ORDIN nr. 418 din 29 martie 2012

(1) Distrugerea este datorată unui caz fortuit atunci când aceasta este rezultatul unui eveniment care nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

(2) Constituie cazuri fortuite: fenomene ale naturii, defecțiuni tehnice neprevăzute, deteriorarea utilajelor de producție, utilizarea în cadrul procesului de fabricație a unor componente (materie primă și/sau materiale auxiliare) cu vicii ascunse sau acțiunea neprevăzută ori imprudentă a unei persoane.

(3) Pentru ca o situație să fie considerată un caz fortuit trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

a) rezultatul pericolelor să fie consecința unei intervenții străine de voința antrepozitarului autorizat;

b) antrepozitarul autorizat să fi fost în imposibilitatea, fie și relativă, de a prevedea intervenția împrejurării care a determinat producerea rezultatului.

(1) Distrugerea este datorată unei cauze de forță majoră atunci când aceasta este rezultatul unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

(2) Se consideră distrugere din cauze de forță majoră:

a) distrugerea produselor situate în zone pentru care s-a instituit potrivit legii stare de urgență, antrepozitarii autorizați fiind obligați în această situație să respecte și să aplice prevederile legale speciale și măsurile dispuse de autoritățile competente;

b) distrugerile cauzate de accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale ori economice, conjuncturi externe și în caz de război. Fenomenele sociale sau economice, conjuncturile externe și de război sunt cele prevăzute de Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) distrugerile cauzate de situații conflictuale violente, de greve, de explozii, de intervenții asupra căilor de comunicații și de acces, de întreruperi de alimentare cu combustibili sau cu materii prime necesare procesului de producție și/sau fabricație, de fenomene meteorologice grave și/sau de mare intensitate, de catastrofe naturale (cutremure, secetă, inundații, furtuni), precum și distrugerile cauzate de orice alte împrejurări externe cu caracter excepțional, străine de voința antrepozitarului, imprevizibile și imposibil a fi rezolvate.

a) încălcarea oricărei dispoziții legale privind producția sau comercializarea produsului respectiv conținute de legislația specifică din domeniile protecției consumatorilor, protecției sănătății, protecției mediului, conformității produselor sau din altele similare;

b) situația în care produsele nu sunt conforme specificațiilor (tehnice) de produs și/sau condițiilor de calitate: termen de valabilitate, parametri de calitate fizici, chimici sau vizuali și altele asemenea, iar acestea sunt declarate de către antrepozitarul autorizat ca nefiind conforme eliberării pentru consum.

(1) Pentru ca distrugerea produselor accizabile în antrepozitul fiscal să nu fie considerată eliberare pentru consum, antrepozitarul autorizat care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 2-4 trebuie ca înainte de efectuarea operațiunii de distrugere să solicite aprobarea autorității vamale teritoriale în raza căreia își desfășoară activitatea.

(2) Cererea de aprobare a distrugerii produselor accizabile va fi însoțită de o documentație care va cuprinde:

a) un memoriu în care să justifice cauzele și cantitățile de produse accizabile care fac obiectul distrugerii în antrepozitul fiscal;

b) dovada intervenției cazului fortuit sau cauzei de forță majoră ori documentele justificative care confirmă cauzele care determină distrugerea produselor accizabile în antrepozitul fiscal: rapoarte de evaluare a produselor sau rapoarte de evaluare a produsului și/sau materiei prime ori materialelor auxiliare, emise de un laborator acreditat, procese-verbale de certificare a calității, procese-verbale de constatare a neconformității produsului, precum și orice alte documente, după caz.

(3) Cererea și documentația vor fi depuse la autoritatea vamală teritorială după cum urmează:

a) în termen de cel mult 60 de zile de la data producerii evenimentului, în situația intervenției unui caz fortuit sau unei cauze de forță majoră;

b) în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării neîndeplinirii condițiilor de comercializare.

(4) Autoritatea vamală teritorială prevăzută la alin. (1) va analiza documentația depusă de antrepozitarul autorizat și va decide asupra încadrării operațiunii de distrugere ca nefiind eliberare pentru consum, în termen de 15 zile de la data primirii documentației.

(5) Decizia motivată a autorității vamale teritoriale va fi comunicată antrepozitarului autorizat în termen de maximum 5 zile de la data luării deciziei.

(6) Operațiunea de distrugere se va efectua în termen de maximum 45 de zile de la data primirii deciziei de aprobare, sub supravegherea reprezentantului autorității vamale teritoriale.

(7) Dacă operațiunea de distrugere nu are loc în intervalul celor 45 de zile și în prezența reprezentantului autorității vamale teritoriale, decizia de aprobare își pierde valabilitatea, iar distrugerea produselor accizabile după acest termen-limită sau altfel decât este prevăzut la alin. (6) va fi considerată eliberare pentru consum. În această situație, accizele devin exigibile la momentul distrugerii produselor accizabile, iar termenul de plată al accizelor este cel prevăzut la art. 206^51 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(8) În cazul produselor accizabile marcate cu timbre sau banderole ce urmează a fi distruse, seriile și numerele aferente marcajelor vor fi menționate distinct în procesul-verbal ce se va încheia la momentul desfășurării operațiunii de distrugere.

(9) Contravaloarea marcajelor aferente produselor accizabile distruse nu se suportă din valoarea accizelor datorate bugetului de stat.