HOTĂRÂRE nr. 560 din 30 mai 2012

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 5 iunie 2012
Intrat în vigoare
05.06.2012
Forma consolidată din
05.06.2012

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.421/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Hotărârea Guvernului nr. 1.421/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 8 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, după litera w) se introduce o nouă literă, litera x), cu următorul cuprins:

"x) desfășoară activități în domeniul evaluării tehnologiilor medicale, conform expertizei deținute, la solicitarea Ministerului Sănătății, a părților interesate sau din inițiativă proprie, singură ori în colaborare cu instituții specializate din țară sau din străinătate."

2. La articolul 10, alineatele (3) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(3) Consiliul de administrație este condus de un președinte, ales cu majoritate simplă din numărul total al membrilor pe o perioadă de un an, fiecare membru putând deține maximum două mandate.

..........................................................................

(7) Consiliul științific are în componență cercetători cu realizări deosebite în domeniu, cadre didactice din învățământul superior, personalități relevante din domeniul de activitate al SNSPMPDSB, salariați ai SNSPMPDSB sau din afara acesteia."

3. La articolul 10, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

"(6^1) În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general asigură punerea în aplicare a deciziilor consiliului de administrație."

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul sănătății,

Vasile Cepoi

Ministrul educației, cercetării,

tineretului și sportului, interimar,

Liviu Marian Pop

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Florin Georgescu

București, 30 mai 2012.

Nr. 560.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.