privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru plata arieratelor către furnizorii de energie electrică, precum și rambursarea de la bugetul de stat a contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2011 cu suma de 130.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, din care suma de 109.180 mii lei pentru plata arieratelor, la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 72 "Active financiare", alineatul 72.01.01 "Participare la capitalul social al societăților comerciale", și suma de 20.820 mii lei pentru plata contravalorii unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii, la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 59 "Alte cheltuieli", articolul 59.33 "Sume destinate menținerii navigabilității aeronavelor pentru zboruri speciale".
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează pentru plata obligațiilor restante către furnizorii de energie electrică, precum și pentru plata unor servicii de navigație aeriană pentru zborurile scutite de la plata tarifelor pentru aceste servicii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2011.
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ministrul finanțelor publice,
București, 27 decembrie 2011.