Articolul 1
Senatul constată că propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 respectă atât principiul subsidiarității, cât și principiul proporționalității, definite la art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în urma analizării fondului propunerii și în perspectiva negocierilor care se vor desfășura, Senatul subliniază următoarele aspecte:
Cadrul strategic comun
a) Consideră că adoptarea Cadrului strategic comun ar trebui făcută cu implicarea Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European și nu de către Comisia Europeană prin acte delegate.
Contractul de parteneriat
b) Consideră că în contractul de parteneriat ar trebui introdusă și o referire la necesitățile naționale și regionale.
c) Apreciază că termenul de transmitere de către statul membru a contractului de parteneriat, 3 luni de la data adoptării Cadrului strategic comun, este prea scurt.
d) Propune ca prevederile legate de modificarea unilaterală de către Comisia Europeană a contractului de parteneriat și a programelor operaționale, în cazul în care statul membru primește asistență prin intermediul unui mecanism de asistență financiară, și de participarea directă a Comisiei Europene în managementul comun al programelor operaționale pentru a asigura implementarea efectivă a amendamentelor programelor operaționale care se regăsesc la condiționalități macroeconomice să fie reanalizate astfel încât să nu existe deficiențe în respectarea principiului subsidiarității.
Condiționalități
e) Este utilă elaborarea unei "foi de parcurs", cu obiective și termene precise, care să permită asigurarea precondițiilor ex-ante sau atingerea unui stadiu avansat al acestora, pentru a nu pune în pericol aprobarea și implementarea viitoarelor programe operaționale.
f) Consideră necesară includerea în textul regulamentului a unei prevederi din care să rezulte că, odată agreate, condiționalitățile ex-ante nu mai pot fi modificate și nici nu mai pot fi adăugate condiționalități noi pe parcursul implementării programului operațional.
g) Consideră că trebuie reanalizate tipurile de condiționalități, cu excepția prevederilor care vizează creșterea temporară a ratelor de cofinanțare.
h) Consideră că este necesară reanalizarea conceptului de a sancționa politica de coeziune prin condiționalități macroeconomice sau condiționalități cu caracter "punitiv" ex-post, apreciind că reglementările privind dezangajarea automată și rezerva de performanță furnizează suficiente pârghii pentru ca obiectivele fondurilor și ale programelor să fie puse în aplicare în mod corespunzător; pentru asigurarea disciplinei bugetare există alte instrumente de control.
Rezerva de performanță
i) Consideră că, similar actualei perioade de programare, stabilirea rezervei de performanță ar trebui să fie opțională pentru fiecare stat membru.
Sprijinul financiar din fonduri de cofinanțare
j) Consideră că ratele ar trebui stabilite în continuare la nivel de program operațional, și nu la nivel de axă prioritară, așa cum se prevede în actuala propunere.
k) Consideră că actuala abordare ar limita accesul la finanțare pentru anumite categorii de beneficiari care nu au resursele necesare asigurării unei cofinanțări atât de mari; de exemplu, în cazul Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" există în prezent axe pentru care cofinanțarea din partea beneficiarilor este de numai 2%.
l) Consideră ca o măsură pozitivă și necesară posibilitatea de creștere a ratei de cofinanțare europeană cu 10 puncte procentuale, facilitând astfel continuarea proiectelor în scopul stimulării revenirii și creșterii economice și sprijinirea statelor membre care se confruntă cu probleme de lichiditate și constrângeri bugetare.
Management financiar
m) Consideră că ar trebui reintroduse actualele prevederi referitoare la reducerea sumelor potențial supuse dezangajării automate în ceea ce privește proiectele majore și schemele de ajutor de stat aprobate.
n) Consideră mult mai viabilă aplicarea regulii n+3 pentru întreaga perioadă de programare 2014-2020, având în vedere dificultățile care vor fi resimțite în continuare ca urmare a efectelor crizei economico-financiare atât la nivelul statelor membre, cât și al beneficiarilor.
Delegarea puterilor
o) Consideră că este necesară reformularea prevederilor în sensul restrângerii puterilor conferite Comisiei Europene, pe o perioadă de 5 ani. În plus, este foarte important ca aceste puteri să fie conferite numai pentru amendarea aspectelor neesențiale ale regulamentului. Prin urmare, se impune o analiză atentă a actelor delegate propuse de Comisia Europeană, pentru a se stabili care prezintă aspecte ce pot fi reglementate prin acte delegate.
Resursele globale ale politicii de coeziune
p) Consideră că propunerea privind limitarea bugetului aferent politicii de coeziune la 2,5% din PIB față de 3,8% din PIB în actuala perioadă de programare nu este în prezent o decizie în favoarea regiunilor și statelor membre cu decalaje importante de dezvoltare.
q) Consideră că ar trebui avută în vedere instituirea unui regim de finanțare specific pentru regiunile-capitală care în viitoarea perioadă de programare nu se vor mai încadra în obiectivul Convergență, având în vedere rolul de motor al creșterii la nivel național, al acestor regiuni.
Cooperarea teritorială europeană
r) Consideră că reducerea ratei de cofinanțare la 75% pentru programele de cooperare teritorială ar diminua semnificativ atractivitatea acestor programe, propunându-se stabilirea ratei de cofinanțare la nivelul fiecărui program de cooperare teritorială în parte, în funcție de rata aplicabilă regiunilor care fac parte din aria eligibilă.
Alocarea fondurilor
s) Consideră că propunerea de creare a unei categorii distincte "regiuni în tranziție" și modalitatea de stabilire a anvelopei financiare pentru această categorie reduc semnificativ resursele financiare disponibile pentru regiunile mai puțin dezvoltate, cu PIB/locuitor sub 75% din media Uniunii Europene.
ș) Consideră oportună posibilitatea majorării alocării pentru regiunile mai puțin dezvoltate.