HOTĂRÂRE nr. 59 din 1 februarie 2012

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 2 februarie 2012
Intrat în vigoare
02.02.2012
Forma consolidată din
02.02.2012

privind suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2012 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, cu suma de 1.000 mii lei, la capitolul 61.01 "Ordine publică și siguranță națională", titlul "Bunuri și servicii", pentru structurile Ministerului Administrației și Internelor, pentru achiziția carburanților necesari mobilității mijloacelor de transport, în vederea asigurării misiunilor de salvare a vieților omenești, bunurilor materiale, precum și a îndeplinirii misiunilor specifice în condițiile meteorologice extreme.

Articolul 2

Ministerul Administrației și Internelor răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat, la propunerea ordonatorului principal de credite, să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2012.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul administrației și internelor,

Constantin-Traian Igaș

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

București, 1 februarie 2012.

Nr. 59.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.