Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 750/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 18 iulie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul unic, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Acordarea ajutorului de stat în conformitate cu schema de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) se face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare)."
2. În anexă, la articolul 2, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Acordarea ajutoarelor de stat regionale pentru investiții în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat regional prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare), denumit în continuare Regulament.
.........................................................
(3) De asemenea, schema contribuie la implementarea prevederilor specifice valorificării surselor regenerabile de energie din următoarele reglementări comunitare și naționale, strategii și politici naționale:
a) Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și, ulterior, de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria L, nr. 140 din 5 iunie 2009;
b) Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European - Foaie de parcurs pentru energia regenerabilă - Energiile regenerabile în secolul XXI: construirea unui viitor mai durabil COM. (2006) 848 final din 10 ianuarie 2007;
c) Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare;
d) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;
e) Hotărârea Guvernului nr. 1.535/2003 privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie;
f) Hotărârea Guvernului nr. 1.877/2005 pentru aprobarea Planului național de acțiune privind schimbările climatice (PNASC);
g) Hotărârea Guvernului nr. 1.069/2007 privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020."
3. În anexă, la articolul 11, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) întreprinderi mici și mijlocii (IMM) - întreprinderile care se încadrează în definiția IMM-urilor conform anexei I la Regulament;"
4. În anexă, la articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Ajutorul de stat se acordă dacă are un efect stimulativ. Ajutoarele pentru IMM-uri sunt considerate a avea un efect stimulativ în cazul în care, înainte de a demara proiectul sau activitatea, beneficiarul prezintă furnizorului de ajutor de stat o cerere de finanțare. Ajutoarele pentru întreprinderi mari sunt considerate a avea un efect stimulativ în cazul în care documentația depusă de beneficiar demonstrează îndeplinirea unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii:
a) o creștere substanțială a dimensiunii proiectului/activității ca urmare a ajutorului;
b) o creștere substanțială a domeniului de aplicare a proiectului/activității ca urmare a acordării ajutorului;
c) o creștere substanțială a valorii totale a cheltuielilor suportate de beneficiar pentru proiect/activitate ca urmare a acordării ajutorului;
d) o creștere substanțială a ritmului de finalizare a proiectului/activității în cauză;
e) proiectul nu ar fi fost realizat ca atare în regiunea asistată în cauză în absența ajutorului."
5. În anexă, la articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - (1) Bugetul total estimat alocat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 463,276864 milioane euro reprezentând credite de angajament, din care 88% reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională și restul de 12% reprezintă fonduri de cofinanțare publică asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri."
6. În anexă, la articolul 31, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 31. - (1) Ajutorul de stat regional pentru investiții nu poate fi acordat în cadrul prezentei scheme decât dacă, înainte de a începe lucrările, beneficiarul a prezentat o cerere de ajutor, potrivit prevederilor art. 15 alin. (3)."
7. În anexă, la articolul 32, nota de subsol 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
"28) În conformitate cu art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (2) și (6) din Regulament."
8. În anexă, la articolul 36 alineatul (1), punctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"3. verificarea conformității administrative, verificarea cererilor de finanțare și a documentelor însoțitoare și a eligibilității solicitanților și a proiectelor. Numai proiectele care trec de această etapă vor face obiectul etapei următoare;"
9. În anexă, la articolul 36 alineatul (1), punctul 4 se abrogă.
10. În anexă, articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 40. - Furnizorul de ajutor de stat transmite Consiliului Concurenței un rezumat al informațiilor referitoare la prezenta schemă de ajutor de stat, în forma prevăzută în anexa nr. 3 la Regulament, în vederea transmiterii Comisiei Europene în maximum 20 de zile lucrătoare de la implementarea schemei. Aceste informații se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene."
11. În tot cuprinsul hotărârii, sintagmele "Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.628/2006" și "Ministerul Economiei și Finanțelor" se vor înlocui cu sintagmele "Regulamentul Comisiei Europene nr. 800/2008" și "Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri".