Articolul 1
Se aprobă Norma sanitară veterinară privind substanțele nedorite din produsele pentru furaje, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind substanțele nedorite din produsele pentru furaje
Văzând Referatul de aprobare nr. 767 din 8 august 2011, întocmit de Serviciul relații internaționale și programe comunitare din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
luând în considerare prevederile Regulamentului (UE) nr. 574/2011 al Comisiei din 16 iunie 2011 de modificare a anexei I la Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de nitriți, melamină, Ambrosia spp. și transferul de anumite coccidiostatice sau histomonostatice, precum și de consolidare a anexelor I și II, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 159 din 17 iunie 2011,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitarveterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Se aprobă Norma sanitară veterinară privind substanțele nedorite din produsele pentru furaje, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, institutele veterinare naționale și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 18/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind substanțele nedorite din hrana pentru animale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 22 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul ordin transpune Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 mai 2002 privind substanțele nedorite din furaje, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 140 din 30 mai 2002, așa cum a fost modificată ultima dată de Regulamentul (UE) nr. 574/2011 al Comisiei din 16 iunie 2011 de modificare a anexei I la Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de nitriți, melamină, Ambrosia spp. și transferul de anumite coccidiostatice sau histomonostatice, precum și de consolidare a anexelor I și II, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 159 din 17 iunie 2011.
Dispozițiile privind Ambrosia spp. din anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 al Comisiei se aplică de la 1 ianuarie 2012.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele
Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor,
Corneliu Ceică
București, 21 octombrie 2011.
Nr. 74.
NORMA SANITARĂ VETERINARĂ
privind substanțele nedorite din produsele pentru furaje
(1) Prezenta normă sanitară veterinară se aplică substanțelor nedorite din produsele pentru furaje.
(2) Prezenta normă sanitară veterinară se aplică fără a aduce atingere:
a) Regulamentului (CE) nr. 1.831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 268 din 18 octombrie 2003;
b) Regulamentului (CE) nr. 767/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 79/373/CEE a Consiliului, a Directivei 80/511/CEE a Comisiei, a Directivelor 82/471/CEE , 83/228/CEE , 93/74/CEE , 93/113/CE și 96/25/CE ale Consiliului și a Deciziei 2004/217/CE a Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 229 din 1 septembrie 2009;
c) Regulamentului (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală și de modificare a Directivei 91/414/CEE , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 70 din 16 martie 2005, în cazul în care reziduurile respective nu sunt prevăzute de anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 al Comisiei din 16 iunie 2011 de modificare a anexei I la Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de nitriți, melamină, Ambrosia spp. și transferul de anumite coccidiostatice sau histomonostatice, precum și de consolidare a anexelor I și II, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 159 din 17 iunie 2011;
d) legislației Uniunii Europene referitoare la aspectele veterinare privind sănătatea publică și sănătatea animală.
În sensul prezentei norme sanitare veterinare, următorii termeni se definesc astfel:
a) furaje - produsele de origine vegetală sau animală, în stare naturală, proaspete sau conservate, și produsele derivate din prelucrarea industrială a acestora, precum și substanțele organice sau anorganice, utilizate individual ori în amestec, cu sau fără aditivi, pentru hrănirea pe cale orală a animalelor;
b) materii prime furajere - diferitele produse de origine vegetală sau animală, în stare naturală, proaspete ori conservate, și produsele derivate din prelucrarea industrială a acestora, precum și substanțele organice sau anorganice, cu ori fără aditivi, care sunt destinate hrănirii pe cale orală a animalelor fie direct, ca atare, fie după prelucrare, în prepararea furajelor combinate sau ca substraturi pentru premixuri;
c) aditivi furajeri - aditivii, așa cum sunt definiți în Regulamentul (CE) nr. 1.831/2003 ;
d) premixuri - amestecurile de aditivi sau amestecuri de unul ori mai mulți aditivi cu substanțe folosite ca suport, destinate fabricării furajelor;
e) furaje combinate - amestecurile de materii prime furajere, cu sau fără aditivi, care sunt destinate hrănirii pe cale orală a animalelor sub formă de furaje complete ori complementare;
f) furaje complementare - amestecurile de furaje cu un conținut ridicat de anumite substanțe și care, datorită compoziției, sunt suficiente pentru o rație zilnică numai dacă sunt utilizate în combinație cu alte furaje;
g) furaje complete - amestecurile de furaje care, datorită compoziției lor, sunt suficiente pentru o rație zilnică;
h) produse pentru furaje - materiile prime furajere, premixuri, aditivi, furaje și toate celelalte produse care se utilizează în furaje;
i) rație zilnică - cantitatea medie totală de furaje, calculată pentru un conținut de umiditate de 12%, necesară zilnic unui animal dintr-o anumită specie, categorie de vârstă și productivitate, pentru a-i satisface toate nevoile;
j) animale - animalele care aparțin speciilor ce sunt în mod normal hrănite și crescute sau consumate de om, precum și animalele care trăiesc libere în sălbăticie, în cazul în care sunt hrănite cu furaje;
k) punere în circulație sau circulație - deținerea de produse pentru furaje, în scopul vânzării, inclusiv oferirea spre vânzare sau orice altă formă de transfer, gratuită ori nu, către terți, precum și vânzarea sau alte forme de transfer;
l) substanțe nedorite - orice substanțe ori produse, cu excepția agenților patogeni, prezente în produsele și/sau pe produsele pentru furaje și care prezintă un potențial pericol pentru sănătatea animală sau a oamenilor ori pentru mediu sau care pot afecta negativ producția efectivelor de animale.
(1) Importul, comercializarea și/sau folosirea în Uniunea Europeană a produselor pentru furaje se realizează numai dacă acestea sunt originale, de bună calitate și corespunzătoare pentru comercializare și, prin urmare, atunci când sunt utilizate corect, nu prezintă un pericol pentru sănătatea publică, sănătatea animală, mediu sau nu afectează negativ producția efectivelor de animale.
(2) Se consideră că produsele pentru furaje nu sunt în conformitate cu prevederile alin. (1) în cazul în care nivelul de substanțe nedorite pe care acestea îl conțin nu respectă limitele maxime prevăzute de anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 .
(1) Prezența substanțelor nedorite prevăzute de anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 este permisă în produsele pentru furaje doar sub rezerva condițiilor stabilite de regulamentul menționat.
(2) În cazul în care nivelurile maxime de substanțe nedorite sunt depășite și în cazul în care se detectează niveluri crescute ale acestor substanțe, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în cooperare cu operatorii economici, efectuează investigații pentru a identifica sursele de substanțe nedorite, având în vedere nivelurile de bază, pentru a reduce sau elimina sursele de substanțe nedorite din produsele pentru furaje; anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 stabilește pragurile de acțiune pentru a declanșa astfel de investigații.
Produsele pentru furaje, care conțin niveluri dintr-o substanță nedorită care depășesc nivelul maxim stabilit în anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 , nu pot fi amestecate cu aceleași produse pentru furaje sau cu alte asemenea produse, în vederea diluării.
În cazul în care nu există prevederi legale speciale pentru furajele complementare, acestea nu pot conține, având în vedere proporția prescrisă pentru utilizarea acestora în rația zilnică, niveluri din substanțele nedorite menționate de anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 care să le depășească pe cele fixate pentru furaje complete.
(1) În cazul în care se demonstrează, pe baza unor informații noi sau a reexaminării informațiilor existente după adoptarea dispozițiilor referitoare la substanțele nedorite în produsele pentru furaje, că nivelul maxim fixat în anexa la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 sau o substanță nedorită care nu figurează în acest regulament prezintă un pericol pentru sănătatea animală, sănătatea publică ori mediu, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor poate reduce provizoriu nivelul maxim existent, poate stabili un nivel maxim sau poate interzice prezența substanței nedorite în cauză în produsele pentru furaje.
(2) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează imediat celelalte state membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană cu privire la luarea unor decizii conform alin. (1), menționând temeiul deciziei sale.
(3) În situația în care nici Consiliul, nici Comisia Europeană nu iau o decizie, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor poate menține măsurile pe care le-a pus în aplicare.
(4) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor face publică decizia adoptată.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se asigură de aplicarea corectă a criteriilor de acceptabilitate pentru procedeele de detoxifiere stabilite de Comisia Europeană, precum și de conformitatea produselor detoxifiate pentru furaje cu prevederile anexei la Regulamentul (UE) nr. 574/2011 .
Produsele pentru furaje care fac obiectul prezentei norme sanitare veterinare nu sunt supuse altor restricții de circulație în ceea ce privește prezența substanțelor nedorite, în afara celor prevăzute de prezenta normă sanitară veterinară și de Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor.
(1) Prevederile prezentei norme sanitare veterinare se aplică și produselor pentru furaje produse în Uniunea Europeană pentru a fi exportate în țări terțe.
(2) Prevederile alin. (1) nu afectează dreptul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor de a autoriza reexportul în condițiile prevăzute la art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare, care stabilește principiile și cerințele generale ale legislației privind alimentele, care înființează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor și stabilește proceduri în probleme de siguranță alimentelor. Prevederile art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 se aplică mutatis mutandis.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la actele normative și prevederile administrative necesare pentru implementarea prezentei norme sanitare veterinare.
__________
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.