privind aprobarea Nomenclatorului general de funcții didactice și de cercetare auxiliare din învățământul superior
În conformitate cu prevederile:
- art. 286 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare;
- Hotărârii Guvernului nr. 575 bis/1992 cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepția generală a informatizării în România,
în baza prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului și ministrul muncii, familiei și protecției sociale emit prezentul ordin.
Se aprobă Nomenclatorul general de funcții didactice și de cercetare auxiliare din învățământul superior, precum și nivelul studiilor necesare pentru ocuparea acestor funcții, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, este autorizat ca, în funcție de dinamica învățământului și cercetării, să stabilească și să reglementeze noi funcții didactice și de cercetare auxiliare.
Funcțiile didactice și de cercetare auxiliare din nomenclatorul general prevăzut la art. 1 sunt definite pe domenii, putând fi particularizate pe sectoare de activitate, unități, subunități etc. în funcție de structura fiecărei instituții de învățământ superior.
Pe lângă nivelul studiilor prevăzute în nomenclatorul general menționat la art. 1, senatele universitare vor stabili criterii pentru ocuparea funcțiilor didactice și de cercetare auxiliare, în conformitate cu legislația muncii în vigoare, cu specificul fiecărei funcții și cu profilul instituțiilor de învățământ superior.
(1) În instituțiile de învățământ superior, personalul didactic și de cercetare auxiliar se încadrează pe grade și trepte profesionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
(2) Pentru personalul angajat pe funcții auxiliare care nu se regăsesc în prezentul nomenclator, dar au fost reglementate prin alte acte normative, salarizarea rămâne la nivelul actual până la aplicarea valorilor corespunzătoare claselor de salarizare din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Instituțiile de învățământ superior pot include în statele de funcții didactice și de cercetare auxiliare și unele funcții specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, care se dovedesc a fi necesare desfășurării activității.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, cercetării,
tineretului și sportului,
Ministrul muncii, familiei
Anexa
Nr. crt. Funcția Nivelul studiilor*1) 0 1 2 1. Secretar S 2. Secretar SSD 3. Secretar M 4. Bibliotecar S 5. Bibliotecar SSD 6. Bibliotecar PL/M 7. Bibliograf S 8. Bibliograf SSD 9. Documentarist S 10. Documentarist SSD 11. Documentarist PL/M 12 Conservator S 13. Conservator SSD 14. Conservator M 15. Restaurator S 16. Restaurator SSD 17. Restaurator M 18. Muzeograf S 19. Muzeograf SSD 20. Informatician S 21. Informatician SSD 22. Informatician PL/M 23. Analist S 24. Analist ajutor M 25. Programator S 26. Programator ajutor M 27. Inginer de sistem S 28. Operator controlor date M 29. Inginer*) S 30. Subinginer**) SSD 31. Tehnician***) PL/M 32. Laborant S 33. Laborant SSD 34. Laborant PL/M 35. Medic S 36. Farmacist S 37. Bioinginer medical S 38. Fiziokinetoterapeut S 39. Fiziokinetoterapeut SSD 40. Asistent medical S 41. Asistent medical SSD 42. Asistent medical PL/M 43. Dentist SSD 44. Tehnician dentar SSD 45. Tehnician radiologie SSD 46. Medic veterinar S 47. Asistent veterinar SSD 48. Asistent veterinar PL/M 49. Pedolog S 50. Biolog S 51. Biochimist S 52. Chimist S 53. Fizician S 54. Psiholog S 55. Sociolog S 56. Asistent de cercetare M 57. Regizor artistic S 58. Scenograf S 59. Consultant artistic S 60. Regizor scenă M 61. Regizor culise M 62. Operator imagine S 63. Asistent imagine PL/M 64. Operator sunet S 65. Asistent sunet PL/M 66. Montor imagine S 67. Montor imagine PL/M 68. Editor imagine S 69. Editor imagine PL/M 70. Machior M 71. Peruchier M 72. Maestru studii canto S 73. Maestru studii de balet S 74. Maestru de balet S 75. Maestru de balet M 76. Maestru dans S 77. Coregraf S 78. Maestru dans M 79. Dirijor cor S 80. Dirijor S 81. Secretar muzical S 82. Secretar literar S 83. Maestru corepetitor S 84. Corepetitor S 85. Corepetitor SSD 86. Corepetitor M 87. Pictor S 88. Artist plastic S 89. Artist plastic M 90. Model M/G 91. Secretar tehnic de redacție S 92. Secretar de redacție M 93. Redactor S 94. Redactor SSD 95. Redactor PL/M 96. Tehnoredactor S 97. Tehnoredactor M 98. Traducător S 99. Corector S 100. Desenator artistic S 101. Căpitan M 102. Ofițer punte S 103. Ofițer punte M 104. Ofițer mecanic S 105. Ofițer mecanic M 106. Ofițer electrician S 107. Ofițer electrician M 108. Șef echipaj M 109. Timonier M 110. Ofițer RTG M 111. Electromecanic M 112. Electrician de bord M 113. Dragor M 114. Marinar M 115. Motorist M 116. Administrator financiar/patrimoniu****) S 117. Administrator financiar/patrimoniu****) SSD 118. Administrator financiar/patrimoniu****) M Nr. crt. Funcția Nivelul studiilor 1. Director general administrativ al universității S 2. Contabil-șef S 3. Director*) S 4. Secretar-șef universitate S 5. Secretar-șef facultate S 6. Administrator-șef facultate S 7. Șef serviciu S 8. Șef birou S 9. Redactor-șef S 10. Director institut de cercetare- dezvoltare S 11. Director departament de cercetare- dezvoltare S 12. Director centru de cercetare- dezvoltare S 13. Șef de program S 14. Șef de proiect S 15. Șef laborator S 16. Comandant S 17. Ofițer punte secund S 18. Șef mecanic S 19. Ofițer mecanic secund S 20. Șef mecanic M 21. Șef electrician S 22. Conducător șalupă M 23. Șef stație RTG M
de funcții didactice și de cercetare auxiliare
din învățământul superior
A. Funcții didactice și de cercetare auxiliare de execuție
*1) Nivelul studiilor: studii superioare (S), studii superioare de scurtă durată (SSD), studii postliceale (PL), studii medii (M), studii gimnaziale (G).
Notă *) Se utilizează pentru profesia de inginer în diferite sectoare de activitate, cu excepția funcției de inginer de dezvoltare tehnologică.
Notă **) Se utilizează pentru profesia de subinginer în diferite sectoare de activitate.
Notă ***) Se utilizează pentru profesia de tehnician în diferite sectoare de activitate.
Notă ****) Se utilizează pentru profesiile: economist, inginer, referent, tehnician, merceolog, contabil din compartimentele de resort.
B. Funcții didactice și de cercetare auxiliare de conducere
Notă *) Se utilizează pentru funcția de director în diferite sectoare de activitate.