ORDIN nr. 70 din 24 ianuarie 2012

ORDIN Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 30 ianuarie 2012
Intrat în vigoare
30.01.2012
Forma consolidată din
30.01.2012

pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă

Având în vedere prevederile art. 81 și ale art. 228 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, precum și cele referitoare la obligațiile declarative prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul I

Nr. crt. Denumire creanță fiscală Temei legal "12 Impozit pe veniturile din arendă art. 62 alin. (2^5) și art. 93 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare" Nr. crt. Denumire creanță fiscală Temei legal "63 Contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare"

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Anexa nr. 2 "Declarație privind impozitul pe profit", cod 14.13.01.04, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1.

2. Anexa nr. 8 "Instrucțiuni de completare a formularului 100 «Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat», cod 14.13.01.99/bs" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2.

3. Anexa nr. 9 "Instrucțiuni de completare a formularului 101 «Declarație privind impozitul pe profit», cod.14.13.01.04" se modifică după cum urmează:

a) la secțiunea B "Date privind impozitul pe profit" de la cap. II "Completarea declarației", textul prevăzut la instrucțiunile de completare de la rândul 37 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Rândul 37 - se completează cu sumele reprezentând pierderile înregistrate în perioada curentă, de reportat pentru perioada următoare, conform prevederilor art. 32 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.";

b) la secțiunea B de la cap. II, textul prevăzut la instrucțiunile de completare de la rândul 38 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Rândul 38 - se completează cu valoarea pierderilor fiscale de recuperat din perioadele anterioare, atât din activitățile din România, cât și din surse externe. Nu se includ la acest rând pierderile fiscale din anii anteriori, reglementate de art. 32 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, nerecuperabile din profitul impozabil al anului de raportare.";

c) la secțiunea B de la cap. II, textul prevăzut la instrucțiunile de completare de la rândul 41.1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Rândul 41.1 - Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul străin și dacă persoana juridică română prezintă documentația corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin.

Rândul se completează cu valoarea cea mai mică dintre următoarele două valori, pe fiecare stat din care se obțin venituri prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reținere la sursă, venituri impuse atât în România, cât și în statul străin, respectiv:

1. suma impozitelor plătite direct sau indirect prin reținere la sursă și virate de o altă persoană către acel stat străin, pentru profiturile sediilor permanente din acel stat sau pentru alte venituri provenite din acel stat, confirmate de documentele ce atestă plata acestora;

2. suma egală cu impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, la:

- profiturile impozabile obținute de sediile permanente din acel stat străin, profituri calculate în conformitate cu prevederile titlului II din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare;

- celelalte venituri obținute în acel stat străin.";

d) la secțiunea B de la capitolul II, textul prevăzut la instrucțiunile de completare de la rândul 41.2.1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Rândul 41.2.1 - se înscrie suma reprezentând scutirea de la plată a impozitului pe profit realizat din activitatea desfășurată pe durata de existență a zonei defavorizate.";

e) la secțiunea B de la cap. II, textul prevăzut la instrucțiunile de completare de la rândul 41.2.2 se elimină;

f) la secțiunea B de la cap. II, după instrucțiunile de completare de la rândul 43 se introduce textul cu următorul cuprins:

"Rândul 45 - se înscrie suma reprezentând diferența de impozit pe profit stabilită de organele de inspecție fiscală pentru anul fiscal de raportare și care se regăsește în indicatorii din formular.

Rândul 46 - se înscriu, pentru anul de raportare, după caz, sumele reprezentând impozit pe profit sau plăți anticipate în contul impozitului pe profit, declarate trimestrial prin formularul 100.

Rândul 47 - se înscrie suma reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor declarat pentru anul de raportare prin formularul 100 de către microîntreprinderile care în cursul anului fiscal devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 1126 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.";

g) secțiunea C "Date privind definitivarea impozitului pe profit anual" se elimină.

4. Anexa nr. 15 "Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat" se modifică după cum urmează:

a) denumirea creanței fiscale de la poziția nr. 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Impozit pe veniturile din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent";

b) denumirea creanței fiscale și temeiul legal prevăzute la poziția nr. 12 se modifică și vor avea următorul cuprins:

c) după poziția nr. 62 "Taxa de acces pentru jocurile de noroc" se introduce o nouă poziție, poziția nr. 63, cu următorul cuprins:

Articolul II

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul III

(1) Prevederile prezentului ordin, cu excepția celor prevăzute la alin. (2), se aplică începând cu declararea obligațiilor de plată aferente trimestrului IV 2011, în cazul contribuției trimestriale datorate pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, datorată în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare, respectiv pentru declararea obligațiilor de plată aferente anului fiscal 2012.

(2) Prevederile de la art. I pct. 1 și 3 se aplică începând cu declararea obligațiilor anuale aferente anului fiscal 2011.

Articolul IV

Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul V

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale

de Administrare Fiscală,

Sorin Blejnar

București, 24 ianuarie 2012.

Nr. 70.

Anexa 1

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 101/2008)

Anexa 2

(Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 101/2008)

INSTRUCȚIUNI

de completare a formularului 100 "Declarație privind obligațiile

de plată la bugetul de stat", cod 14.13.01.99/bs

I. Depunerea declarației

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se completează și se depune de către contribuabilii cărora le revin, potrivit legislației în vigoare, obligațiile declarative și de plată pentru impozitele, taxele și contribuțiile cuprinse în Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin.

1. Termenul de depunere a declarației:

- până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, potrivit pct. 1.1 și 1.2;

- la alte termene, astfel cum este prevăzut pentru obligațiile de plată menționate la pct. 1.3.

1.1. Lunar, pentru obligațiile de plată reprezentând:

a) impozit reținut la sursă, conform legislației specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care obligația declarării, calculării, reținerii și plății contribuțiilor sociale nu revine plătitorului de venit, impozit pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă și tehnică, judiciară și extrajudiciară, impozit pe veniturile din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent, pentru care obligația declarării, calculării, reținerii și plății contribuțiilor sociale nu revine plătitorului de venit, impozit pe veniturile din arendă, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe câștigul din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, impozit pe veniturile din premii și din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din activități agricole, impozit pe veniturile din alte surse, datorat de persoanele fizice;

b) accize, cu excepția situațiilor prevăzute la pct. 1.3;

c) impozit la țițeiul din producția internă;

d) impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice;

e) impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, persoane fizice/juridice, conform titlului V din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau conform convențiilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu alte state;

f) vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcție de realizări; taxa de acces pentru jocurile de noroc;

h) contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

1.2. Trimestrial, pentru obligațiile de plată reprezentând:

a) plăți anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de societăți comerciale bancare, persoane juridice române, și de sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine;

b) impozit pe profit datorat de persoane juridice române, altele decât cele prevăzute la lit. a), precum și de către persoanele juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene*);

c) impozit pe profit din asociere datorat de persoane fizice, rezidente și nerezidente*);

d) impozit pe profit datorat de persoane juridice străine, altele decât cele prevăzute la lit. a): impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, impozit pe profit din asocieri, impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care vând/cesionează proprietăți imobiliare situate în România sau titluri de participare deținute la o persoană juridică română, conform art. 13 lit. b)-d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare*);

────────

Notă *) Pentru declararea impozitului pe profit datorat, în cursul anului, formularul se completează pentru trimestrele I-III.

e) impozit pe veniturile microîntreprinderilor;

f) impozit pe veniturile persoanelor fizice, rezidente și nerezidente, dintr-o asociere cu o persoană juridică microîntreprindere, care nu generează o persoană juridică;

g) redevențe miniere și petroliere;

h) facilitățile fiscale prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

1.3. Alte termene:

a) până la data de 25 decembrie inclusiv a anului în curs pentru anul următor, pentru obligațiile de plată reprezentând taxa pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale, cuprinsă la poziția nr. 25 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin;

b) până la termenul de plată prevăzut de lege, pentru următoarele obligații de plată: impozit pe veniturile din dobânzi, în cazul împrumuturilor acordate pe baza contractelor civile; impozit pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, în cazul societăților închise, și din transferul părților sociale; impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice; vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, societăților și companiilor naționale; taxe pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc;

c) până la termenul prevăzut la art. 206^52 alin. (4) și (5) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru accizele datorate de operatorii economici, în situațiile prevăzute la art. 206^7 alin. (1) lit. b) și c), alin. (7), (8) și (9) din aceeași lege;

d) până la data de 25 a celei de-a doua luni următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, pentru obligația de plată reprezentând contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, datorată de persoanele prevăzute la art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare.

2. Organul fiscal competent

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se depune la organul fiscal în a cărui evidență fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe și contribuții.

3. Modul de depunere

Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se completează cu ajutorul programului de asistență.

Formularul se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, însoțit de formatul hârtie, semnat și ștampilat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

II. Completarea declarației

1. Perioada de raportare

În rubrica "Luna" se înscrie cu cifre arabe numărul lunii la care se referă obligația sau numărul ultimei luni a perioadei de raportare, după caz (de exemplu: 1 pentru luna ianuarie sau 3 pentru trimestrul I).

Anul pentru care se completează declarația se înscrie cu cifre arabe cu 4 caractere (de exemplu: 2012).

2. Secțiunea A "Date de identificare a plătitorului"

În caseta "Cod de identificare fiscală" se completează codul de identificare fiscală atribuit contribuabilului, conform legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

În cazul asocierilor pentru care, potrivit legii, există obligația înregistrării fiscale se completează codul de înregistrare fiscală atribuit asocierii, conform legii.

În cazul asocierilor pentru care, potrivit legii, nu există obligația înregistrării fiscale se completează codul de identificare fiscală al persoanei desemnate, care îndeplinește, potrivit legii, obligațiile declarative ale asociaților.

În situația în care declarația se completează de către împuternicit/reprezentant fiscal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent persoanei ale cărei obligații sunt îndeplinite, precum și datele de identificare ale acesteia, iar la rubrica "Funcția/Calitatea" din formular se înscrie "Împuternicit".

În cazul în care contribuabilul este înregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în prima căsuță se înscrie prefixul RO.

În rubrica "Denumire" se înscriu, după caz, denumirea sau numele și prenumele plătitorului de impozit, taxe și contribuții.

Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al plătitorului de impozite, taxe și contribuții.

3. Secțiunea B "Date privind creanța fiscală"

Pentru fiecare impozit, taxă și contribuție prevăzute în Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, cuprins în anexa nr. 15 la ordin, pentru care există obligații declarative în perioada de raportare, se completează în același formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistență, corespunzător tipului de impozit, taxă sau contribuție, înscriindu-se sumele reprezentând obligațiile constituite în perioada de raportare la care se referă declarația, în conformitate cu instrucțiunile de mai jos.

În situația în care în perioada de raportare nu au rezultat sume datorate/de plată/de restituit pentru impozitele, taxele și contribuțiile cuprinse în vectorul fiscal atașat contribuabilului, la rubrica "Suma datorată/de plată" se înscrie cifra 0 (zero).

Necompletarea tabelului corespunzător tipului de impozit, taxă ori contribuție din secțiunea B, respectiv tabelului de la pct. I sau II, după caz, pentru impozitul, taxa ori contribuția pentru care există obligație declarativă potrivit legii echivalează cu nedeclararea obligației respective.

Corectarea obligațiilor declarate eronat în formular se face prin depunerea formularului 710 "Declarație rectificativă", cod 14.13.01.00/r, conform procedurii legale în vigoare.

Coloana "Denumire creanță fiscală": se înscrie denumirea obligației de plată, conform Nomenclatorului obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, datorată în perioada de raportare.

3.1. Tabelul de la pct. I "Impozite și taxe care se plătesc în contul unic" se completează pentru declararea obligațiilor de plată prevăzute la pozițiile 1-18, 20-24 și 28-29 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin.

Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând impozitul datorat/taxa datorată în perioada de raportare, conform legii.

Rândul 2 "Suma de plată" - se înscrie suma de la rândul 1.

Rândul 3 "Suma de recuperat" se completează, pentru pozițiile 3 și 4 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, după caz, în funcție de rezultatul definitivării impozitului pe profit anual datorat, din activitățile desfășurate în asociere de către contribuabilii prevăzuți la art. 13 lit. c) și e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare. Rândul nu se completează pentru trimestrele I-III.

Rândul "Total obligații de plată" - se înscrie suma reprezentând obligații de plată la bugetul de stat pentru perioada de raportare, care se plătește în contul unic corespunzător, respectiv totalul sumelor declarate, înscrise la rândul 2 "Suma de plată", pentru fiecare impozit/taxă declarată în perioada de raportare.

3.1.1. Pentru plățile anticipate în contul impozitului pe profit anual, prevăzute la poziția nr. 1 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, datorate de contribuabilii prevăzuți la art. 34 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, societăți comerciale bancare - persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor - persoane juridice străine, formularul se completează pentru trimestrele I-IV, după cum urmează:

Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele prețurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate, calculată în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Contribuabilii prevăzuți la art. 34 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, nou-înființați, înființați în cursul anului precedent sau care la sfârșitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăți anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

Rândul 2 "Suma de plată" - se înscrie suma de la rândul 1.

3.1.2. (1) Pentru obligațiile prevăzute la pozițiile 2-4 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, datorate în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru trimestrele I-III, formularul se completează astfel:

Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând impozitul pe profit datorat pentru perioada de raportare, calculată ca diferență între impozitul pe profit stabilit, cumulat de la începutul anului, la sfârșitul perioadei de raportare și impozitul pe profit stabilit, cumulat de la începutul anului, la sfârșitul perioadei precedente celei de raportare, în situația în care cumulat, în perioada de raportare, s-a înregistrat profit impozabil.

În situația în care în perioada de raportare s-a înregistrat pierdere fiscală sau scăderea profitului impozabil, la rândul 1 din formular se va înscrie cifra 0 (zero).

Rândul 2 "Suma de plată" - se înscrie suma de la rândul 1.

(2) Formularul nu se completează și nu se depune pentru impozitul pe profit de către următorii contribuabili:

- organizațiile nonprofit;

- contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură.

(3) Declararea impozitului pe profit pentru veniturile obținute de persoanele juridice străine din proprietăți imobiliare și din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română:

a) în situația în care plătitorul de venit nu este o persoană juridică română sau un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine, obligația declarării impozitului pe profit revine persoanei juridice străine care realizează veniturile menționate la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv împuternicitului desemnat pentru îndeplinirea acestei obligații;

b) în situația în care plătitorul de venit este o persoană juridică română sau un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine, obligația declarării impozitului pe profit pentru persoana juridică străină care realizează veniturile menționate la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, revine plătitorului de venit.

(4) Declararea impozitului pe profit în cazul contribuabililor prevăzuți la art. 13 lit. c) și e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, care își desfășoară activitatea în cadrul unei asocieri:

a) în cazul asociaților persoane fizice, impozitul pe profit datorat la nivelul tuturor asociaților persoane fizice se declară la poziția 3 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin;

b) în cazul asociaților persoane juridice străine, impozitul pe profit datorat la nivelul tuturor asociaților persoane juridice străine se declară la poziția 4 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin.

Rândul 3 "Suma de recuperat" se completează numai cu ocazia definitivării impozitului pe profit anual datorat, din activitățile desfășurate în asociere de către contribuabilii prevăzuți la art. 13 lit. c) și e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de rezultatul regularizării impozitului anual cu sumele declarate în cursul anului.

3.1.3. Contribuabilii care beneficiază de facilități fiscale, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, declară impozitul pe profit scutit la poziția 29 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin.

Sumele se înscriu la rândul 1 "Suma datorată" din formular, fără completarea rândului 2 "Suma de plată".

3.1.4. (1) Pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, de la poziția 6 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, formularul se completează după cum urmează:

Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, stabilit pentru perioada de raportare, conform titlului IV^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Rândul 2 "Suma de plată" - se înscrie suma de la rândul 1.

(2) Microîntreprinderile care realizează în cursul anului venituri mai mari decât plafonul prevăzut de lege sau venituri de natura celor prevăzute la art. 112^2 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, au obligația declarării impozitului pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit limita prevăzută de lege sau începând cu trimestrul în care au desfășurat activități de natura celor prevăzute la art. 112^2 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

În cazul în care se realizează în cursul anului venituri mai mari decât plafonul prevăzut de lege, la rândul 1 "Suma datorată" se înscrie suma reprezentând diferența dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârșitul perioadei de raportare, conform legii, și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, declarat în cursul anului.

Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfășoare activități de natura celor prevăzute la art. 112^2 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, la rândul 1 "Suma datorată" înscriu suma reprezentând impozit pe profit, luând în calcul veniturile și cheltuielile înregistrate începând cu trimestrul respectiv.

3.1.5. La poziția 15 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se înscrie numai suma reprezentând impozitul pe câștigul din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăților închise, și din transferul părților sociale.

3.1.6. În cazul în care autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private au optat pentru achiziționarea de produse ori servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, pentru obligația prevăzută la poziția 24 "Vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, formularul se completează după cum urmează:

- în situația în care valoarea achizițiilor este în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în luna de raportare nu există obligația declarării poziției 24 "Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin;

- în situația în care valoarea achizițiilor este mai mică decât echivalentul sumei datorate la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în luna de raportare, la poziția 24 "Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară diferența dintre echivalentul sumei datorate bugetului de stat și valoarea produselor și serviciilor achiziționate;

- în situația în care valoarea achizițiilor este mai mare decât echivalentul sumei datorate la bugetul de stat, în condițiile prevăzute la art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poziția 24 "Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate" din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, nu se declară în luna de raportare, iar diferența de sume se reportează în lunile următoare prin diminuarea obligației de plată.

3.2. Tabelul de la pct. II "Impozite, taxe și alte obligații care nu se plătesc în contul unic" se completează pentru declararea obligațiilor de plată prevăzute la pozițiile 19, 25-27 și 30-63 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin.

Rândul "Total obligații de plată" - se înscrie suma reprezentând totalul obligațiilor de plată pentru perioada de raportare, reprezentând obligații care nu se plătesc în contul unic, respectiv totalul sumelor declarate, înscrise la rândul 3 "Suma de plată".

3.2.1. Obligațiile prevăzute la pozițiile 30-54 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară de către operatorii economici, plătitori de accize, potrivit titlului VII din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

Rândul 1 "Suma datorată" - se completează cu suma datorată în perioada de raportare.

Operatorii economici importatori de produse accizabile nu vor cuprinde în declarație accizele aferente produselor provenite din import, care se declară în declarația vamală.

Rândul 2 "Suma deductibilă" - se completează, dacă este cazul, înscriindu-se, după caz:

a) contribuțiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, datorate Ministerului Sănătății, cuprinse în accizele datorate în perioada de raportare, înscrise la rândul 1;

b) suma rezultată din aplicarea cotei procentuale asupra accizelor datorate bugetului de stat pentru țigarete, țigări și băuturi alcoolice, potrivit art. 70 alin. (1) lit. c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;

c) contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile supuse marcării, exclusiv TVA, pentru care se calculează acciza datorată în perioada de raportare, potrivit prevederilor titlului VII din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Rândul 3 "Suma de plată" - se înscrie suma reprezentând diferența dintre suma datorată și suma deductibilă, respectiv dintre suma înscrisă la rândul 1 și suma înscrisă la rândul 2.

Rândul 4 "Suma de restituit" - se înscrie suma reprezentând acciza de restituit, potrivit legii, rezultată în perioada de raportare.

3.2.2. Obligația prevăzută la poziția 55 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară de către operatorii economici, organizatori de jocuri de noroc, care, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, au obligația recalculării taxei anuale de autorizare, în funcție de încasările efective, după cum urmează:

Taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcție de realizări, datorată pentru perioada de raportare, prevăzută la poziția 55 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se completează de către operatorii economici, în situația în care în cursul anului de autorizare încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Rândul 1 "Suma datorată" - se completează cu suma datorată în perioada de raportare, reprezentând taxa de autorizare stabilită în funcție de încasările efective, în conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. b) subpct. (iii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Rândul 2 "Suma datorată anterior" - se completează cu suma reprezentând taxa de autorizare datorată de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea.

Rândul 3 "Suma de plată" - se înscrie suma reprezentând diferența dintre suma datorată și suma datorată anterior, respectiv dintre suma înscrisă la rândul 1 și suma înscrisă la rândul 2.

Obligațiile prevăzute la pozițiile 61 și 62 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară de către operatorii economici organizatori de jocuri de noroc, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, și potrivit Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru obligațiile prevăzute la pozițiile 61 și 62 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, completarea declarației se face astfel:

Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând taxele pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, respectiv taxa de acces pentru jocurile de noroc, datorate în perioada de raportare.

Rândul 3 "Suma de plată" - se preia suma înscrisă la rândul 1 "Suma datorată".

3.2.3. Obligațiile prevăzute la pozițiile 19, 25-27 și 56-60 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară după cum urmează:

Rândul 1 "Suma datorată" - se completează cu suma datorată în perioada de raportare.

Rândul 3 "Suma de plată" - se înscrie suma de la rândul 1.

Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prevăzut la poziția 19 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se stabilește de notarii publici, în conformitate cu dispozițiile art. 77^1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului economiei și finanțelor și al ministrului justiției nr. 1.706/1.889/C/2008 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată și rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a modelului și conținutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările ulterioare.

3.2.4. Obligația prevăzută la poziția 63 din Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 15 la ordin, se declară de către plătitorii de contribuții, prevăzuți la art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare, după cum urmează:

Rândul 1 "Suma datorată" - se înscrie suma reprezentând contribuția trimestrială datorată potrivit art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare.

În funcție de rezultatul regularizărilor efectuate potrivit art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare, diferențele rezultate, aferente perioadei de raportare anterioare, se înscriu, după caz, la rândul 1 "Suma datorată", majorând obligația datorată în perioada de raportare curentă, sau la rândul 2 "Suma deductibilă".

Rândul 3 "Suma de plată" - se înscrie, după caz, suma de la rândul 1 sau diferența dintre suma înscrisă la rândul 1 și suma înscrisă la rândul 2, în funcție de rezultatul regularizării.

Rândul 4 "Suma de restituit" - se completează, dacă este cazul, în funcție de rezultatul regularizării, înscriindu-se diferența dintre suma înscrisă la rândul 2 și suma înscrisă la rândul 1.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.