privind aprobarea plății contribuției voluntare, în lei, a României la Organizația Internațională a Francofoniei pentru derularea Planului multianual de formare în limba franceză a funcționarilor din administrația publică română, în anul 2012
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă plata contribuției voluntare, în lei, a României la Organizația Internațională a Francofoniei, în anul 2012, în sumă totală de 130 mii lei, pentru derularea Planului multianual de formare în limba franceză a funcționarilor din administrația publică română.
Suma necesară plății contribuției prevăzute la art. 1 se suportă din fondurile aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2012.
Ministrul afacerilor externe,
ministrul finanțelor publice,
București, 13 iunie 2012.