HOTĂRÂREA ARBITRALĂ nr. 1 din 9 februarie 2012

având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată și cuantumul acesteia

Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Dosarul de arbitraj nr. 2/2012

Completul de arbitraj este constituit din:

Victor Babiuc - președinte

Tatiana Manolache-Onofrei - arbitru

Ion Nițu - arbitru

Cătălin Ion Ciubotă - arbitru

Florin Știolică - arbitru

Pe rol se află soluționarea cererii de arbitraj formulate de către COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (COPYRO), VISARTA - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (VISARTA), PERGAM - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor (PERGAM), în contradictoriu cu Konica Minolta Business Solutions România - S.R.L. (Konica Minolta), Asociația Producătorilor și Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informației și Comunicațiilor (APDETIC), Societatea Comercială Xerox România Echipamente și Servicii - S.A. (Xerox) și Societatea Comercială Eurocom - S.A., cerere având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată și cuantumul acesteia. Dezbaterile au avut loc la data de 1 februarie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea a fost amânată succesiv pentru datele de 3 februarie 2012, 6 februarie 2012 și 9 februarie 2012.

Părțile depun concluzii scrise.

COMPLETUL DE ARBITRI

constată următoarele:

Prin cererea arbitrală formulată, COPYRO și VISARTA au solicitat să se stabilească forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată și cuantumul acesteia, pe care aceștia au depus-o, cu cheltuieli de judecată. Arată COPYRO și VISARTA că achizițiile intracomunitare sunt supuse obligațiilor derivând din drepturile de autor.

PERGAM a solicitat să se stabilească forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată și cuantumul acesteia în forma pe care aceștia au depus-o, în principal, și, în subsidiar, în situația în care nu se va admite cererea principală, completul să respingă solicitările reclamantelor COPYRO și VISARTA privind introducerea în forma finală a metodologiei a obligației de plată a remunerației compensatorii pentru copia privată pentru achizițiile intracomunitare, precum și a contravenției prevăzute la art. 139^2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.

Konica Minolta solicită "stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista de aparate pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copie privată în domeniul grafic", adaosul "în domeniul grafic" excedând cadrului arbitral. Învederează Konica Minolta acordul cu lista propusă de COPYRO, VISARTA și PERGAM pentru aparatele pentru care se datorează remunerație compensatorie - copiator, imprimantă, scanner și aparat multifuncțional, cu sau fără funcție de copiere.

Mai arată Konica Minolta că întreg cadrul arbitral este limitat de dispozițiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, și că alte aspecte deduse arbitrării pe calea cererii în arbitraj nu pot constitui domenii pentru care poate fi pronunțată o hotărâre arbitrală pentru stabilirea unor metodologii.

Dacă însă completul arbitral va soluționa și aspectele care excedează, în opinia Konica Minolta, cadrului legal trasat prin dispozițiile art. 107, atunci arată că nu se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată pentru aparatele achiziționate intracomunitar, conform dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare; solicită completului arbitral să aibă în vedere practica judiciară internă, Sentința civilă nr. 954 din 1 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București; că, în ceea ce privește solicitarea formulată de COPYRO și VISARTA, în sensul introducerii în metodologie a obligației de raportare, nu se justifică impunerea unei asemenea obligații suplimentare pentru plătitorii de remunerație compensatorie pentru copia privată, întrucât această solicitare excedează cadrului legal prevăzut de art. 107 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare; că, în ce privește solicitarea formulată de COPYRO și VISARTA, în sensul introducerii în metodologie a unei contravenții care să sancționeze nerespectarea obligației de prezentare a acestor rapoarte, nu se poate admite o asemenea prevedere, pentru că reglementările privind contravențiile trebuie să fie conforme cu art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că acestea nu pot fi stabilite decât prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului sau prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale ori județene; că, referitor la penalitățile de întârziere solicitate prin metodologia propusă de COPYRO și VISARTA, în sensul că importatorii și fabricanții să fie obligați la plata unor penalități la nivel de 0,1% pe zi de întârziere, această solicitare excedează cadrului legal prevăzut de art. 107 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare.

APDETIC susține, în esență, apărări similare până la identitate cu ale celorlalte părți chemate în arbitraj și cu ale PERGAM, în sensul că achizițiile intracomunitare sunt exceptate (excluse) de la obligațiile privind plata remunerațiilor compensatorii pentru copia privată, cu indicarea acelorași temeiuri de drept; că limitele arbitrale sunt trasate prin lege și că metodologia arbitrată nu poate stabili decât lista aparatelor pentru care se datorează remunerație compensatorie, în sens contrar apreciind că "s-ar adăuga la lege"; că hotărârea arbitrală este limitată la dispozițiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, și de relativitatea efectelor hotărârii arbitrale, în consecință nu poate stabili obligații pentru persoanele care dețin aparate, echipamente, dispozitive sau suporturi de copiere care nu au participat în arbitraj; că nu se justifică și nu se poate accepta impunerea unei obligații suplimentare de raportare pentru plătitorii de remunerație compensatorie pentru copia privată; că nu poate fi stabilită o contravenție nici prin vreo metodologie, nici prin vreo hotărâre arbitrală, fiind incidente dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare; că persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală nu au calitatea de "utilizatori" în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare; că nu pot fi stabilite prin metodologia arbitrată penalități de întârziere întrucât dispozițiile art. 107^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, nu mai reglementează această posibilitate după modificările acestui text normativ și că dispozițiile art. 1.523 și 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), prevăd numai dobânda legală, nu și penalități, cu cheltuieli de judecată.

Din actele și lucrările dosarului, completul de arbitri reține:

În cadrul comisiei de negociere, constituită prin Decizia nr. 274 din 8 noiembrie 2011 a Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), părțile nu au putut conveni forma finală a metodologiei supuse negocierii în termen legal, motiv pentru care la data de 9 ianuarie 2012 s-a depus cererea de arbitraj.

Primul termen de arbitraj a avut loc la data de 24 ianuarie 2012.

De la data constituirii comisiei de negociere și până la depunerea cererii de inițiere a procedurii arbitrale au trecut mai mult de 65 de zile.

Se constată astfel, în raport cu prevederile art. 131^1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, legala învestire a completului arbitral pentru a soluționa cererea de arbitraj formulată de către COPYRO și VISARTA având drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată și cuantumul acesteia.

Completul de arbitraj reține:

Excepțiile și cererile invocate de către părți au fost soluționate de completul arbitral prin încheierile premergătoare, cu caracter interlocutoriu.

Completul arbitral reține incidența dispozițiilor art. 1.270 din Codul civil cu privire la acceptarea de către Konica Minolta a listei propusă de COPYRO, VISARTA și PERGAM pentru aparatele pentru care se datorează remunerație compensatorie - copiator, imprimantă, scanner și aparat multifuncțional, cu sau fără funcție de copiere.

Analizând apărările și propunerile formulate de COPYRO și VISARTA în raport cu cererea privind includerea aparatelor provenite prin achiziție comunitară pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată, urmează a admite această cerere ca fondată și, în mod simetric, în procedură arbitrală, va respinge apărările PERGAM, Konica Minolta, APDETIC, Xerox și Societatea Comercială Eurocom - S.A. ca nefondate, pentru următoarele motive:

Referitor la remunerația datorată pentru copia privată pentru echipamentele provenite prin achiziția intracomunitară a echipamentelor, completul arbitral reține că remunerația este datorată pentru echipamentele dobândite de către debitorii obligației de remunerare pentru copia privată chiar prin achiziție intracomunitară.

Motivele avute în vedere de către complet pentru întemeierea acestui punct de vedere sunt următoarele:

● Un prim motiv îl constituie dispozițiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare (Codul vamal): "Punerea în liberă circulație atrage aplicarea măsurilor de politică comercială și îndeplinirea formalităților vamale prevăzute pentru importul mărfurilor, precum și încasarea oricăror drepturi legal datorate."

Importul mărfurilor sau achiziția intracomunitară este, pe de altă parte, una și aceeași instituție vamală/fiscală, termenii legii stabilind însă un regim derogatoriu pentru mărfurile provenite din țări aflate în interiorul granițelor Uniunii Europene (UE). La această concluzie s-a ajuns observând că mărfurile provenind din achiziție intracomunitară traversează granițe aparținând unor state suverane.

● Al doilea motiv îl constituie regulile constituționale și legale privind aplicarea legii. Astfel, completul arbitral reține că, potrivit dispozițiilor generale ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, normele vamale, fiscale ori procesual-fiscale își limitează efectele la raporturile juridice pentru reglementarea cărora au fost edictate.

Normele ce reglementează anumite raporturi juridice nu își pot extinde efectele asupra unor raporturi juridice reglementate prin alte acte normative decât în măsura în care legiuitorul a înțeles să insereze dispoziții speciale și derogatorii în acest sens. Așa cum se stipulează prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare (unicitatea reglementării în materie): "Un act normativ poate cuprinde reglementari și din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act." În același sens indicăm și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare (reglementări speciale și derogatorii), precum și ale art. 16 din același act normativ (evitarea paralelismelor).

În speță, în aplicarea art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportată la dispozițiile Codului vamal, Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal) și Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), trebuia ca legiuitorul să cuprindă reglementări din materia conexă (dacă o aprecia drept conexă) drepturilor de autor și numai dacă aceste dispoziții erau indispensabile scopului urmărit. Mai precis, dacă legiuitorul aprecia că dobânditorii echipamentelor pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată sunt scutiți de la plata remunerației, în situația în care echipamentele provin din achiziție intracomunitară, trebuia să dispună în mod explicit acest lucru în reglementările financiar-fiscale, în sensul că orice scutire sau exonerare de la plata unei obligații care izvorăște din lege trebuie prevăzută expres.

Teza inversă este contrară normelor privind tehnica legislativă, dar și succesiunii în timp a normelor pozitive: dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, sunt anterioare dispozițiilor vamale și financiar-fiscale cu privire la achizițiile intracomunitare. Astfel, dacă ultima modificare a Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, a avut loc în anul 2006, instituția achiziției intracomunitare a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

● Al treilea motiv avut în vedere de către completul de arbitraj este în strânsă legătură cu normele privind tehnica legislativă evocate anterior: dacă dispozițiile cuprinse în Codul vamal, în Codul fiscal și în Codul de procedură fiscală și-ar extinde efectele asupra drepturilor de autor, atunci titularii drepturilor de autor ar deveni subiecți pasivi ai raporturilor juridice vamale și/sau financiar-fiscale. Titularilor drepturilor la remunerație compensatorie pentru copia privată le-ar fi închisă calea realizării unei remunerații echitabile pentru ceea ce privește echipamentele provenite prin achiziție intracomunitară.

● Al patrulea motiv avut în vedere de către complet îl constituie pericolul intervertirii finalității urmărite de către legiuitor prin dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, de la protejarea drepturilor autorilor la remunerație pentru copia privată, indiferent de modul de proveniență a echipamentelor pentru care se datorează remunerația la lăsarea fără niciun fel de protecție prin lege a titularilor drepturilor de autor, contrar normelor europene care stipulează un nivel ridicat de protecție.

Astfel, este de observat că sistemul evitării plății remunerațiilor compensatorii pentru copia privată este unul de tip recurent. Oricare dintre titularii obligațiilor de plată, în speță deținătorii de echipamente, poate folosi sistemul achizițiilor intracomunitare pentru a scoate de la plată toate echipamentele, rând pe rând sau toate odată, pe cele pe care le dețin deja ori pe care urmează să le achiziționeze. Sistemul achizițiilor comunitare, dacă ar fi aplicat, ar prejudicia grav drepturile autorilor cărora li se datorează remunerație compensatorie, sistemul putând conduce chiar la golirea totală de conținut a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare.

● Al cincilea motiv îl constituie dreptul pozitiv european și practica judiciară europeană. În acest sens completul arbitral are în vedere, pentru formarea convingerii, dispozițiile Directivei 29/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, precum și Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera a 3-a) pronunțată la data de 21 octombrie 2010 în Cauza C-467/2008 având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare în Cauza Padawan SL împotriva Sociedad General de Autores y Editores de Espana (SGAE), pe rolul Audiencia Provincial de Barcelona.

Potrivit dreptului pozitiv și practicii europene, orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție. În cazul unor anumite excepții sau limitări titularii drepturilor trebuie să primească o compensație echitabilă pentru a fi despăgubiți corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate.

Instituția "compensației echitabile" este, în opinia Curții Europene de Justiție, o noțiune autonomă a dreptului UE și trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia din urmă.

Compensația echitabilă trebuie considerată drept contraprestația prejudiciului cauzat autorului, care rezultă din reproducerea neautorizată a operei sale protejate pentru uz personal. Compensația echitabilă trebuie în mod obligatoriu să fie calculată pe criteriul prejudiciului cauzat autorilor operelor protejate.

În speță, prin excluderea echipamentelor provenite din achiziție intracomunitară pentru care se datorează remunerație compensatorie pentru copia privată s-ar crea un grav și injust dezechilibru între autorii operelor și utilizatori - deținători ai echipamentelor, în sensul că autorii operelor ar fi în mod cert prejudiciați prin realizarea de copii private ale operelor lor, însă prejudiciul astfel creat nu ar mai putea fi reparat prin remunerația compensatorie.

În raport cu această situație și astfel cum se prevede la ultima teză a considerentului (35) al Directivei 29/2001/CE, trebuie achitată "redevența pentru copia privată" nu de către persoanele private care efectuează copii ale operelor protejate, ci de către persoanele care dispun de echipamente, de aparate sau de suporturi de reproducere digitală și care, în acest temei, pun aceste echipamente, în drept ori în fapt, la dispoziția persoanelor private sau le furnizează acestora din urmă un serviciu de reproducere. În cadrul acestui sistem persoanele care dispun de aceste echipamente au obligația de a plăti redevența pentru copia privată.

Curtea Europeană de Justiție lămurește astfel exhaustiv atât sfera titularilor obligațiilor de plată, cât și temeiul obligațiilor lor.

Curtea Europeană de Justiție arată că titularii obligațiilor de plată a remunerației compensatorii pentru copia privată sunt "persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală".

O altă distincție între persoanele care datorează remunerație compensatorie este contrară Directivei 29/2001/CE și practicii judiciare europene. Or, potrivit dispozițiilor art. 11 și ale art. 148 alin. (2) din Constituția României, dispozițiile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Practica judiciară europeană își găsește o puternică susținere și în practica judiciară internă în domeniu. Astfel, în Dosarul nr. 49.813/3/2008 Tribunalul București a pronunțat Sentința civilă nr. 316, definitivă și irevocabilă, sentință care, în mod contrar Sentinței civile nr. 954 din 1 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București și depusă la dosarul cauzei în susținerea apărărilor Konica Minolta și APDETIC, arată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței de fond reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) a chemat în judecată pârâta Societatea Comercială CASETTARO VIDEO AUDIO DATA MEDIA - S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata remunerației compensatorii pentru copia privată a operelor reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale pentru aparatele și suporturile cuprinse în lista publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005 prin Decizia ORDA nr. 107/2005 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Listei suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și a cuantumului acestei remunerații și a Hotărârii arbitrale din data de 28 aprilie 2005.

În cadrul litigiului, prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că nu mai importă suporturi și aparate pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, ci desfășoară operațiuni de achiziții intracomunitare. Conform art. 130^1 din Codul fiscal, exclusiv de la furnizori situați în statele membre ale UE. În interpretarea pârâtei se susținea că după aderarea României la UE, noțiunea de import nu mai există între statele membre, iar pârâta nu mai realizează importuri, ci achiziții intracomunitare, iar potrivit art. 107 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, obligația de plată a remunerației compensatorii revine numai fabricanților și importatorilor. Tribunalul București a respins excepția ca neîntemeiată, invocând argumente de fond și de tehnică legislativă. În acest context, instanța de fond a apreciat că: "dispozițiile invocate de pârâtă, art. 130^1 și art. 131 Cod fiscal reprezintă norme în materie fiscală (și, mai mult, în materie de taxă pe valoare adăugată - titlul VI al Codului) și au fost edictate pentru stabilirea raporturilor fiscale între contribuabili și stat, și nu pentru realizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Prin urmare domeniul de aplicare al acestor dispoziții trebuie interpretat după regula potrivit căreia unde legea distinge și interpretul trebuie să o facă".

Instanța a mai apreciat că principiile comunității vamale și fiscale nu vin în contradicție cu protejarea drepturilor ce fac obiectul cauzei. De asemenea, s-a mai apreciat de către instanță că dispozițiile art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, au fost modificate implicit potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, text care stipulează că pentru norme contrare se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării implicite, astfel încât și acest complet de arbitraj consideră că prin dispozițiile Codului fiscal nu se poate aduce atingere realizării dreptului de proprietate intelectuală, drept garantat de Constituția României.

În ceea ce privește apărările PERGAM, Konica Minolta, APDETIC și Xerox cu privire la limitele prevăzute de art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, completul arbitral le găsește în parte întemeiate, în sensul că nu pot forma obiectul arbitrajului aspectele deja reglementate prin norma citată, însă, pe de altă parte, celelalte aspecte care nu au fost reglementate prin lege ori nu au fost interzise a fi reglementate pe calea unor metodologii și/sau arbitraje pot forma obiectul metodologiilor și, după caz, al arbitrajelor.

Completul de arbitraj urmează a respinge atât ca nefondată, cât și ca neîntemeiată apărarea formulată de către APDETIC și de către Konica Minolta, potrivit căreia "nu se justifică și nu se poate accepta impunerea unei obligații suplimentare de raportare pentru plătitorii de remunerație compensatorie pentru copia privată".

Este nefondată pentru că, în raport cu temeiurile de drept invocate în susținerea apărărilor [art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare] și cu interpretarea dată acestor dispoziții, faptul că plătitorii de remunerație compensatorie nu au calitatea expresis verbis de utilizatori nu îi exclude cu totul de la obligații. Termenii art. 130 lit. h) se referă atât la "utilizatori", cât și la "intermediarii acestora". Or, persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală sunt în mod indubitabil intermediari între autorii operelor și utilizatorii care își procură copii private ale operelor. De altfel, de aici izvorăște și statutul de plătitori ai remunerației compensatorii pentru copia privată pentru persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere digitală, din calitatea lor de intermediari între autor și utilizator prin punerea la dispoziție a mijloacelor procurării copiei private.

Nu mai puțin, art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, arată că "organismele de gestiune colectivă și, respectiv, utilizatorii sau alți plătitori (...)" legiuitorul arătând în mod expres că subiecții pasivi în raporturile privind drepturile de autor sunt cuprinși într-o sferă extinsă, nu numai în categoria "utilizatorilor".

Nici apărarea APDETIC potrivit căreia hotărârea completului arbitral nu trebuie să depășească limitele prevăzute de art. 107 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, și de principiul relativității efectelor hotărârii arbitrale (res inter alios judicata, aliis neq nocere, neq prodesse potest) nu este întemeiată.

Art. 131^2 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, stipulează cu caracter imperativ și de ordine publică: "Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate."

Completul arbitral găsește ca nefondată și urmează a respinge cererea formulată de către COPYRO și VISARTA referitoare la prevederea în cuprinsul metodologiei a unei contravenții, practic dând conținutul contravenției prevăzute de art. 139^2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare.

În adevăr, completul arbitral apreciază că apărările PERGAM, Konica Minolta, APDETIC și Xerox potrivit cărora contravențiile nu pot fi stabilite decât printr-un subiect activ calificat de lege sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea contravențională și temeiurile acesteia nu pot fi stabilite decât prin lege, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului sau prin hotărâri ale autorității administrației publice locale sau județene.

În cazul de față, contravenția este stabilită prin lege. O reiterare a acesteia prin hotărâre arbitrală constituie o încălcare a principiului separării puterilor în stat, o prevedere redundantă cu posibile consecințe privind dubla sancționare a contravenientului pentru o singură faptă contravențională și constituie, totodată, o trecere parțială a constatării și sancționării faptelor contravenționale în domeniul privat, la îndemâna unui particular devenit agent constatator, persoană fizică sau juridică.

Cererea COPYRO și VISARTA privind introducerea în cuprinsul metodologiei a penalităților de întârziere pentru întârzieri la plata remunerației compensatorii pentru copia privată este întemeiată, iar completul arbitral urmează a o admite. Pe cale de consecință, apărările pârâtelor sunt neîntemeiate, iar trimiterea APDETIC la dispozițiile art. 1.523 și 1.535 ale Codului civil și la dispozițiile art. 107^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, sunt nefondate.

Pornind de la dispozițiile speciale ale art. 107^1 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, și de la explicațiile oferite de însăși pârâta APDETIC rezultă că, după modificare, textul normativ citat nu a mai precizat posibilitatea inserării unor penalități de întârziere în cuprinsul unei metodologii, negociată ori arbitrată, însă, ceea ce este esențial în lămurirea problemei, în noua redactare a art. 107^1 din Legea nr. 8/1996 nu se interzice introducerea penalităților pentru plata cu întârziere a obligațiilor către titularii drepturilor de autor. Or, principiul în drept este acela potrivit căruia ceea ce nu este interzis explicit este permis implicit. În realitate, legiuitorul a înțeles să lase deplină libertate de negociere între titularii drepturilor de autor și titularii obligațiilor corelative, fără ca măcar să mai indice ori să sugereze posibilitatea stipulării unor penalități de întârziere în metodologii.

În ceea ce privește temeiurile din Codul civil indicate de către pârâta APDETIC (art. 1.523 și 1.535) pentru a combate stipularea penalităților în cuprinsul metodologiei, acestea trebuie interpretate sistematic împreună cu dispozițiile prevăzute în cartea a V-a, titlul al V-lea, cap. IV, secțiunea a IV-a art. 1.538-1.543. Astfel, art. 1.523-1.535 reglementează situația daunelor-interese. Art. 1.538-1.543 reglementează situația penalităților. Instituțiile juridice sunt diferite. Ele sunt diferite prin diferența specifică, chiar dacă genul proxim este, așa cum îl arată expresia, comun. De aceea și legiuitorul a reglementat în mod diferit cele două instituții. Penalitățile constituie echivalentul daunelor-interese, anticipat de părți la momentul inițierii actului. Daunele-interese constituie despăgubirile stabilite ulterior apariției daunelor pentru obligații neexecutate, executate necorespunzător sau cu întârziere.

Mai mult, observăm o înăsprire a condițiilor în raport cu debitorii obligați la penalități, în sensul că legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod expres prezumția existenței prejudiciului, creditorul putând cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu.

Completul arbitral apreciază drept neîntemeiate apărările pârâtelor potrivit cărora nu pot fi definite prin metodologie ori prin hotărâre arbitrală instituții juridice cuprinse ori definite deja în actele normative care le cuprind.

În raport cu partea expozitivă a prezentei hotărâri arbitrale, completul resistematizează metodologia propusă de către COPYRO și VISARTA.

În ceea ce privește cheltuielile de arbitraj completul arbitral le va compensa în totalitate pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, cele două părți aflate în arbitraj contribuie în mod egal la plata onorariului.

Din interpretarea sistematică a art. 131^2 alin. (6) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, cu alineatele anterioare și ulterioare alin. (6) rezultă că cadrul reglementărilor este stipulat pentru inițierea arbitrajului. Așa este și logic și teleologic. După inițierea arbitrajului, completul arbitral are autoritate deplină în soluționarea tuturor chestiunilor cu care a fost învestit, inclusiv cu administrarea cererilor părților privind cheltuielile de judecată.

Așa stând lucrurile, văzând și dispozițiile art. 138^7 teza finală din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora dispozițiile procedurale prevăzute în lege se completează cu cele de drept comun, observând că nu există dispoziții speciale care să își extindă reglementările în materia cheltuielilor de arbitraj și după termenul constituirii completului arbitral, acesta din urmă (completul de arbitraj) constată incidența prevederilor art. 359, 359^1 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Astfel, în lipsa unei stipulații contrare, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate, sau proporțional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte (art. 359 alineat final). Părțile pot fi obligate solidar la plată prin hotărârea arbitrală [art. 359^1 alin. (2)]. Tribunalul arbitral urmează să stabilească cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum și modul de suportare de către părți [art. 359^1 alin. (3)].

Pentru aceste motive, completul de arbitraj

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de către COPYRO, Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.

Admite în parte cererea formulată de către VISARTA, Organism de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor.

Admite în parte cererea formulată de către PERGAM, Organism de Gestiune a Drepturilor de Autor.

Stabilește forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată și cuantumul acesteia, astfel:

METODOLOGIE 09/02/2012