privind aprobarea stemelor comunelor Bălușeni și Coșula, județul Botoșani
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stemele comunelor Bălușeni și Coșula, județul Botoșani, prevăzute în anexele nr. 1.1 și 1.2.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 și 2.2.
(3) Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
p. Ministrul administrației și internelor,
București, 27 martie 2012.
Anexa 2.1
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei
comunei Bălușeni, județul Botoșani
Stema comunei Bălușeni, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în fascie.
În partea superioară, în câmp roșu, se află o cruce latină înaripată de argint.
În vârful scutului, în câmp de argint, se află un coș verde.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Crucea înaripată simbolizează mănăstirea Zosin.
Coșul reprezintă o mobilă grăitoare pentru satul Coșuleni, ce aparține comunei.
Câmpul de argint din vârful scutului face aluzie la numele comunei, "alb" = "bialo" (limba slavonă).
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 2.2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei
Stema comunei Coșula, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular verde cu marginile rotunjite.
În interiorul scutului se află o arbaletă de aur, cu săgeata îndreptată în sus, surmontând un pod de argint cu un singur arc, zidit cu negru.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Arbaleta reprezintă stema marelui logofăt Gavrilaș Mateiaș, ctitorul mănăstirii de la Coșula.
Podul de piatră amintește de vechiul pod construit în secolul al XVIII-lea peste râul Miletin.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.