ORDIN nr. 5.619 din 10 octombrie 2011

ORDIN Ministerul Educa?iei, Cercetării, Tineretului ?i Sportului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 16 decembrie 2011
Intrat în vigoare
16.12.2011
Forma consolidată din
16.12.2011

privind acordarea acreditării pentru nivelul de învățământ "postliceal", domeniul "sănătate și asistență pedagogică", calificările profesionale "asistent medical de farmacie", "asistent medical generalist" din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir" din municipiul Iași

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 6 din 27 iulie 2011 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada 1 martie-25 iulie 2011,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru nivelul de învățământ "postliceal", domeniul "sănătate și asistență pedagogică", calificările profesionale "asistent medical de farmacie", "asistent medical generalist", limba de predare "română", forma de învățământ "zi" din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir", cu sediul în municipiul Iași, str. Aurel Vlaicu nr. 54, județul Iași, începând cu anul școlar 2011-2012.

Articolul 2

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic angajat conform prevederilor legii la calificările profesionale "asistent medical de farmacie" și "asistent medical generalist" se preiau la calificările profesionale "asistent medical de farmacie" și "asistent medical generalist" acreditate din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir" din municipiul Iași.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir" din municipiul Iași este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Iași, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 4

Fundația Academică Ecologică "Dimitrie Cantemir" din municipiul Iași, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grupul Școlar "Dimitrie Cantemir" din municipiul Iași, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Județului Iași vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,

Daniel Petru Funeriu

București, 10 octombrie 2011.

Nr. 5.619.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.