privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 307/2009 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură că produsele care conțin substanța biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispoziție pe piață
Având în vedere prevederile Legii nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată,
în conformitate cu Decizia de punere în aplicare 2012/48/UE a Comisiei din 26 ianuarie 2012 de prelungire a valabilității Deciziei 2009/251/CE prin care se solicită statelor membre să se asigure că produsele care conțin produsul biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispoziție pe piață,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite următorul ordin:
Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 307/2009 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură că produsele care conțin substanța biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispoziție pe piață, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Prezentul ordin se aplică până la data de 15 martie 2013."
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
București, 30 ianuarie 2012.