Articolul I
Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție prezintă Consiliului Superior al Magistraturii propunerile Colegiului de conducere pentru numirea, promovarea, transferul, suspendarea și încetarea din funcție a magistraților-asistenți.
(2) Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție poate delega magistrații-asistenți, în interesul serviciului, cu acordul scris al acestora, în funcțiile de prim-magistrat-asistent sau de magistrat-asistent-șef, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea magistraților-asistenți poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cel mult încă 6 luni. Pe perioada delegării, magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați.
(3) Delegarea și prelungirea delegării, prevăzute la alin. (2), se dispun prin ordin al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție."
2. La articolul 19, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) propune Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care vor face parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție;"
3. După articolul 19^1 se introduc două noi articole, articolele 19^2 și 19^3, cu următorul cuprins:
"Art. 19^2. - (1) În îndeplinirea atribuției prevăzute la art. 19 lit. b), Colegiul de conducere propune Consiliului Superior al Magistraturii, distinct pentru fiecare secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru care se organizează concursul, judecătorii din cadrul secției respective care vor fi numiți ca membri în comisiile de concurs - comisiile de evaluare, comisiile de soluționare a contestațiilor împotriva evaluării, comisiile de elaborare a subiectelor, comisiile de corectare și comisiile de soluționare a contestațiilor la proba scrisă.
(2) Același judecător nu poate fi propus pentru a face parte în același timp din comisia de evaluare și din comisia de soluționare a contestațiilor împotriva evaluării, respectiv din comisia de elaborare a subiectelor, din comisia de corectare și din comisia de soluționare a contestațiilor la proba scrisă.
(3) Colegiul de conducere propune Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile prevăzute la alin. (1) și cu respectarea dispozițiilor alin. (2), judecătorii care vor fi numiți ca membri supleanți în comisiile de concurs.
(4) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție pot fi propuși pentru numirea în comisiile de concurs, ca membri sau ca membri supleanți, pe baza consimțământului scris, exprimat anterior.
Art. 19^3. - Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție transmite Institutului Național al Magistraturii lista cuprinzând toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care și-au exprimat acordul de a face parte din comisiile de concurs, pentru a fi incluși în baza de date constituită de Institutul Național al Magistraturii, cu precizarea specializării fiecărui judecător."
4. Articolul 46 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 46. - (1) Evaluarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se face la fiecare 3 ani de către o comisie constituită prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, conform Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor.
(2) Evaluarea celor 3 judecători - 2 membri desemnați și un membru supleant - care fac parte din comisia de evaluare a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de o comisie formată din 2 judecători cu grad profesional corespunzător, desemnați de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre membrii săi."
5. La articolul 109, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 109. - (1) În cursul lunii ianuarie a fiecărui an se face evaluarea activității din anul precedent a personalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu excepția judecătorilor și a magistraților-asistenți, a căror activitate se evaluează potrivit Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor și Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a magistraților-asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție."