumuri Naționale din │ │ A/Extravilan │ │ │ │Creșterea Bovinelor Arad │România - S.A. │ ├───────────────────────┤ │ │ │ │ │ │Nr. cadastral: A668/4/2│ └───┴───────┴─────────────────────────────┴─────────────────────────────┴──────┴───────────────────────┘ Suprafața totală: 41,3525 ha

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.