ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 5 din 13 martie 2012

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 20 martie 2012
Intrat în vigoare
20.03.2012
Forma consolidată din
20.03.2012

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională

Având în vedere faptul că între Ford Motor Company și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a semnat Actul adițional la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007, având ca obiect 72,40316% din acțiunile deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Societatea Comercială "Automobile Craiova" - S.A., aprobat prin Legea nr. 36/2008 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Comerciale "Automobile Craiova" - S.A.,

având în vedere faptul că în data de 19 martie 2012 expiră termenul stabilit prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007 pentru finalizarea investițiilor asumate de Ford Motor Company,

luând în considerare faptul că a fost prelungită perioada de implementare a celor două proiecte de investiții, a fost modificat cuantumul total al investițiilor, al cheltuielilor eligibile și al ajutorului de stat regional, precum și Planul de afaceri al Ford Motor Company, prevăzut în anexa la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007,

ținând seama de faptul că prevederile Actului adițional referitoare la ajutorul de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională au fost analizate și acceptate de către Comisia Europeană,

având în vedere necesitatea actualizării cât mai rapide a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 56/2009, cu noile termene și condiții stabilite prin Actul adițional la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007, în vederea asigurării atingerii obiectivelor de dezvoltare economică și socială a Regiunii de dezvoltare Sud-Vest a României, ca urmare a investițiilor realizate de Ford Motor Company în actualul context de criză economico-financiară,

întrucât se impune asigurarea implementării celor două proiecte de investiții în conformitate cu noul calendar propus și conform noului plan de afaceri prezentat de Ford Motor Company și aprobat prin Actul adițional la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007,

având în vedere necesitatea derulării procesului de acordare a ajutorului de stat și de monitorizare a realizării investițiilor, în conformitate cu prevederile Actului adițional la Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007,

în considerarea faptului că aceste elemente constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, și vizează totodată interesul public,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 24 septembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 56/2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Se aprobă acordarea unui ajutor de stat individual în valoare nominală de până la 75 milioane euro, în echivalent lei, de către Ministerul Finanțelor Publice, denumit în continuare furnizor, pentru Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A., denumită în continuare beneficiar.

(2) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale."

2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Furnizorul acordă ajutorul de stat individual sub condiția implementării și finalizării de către beneficiar a celor două proiecte de investiții prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, utilizând tehnologie de vârf, în amplasamentul prevăzut la art. 7 lit. b)."

3. La articolul 7, literele e) și g) - i) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"e) beneficiar - beneficiarul ajutorului de stat individual, respectiv Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A.;

.......................................................................

g) contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni - Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 61 din 12 septembrie 2007, încheiat între Ford Motor Company și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având ca obiect 72,40316% din acțiunile deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Societatea Comercială «Automobile Craiova» - S.A., modificat prin act adițional;

h) cursul de schimb valabil la data plății tranșelor de ajutor de stat - cursul de schimb al euro față de leu stabilit de Banca Națională a României, valabil la data ordonanțării de plată;

i) data finalizării proiectelor de investiții - data la care respectivul proiect de investiții este finalizat, respectiv 31 decembrie 2012;".

4. La articolul 7, litera q) se abrogă.

5. La articolul 7, literele s) și ș) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"s) proiectul de investiții destinat producerii de automobile - proiectul în care urmează a se investi, în valoare nominală, o sumă totală de 618,14 milioane euro, în echivalent lei, pentru producerea de automobile noi; valoarea actualizată a cheltuielilor eligibile este prevăzută în anexa nr. 3;

ș) proiectul de investiții destinat producerii de motoare - proiectul în care urmează a se investi, în valoare nominală, o sumă totală de 250,95 milioane euro, în echivalent lei, pentru producerea motoarelor; valoarea actualizată a cheltuielilor eligibile este prevăzută în anexa nr. 3;".

6. La articolul 7, litera ț) se abrogă.

7. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - Potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, furnizorul acordă beneficiarului ajutor de stat individual în valoare nominală totală de până la 75 milioane euro, în echivalent lei la cursul de schimb valabil la data efectuării plății tranșelor de ajutor de stat, sub condiția realizării celor două proiecte de investiții."

8. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A. implementează și finalizează cele două proiecte de investiții pentru a beneficia de ajutorul de stat."

9. La articolul 11, literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) ajutor de stat în valoare nominală de până la 38,00 milioane euro pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile, în echivalent lei;

b) ajutor de stat în valoare nominală de până la 37,00 milioane euro pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare, în echivalent lei."

10. Capitolul IV, cuprinzând articolele 13-15, se abrogă.

11. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:

"Art. 17^1. - Beneficiarul contribuie la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite la bugetul general consolidat conform dispozițiilor legale și prevederilor contractuale."

12. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu următorul cuprins:

"Art. 20^1. - Ca urmare a implementării proiectului de investiții, beneficiarul realizează un volum al producției de automobile în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2017 de 810.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă."

13. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:

"Art. 22^1. - Ca urmare a implementării proiectului de investiții, beneficiarul realizează un volum al producției de motoare în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2017 de 1.500.000 unități. Beneficiarul transmite anual furnizorului un raport prin care se certifică volumul producției realizate elaborat de către o firmă de audit independentă."

14. La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Proiectul de investiții destinat producerii de automobile se realizează în perioada 2008 - 31 decembrie 2012."

15. La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - (1) Proiectul de investiții destinat producerii de motoare se realizează în perioada 2010 - 31 decembrie 2012."

16. La articolul 25, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) ajutor de stat individual, în sumă nominală de până la 38,00 milioane euro, plătit în echivalent lei;".

17. La articolul 26, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) ajutor de stat individual, în suma nominală de până la 37,00 milioane euro, plătit în echivalent lei;".

18. Articolele 29 - 32 se abrogă.

19. La articolul 34, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) nu sunt recunoscute drept cheltuieli eligibile cheltuielile legate de achiziționarea de active necorporale, orice alte cheltuieli legate de prestarea de servicii sau achiziționarea de echipamente și utilaje care nu sunt noi, cheltuielile legate de proiectarea și montajul echipamentelor și utilajelor noi prevăzute la lit. a) și cheltuielile legate de instalații aferente construcțiilor, precum: instalații electrice, sanitare, instalații interioare de alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare, P.S.I., telecomunicații, securitate și pază;".

20. Articolul 38 se abrogă.

21. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 40. - (1) În valori nominale, cuantumul maxim al ajutorului de stat pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile reprezintă echivalentul în lei a 38,00 milioane euro, iar pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare reprezintă echivalentul în lei a 37,00 milioane euro.

(2) În valori actualizate, potrivit anexei nr. 3, cuantumul maxim al ajutorului de stat pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile reprezintă echivalentul în lei a 31,00 milioane euro, iar pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare reprezintă echivalentul în lei a 27,41 milioane euro."

22. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 43. - Ajutorul de stat aferent proiectului de investiții destinat producerii de automobile se plătește în tranșe al căror cuantum este prevăzut în tabelul nr. 3 din anexa nr. 1, pe perioada 2008-2013, în echivalent lei, la cursul de schimb valabil la data plății tranșei, potrivit calendarului prevăzut la art. 47."

23. La articolul 44 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) ajutorul de stat care se plătește în anul 2013 este aferent cheltuielilor eligibile efectuate în anii investiționali anteriori. Tranșa de ajutor de stat care se plătește în anul 2013 reprezintă tranșa finală a ajutorului de stat și se ajustează potrivit art. 46."

24. La articolul 47, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

"d) plata tranșei finale de ajutor de stat prevăzute a se efectua în anul 2013 se va realiza în termen de 30 de zile de la data la care furnizorul certifică faptul ca documentația depusă de beneficiar este corectă și completă."

25. La articolul 47, litera e) se abrogă.

26. La articolul 49, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), ajutorul de stat care se plătește în anul 2013 este aferent cheltuielilor eligibile efectuate în anii investiționali anteriori. Tranșa de ajutor de stat care se plătește în anul 2013 reprezintă tranșa finală a ajutorului de stat și se ajustează potrivit art. 51."

27. La articolul 50, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 50. - În cazul în care există variații ale cheltuielilor eligibile realizate în raport cu cele prevăzute în tabelul nr. 4 din anexa nr. 1, se aplică următoarele:".

28. La articolul 52, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) plata tranșei de ajutor de stat prevăzute a se efectua în anul 2013 se va realiza în termen de 30 de zile de la data la care furnizorul certifică faptul că documentația depusă de beneficiar este corectă și completă."

29. La articolul 52, litera d) se abrogă.

30. La articolul 54 litera c), punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"5. 1 mai 2013, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anii investiționali anteriori;".

31. La articolul 54 litera c), punctul 6 se abrogă.

32. La articolul 54 litera d), punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"4. 1 mai 2013, pentru cheltuielile eligibile efectuate în anii investiționali anteriori."

33. Articolul 55 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 55. - În cazul în care cererea de eliberare nu este depusă la termenele prevăzute de art. 54 lit. c) și d), beneficiarul o va depune de îndată ce acest lucru va fi posibil; furnizorul va derula procedura de verificare și control, iar plata tranșelor de ajutor de stat se va realiza în termen de maximum 30 de zile de la data la care unitatea de implementare certifică faptul că documentația depusă de beneficiar este corectă și completă."

34. După articolul 56 se introduce un nou articol, articolul 56^1, cu următorul cuprins:

"Art. 56^1. - În cazul în care documentația aferentă cererilor de eliberare a tranșelor de ajutor de stat nu este corectă sau completă, unitatea de implementare are la dispoziție 30 de zile pentru a transmite beneficiarului solicitări de informații suplimentare."

35. Articolul 66 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 66. - Plata tranșelor de ajutor de stat se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la data la care unitatea de implementare certifică faptul că documentația depusă de beneficiar este corectă și completă."

36. La articolul 74, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Transmiterea raportării se realizează până la data de 1 iunie a anului în curs pentru anul precedent. În situații excepționale, furnizorul și beneficiarul pot stabili alt termen de raportare, în condițiile transmiterii de către beneficiar a unei justificări corespunzătoare."

37. După articolul 79 se introduc două noi articole, articolele 79^1 și 79^2, cu următorul cuprins:

"Art. 79^1. - (1) În cazul în care volumul producției realizate de beneficiar în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2017 este mai mic de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, beneficiarul va rambursa proporțional cu gradul de nerealizare ajutorul de stat plătit fiecărui proiect de investiții. În cazul în care se va stabili rambursarea proporțională a ajutorului de stat, sumele datorate au regimul juridic aplicabil creanțelor bugetare, conform legislației în vigoare.

(2) Mecanismul de ajustare în vederea stabilirii sumelor de rambursat de către beneficiar este prevăzut în anexa nr. 3^1.

Art. 79^2. - Neîndeplinirea de către beneficiar a contribuției la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite la bugetul general consolidat în cuantumul estimat conform prevederilor contractuale nu determină aplicarea unui mecanism de recuperare sau rambursare a ajutorului de stat plătit."

38. În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagma "Tabelul nr. 2 din anexa nr. 1" se înlocuiește cu sintagma "Tabelul nr. 1 din anexa nr. 1".

39. În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagma "Tabelul nr. 4 din anexa nr. 1" se înlocuiește cu sintagma "Tabelul nr. 2 din anexa nr. 1".

40. În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagma "Tabelul nr. 5 din anexa nr. 1" se înlocuiește cu sintagma "Tabelul nr. 3 din anexa nr. 1".

41. În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagma "Tabelul nr. 6 din anexa nr. 1" se înlocuiește cu sintagma "Tabelul nr. 4 din anexa nr. 1".

42. Anexele nr. 1 și 3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

43. Anexa nr. 2 se abrogă.

44. După anexa nr. 3 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3^1 "Mecanismul de ajustare în vederea stabilirii sumelor de restituit de către beneficiar", având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 24 septembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 56/2009, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Președintele Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului,

Aurelian Popa

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

București, 13 martie 2012.

Nr. 5.

Anexa 1

Milioane euro An 2008 2009 2010 2011 2012 Total Investiții 21,93 108,78 66,96 202,67 217,80 618,14 Cheltuieli eligibile 1,12 85,03 48,09 33,50 20,50 188,24 Milioane euro An 2010 2011 2012 Total Investiții 13,68 162,35 74,92 250,95 Cheltuieli eligibile 7,97 94,85 40,29 143,11 Milioane euro An 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Total Ajutor de stat 0,00 0,00 17,58 13,73 0,00 6,69 38,00 Milioane euro An 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Total Ajutor de stat 0,00 0,00 0,00 5,62 0,00 31,38 37,00

Tabele privind proiectele de investiții

și plata tranșelor de ajutor de stat

Tabelul nr. 1 - Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiții destinat producerii de automobile

Tabelul nr. 2 - Cuantumul investițiilor și al cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiții destinat producerii de motoare

Tabelul nr. 3 - Cuantumul tranșelor de ajutor de stat aferente proiectului de investiții destinat producerii de automobile

Tabelul nr. 4 - Cuantumul tranșelor de ajutor de stat aferente proiectului de investiții destinat producerii de motoare

Anexa 2

Cheltuieli eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de automobile (milioane euro) Ani 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Valoare actualizată Valoare nominală TOTAL 0 1,12 85,03 48,09 33,50 20,50 0,00 161,49 188,24 Ajutor de stat pentru proiectul de investiții destinat producerii de automobile (milioane euro) Ani 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Valoare actualizată Valoare nominală TOTAL 0,00 0,00 0,00 17,58 13,73 0,00 6,69 31,00 38,00 Total ESB 19,19% Cheltuieli eligibile ale proiectului de investiții destinat producerii de motoare (milioane euro) Ani 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Valoare actualizată Valoare nominală TOTAL 0,00 0,00 0,00 7,97 94,85 40,29 0,00 114,54 143,11 Ajutor de stat pentru proiectul de investiții destinat producerii de motoare (milioane euro) Ani 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Valoare actualizată Valoare nominală TOTAL 0,00 0,00 0,00 0,00 5,62 0,00 31,38 27,41 37,00 Total ESB 23,93% Rata referință 5,42%

Intensitatea ajutorului de stat

*Font 9*

Anexa 3

Mecanismul de ajustare în vederea stabilirii

sumelor de restituit de către beneficiar

a) În cazul proiectului de investiții destinat producerii de automobile:

Z = X * (810.000 - Y), unde Z reprezintă cuantumul ajutorului de stat de restituit în cazul proiectului de investiții destinat producerii de automobile;

X = n/810.000 reprezintă ajutorul de stat prevăzut pe unitate de produs, unde n este ajutorul de stat pentru investiții plătit efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și primit de Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A. și Y este volumul de producție efectiv realizat și certificat în luna ianuarie 2018, dacă volumul de producție de autovehicule este mai mic de 810.000 de unități.

b) În cazul proiectului de investiții destinat producerii de motoare:

Z = X * (1.500.000 - Y), unde Z reprezintă cuantumul ajutorului de stat de restituit în cazul proiectului de investiții destinat producerii de motoare;

X = n/1.500.000 reprezintă ajutorul de stat prevăzut pe unitate de produs, unde n este ajutorul de stat pentru investiții plătit efectiv de către MFP și primit de Societatea Comercială FORD ROMÂNIA - S.A. și Y este volumul de producție efectiv realizat și certificat în luna ianuarie 2018, dacă volumul de producție de motoare este mai mic de 1.500.000 de unități.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.