Articolul I
Articolul 13 din Normele privind pregătirea profesională continuă a consultanților fiscali, aprobate prin Hotărârea Camerei Consultanților Fiscali nr. 7/2007, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Membrii Camerei Consultanților Fiscali care au absolvit într-un an calendaristic cursuri organizate de Ministerul Finanțelor Publice, de asociațiile profesionale sau de societățile de profil din țară, în baza acordurilor încheiate de Camera Consultanților Fiscali cu acestea, pot solicita includerea numărului de ore efectuate în orele de pregătire profesională prevăzute de prezentele norme.
(2) Membrii Camerei Consultanților Fiscali care au participat la seminare, conferințe, colocvii internaționale pe teme fiscale sau pe probleme legate de profesia de consultant fiscal pot solicita includerea numărului de ore efectuate în orele de pregătire profesională prevăzute de prezentele norme."