HOTĂRÂRE nr. 1.304 din 27 decembrie 2011

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 5 ianuarie 2012
Intrat în vigoare
05.01.2012
Forma consolidată din
05.01.2012
Cuprins

privind reglementarea situației juridice a unor imobile, trecute în domeniul public al statului, situate în orașul Sulina, județul Tulcea

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, precum și al art. 175 alin. (1) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă darea în administrarea Consiliului Județean Tulcea a unor imobile compuse din construcții și teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, transmise în domeniul public al statului ca urmare a procedurii de dare în plată, în condițiile legii.

Articolul 2

Se aprobă transmiterea imobilelor prevăzute la art. 1 din domeniul public al statului în domeniul public al județului Tulcea și în administrarea Consiliului Județean Tulcea.

Articolul 3

Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul administrației și internelor,

Mihai Capră,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 27 decembrie 2011.

Nr. 1.304.

Anexa

*Font 8* Locul unde sunt situate imobilele Persoana juridică de la care se transmit imobilele Persoana juridică la care se transmit imobilele Caracteristicile tehnice ale imobilelor Valoarea de inventar - lei - Orașul Sulina, str. Incinta Ateliere nr. 1, județul Tulcea Statul român*) Județul Tulcea, în administrarea Consiliului Județean Tulcea I. Imobil cu nr. cadastral 444/1/1, înscris în Cartea funciară nr. 30.074, orașul Sulina, compus din: 1. Suprafața totală a terenului = 38.417,18 mp 2. Suprafața totală construită = 2.902,63, din care: - Clădire (magazie materiale) - suprafața construită = 42,25 mp - Stație oxigen - suprafața construită = 102,50 mp - Stație pompare - suprafața construită = 279,43 mp - Post trafo (clădire post trafo PT2) - suprafața construită = 42,25 mp - Fundație beton depozit (magazie pentru depozitat materiale) - suprafața construită = 609,05 mp - Fundație beton depozit (magazie pentru depozitat materiale) - suprafața construită = 609,05 mp - Fundație beton depozit (magazie pentru depozitat materiale) - suprafața construită = 609,05 mp - Fundație beton depozit (magazie pentru depozitat materiale) - suprafața construită = 609,05 mp II. Imobil cu nr. cadastral 444/1/2, înscris în Cartea funciară nr. 30.076, orașul Sulina, compus din: 1. Suprafața totală a terenului = 14.746,40 mp 2. Construcții industriale și edilitare - canal (bazin de dezmembrare nave) - suprafața la sol = 14.746,40 mp 7.976.585

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilelor, proprietate publică a statului, care se dau în administrarea

Consiliului Județean Tulcea și se

transmit în domeniul public al județului Tulcea

--------

Notă *) Imobilele au fost trecute în domeniul public al statului prin Procesul-verbal nr. 47.886 din data de 18 aprilie 2011, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tulcea, și Decizia nr. 235 din data de 29 martie 2011 a Ministerului Finanțelor Publice.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.