ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 28 din 13 iunie 2012

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2012
Intrat în vigoare
21.06.2012
Forma consolidată din
21.06.2012

pentru modificarea și completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale

În contextul dificultăților economice în care se regăsește sectorul agricol din România, în special operatorii economici care au beneficiat de sume alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru a iniția sau a dezvolta investiții prin care să contribuie la ocuparea forței de muncă și la valorificarea resurselor economice ale spațiului rural,

în contextul recomandărilor Curții de Conturi Europene cu privire la statutul de împrumuturi al sumelor alocate de la bugetul de stat pentru susținerea instrumentelor financiare de garantare instituite de statul român în baza Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, cu modificările ulterioare, a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare,

în condițiile în care, ca urmare a crizei economico-financiare traversate, foarte mulți beneficiari de garanții au dificultăți în rambursarea creditelor garantate, fapt ce determină executarea acestora, având în vedere necesitatea protejării acestor fonduri în situația executării garanțiilor, în vederea restituirii integrale la finalul schemelor de garantare instituite, prin reglementarea de urgență, ca surse de plată a garanțiilor executate numai din dobânzile acumulate prin plasarea sumelor alocate,

având, de asemenea, în vedere că o bună parte din beneficiarii publici eligibili ai Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală care au încheiate contracte de finanțare cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu pot beneficia de garanțiile acordate de Fondurile de garantare care derulează schemele de garantare reglementate prin actele normative în vigoare și nu pot utiliza astfel avansurile acordate pentru realizarea proiectelor de investiții aprobate, fapt ce îngreunează absorbția fondurilor europene alocate României și compromiterea realizării unor obiective de investiții de cea mai mare importanță în dezvoltarea spațiului rural,

date fiind consecințele negative care pot să apară în cazul în care situația expusă nu se reglementează, în sensul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ ar conduce la rezilierea multor contracte de finanțare din fonduri europene care ar modifica semnificativ în sens negativ gradul de absorbție și utilizarea a fondurilor europene alocate României, la intrarea în insolvență a multor beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală, fapt care s-ar reflecta imediat în pierderea locurilor de muncă ale angajaților implicați și la neîncasarea sumelor pe care operatorii economici viabili ar putea să le achite către bugetul consolidat,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul național și constituie situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Dobânda încasată de fondurile de garantare ca venit financiar din plasarea în depozite bancare a sumelor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform art. 1, este venit neimpozabil pentru acestea și va fi utilizată exclusiv pentru plata garanțiilor executate și a comisioanelor de garantare."

2. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Sumele alocate din fond sunt utilizate de fondurile de garantare pentru constituirea plafonului anual de garantare, cu o expunere a acestuia de până la 5 ori.

(2) Sumele alocate din fond, dobânzile aferente acestora și sumele alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale sunt utilizate de fondurile de garantare pentru acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanțiile acordate pe seama acestor sume prin plata valorii garanției/soldului garanției, după caz, în situația contractelor de garantare executate de instituțiile de credit pentru împrumutații care nu își îndeplinesc obligațiile asumate prin contractele de credit."

3. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - În situația în care valoarea garanțiilor executate de instituțiile de credit depășește nivelul dobânzilor acumulate și afectează sumele alocate din fond pentru acordarea de garanții, reîntregirea sumelor alocate din fond se va realiza din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale."

4. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:

"Art. 12^1. - Lunar, până pe data de 10 a lunii curente, fondurile de garantare vor transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația sumelor primite și utilizate, în vederea întocmirii contului de execuție pentru luna expirată și transmiterii acestuia la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 15 ale lunii curente."

Articolul II

(1) Până la data finalizării contractelor de credit, persoanele fizice autorizate și asociațiile familiale care au

încheiat contracte de garantare până la data de 31 decembrie 2009 în baza Legii nr. 218/2005, republicată, cu modificările ulterioare, rămân scutite de la plata comisioanelor de garantare datorate fondurilor de garantare.

(2) Acoperirea comisioanelor de garantare prevăzute la alin. (1) se suportă din dobânzile încasate de fondurile de garantare din plasarea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Articolul III

Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 50 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 50. - Dobânda încasată de fondurile de garantare ca venit financiar din plasarea în depozite bancare și/sau titluri de trezorerie a sumelor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform art. 48, este venit neimpozabil pentru acestea și va fi utilizată exclusiv pentru plata garanțiilor executate."

2. Articolul 51 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 51. - (1) Fondurile alocate sunt utilizate de fondurile de garantare pentru constituirea plafonului anual de garantare, cu o expunere a acestuia de până la 5 ori.

(2) Sumele alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și dobânzile aferente acestora sunt utilizate de fondurile de garantare pentru acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanțiile acordate pe seama acestor sume prin plata valorii garanției/soldului garanției, după caz, în situația contractelor de garantare executate de instituțiile de credit pentru împrumutații care nu își îndeplinesc obligațiile asumate prin contractele de credit.

(3) Dobânzile încasate de fondurile de garantare prin plasarea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor fi utilizate, pentru acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanțiile acordate pe seama fondurilor alocate în condițiile prezentei legi, precum și în condițiile Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, republicată, cu modificările ulterioare, și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare, prin plata valorii garanției în cazul contractelor de garantare executate de instituțiile finanțatoare, respectiv plata valorii scrisorilor de garanție executate de APDRP pentru împrumutații care nu își îndeplinesc obligațiile asumate prin contractele de finanțare."

3. Articolul 55 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 55. - În situația în care valoarea garanțiilor executate de instituțiile de credit depășește nivelul dobânzilor acumulate și afectează sumele alocate pentru acordarea de garanții, reîntregirea sumelor alocate se va realiza din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale."

4. După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 55^1, cu următorul cuprins:

"Art. 55^1. - Lunar, până pe data de 10 a lunii curente, fondurile de garantare vor transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația sumelor primite și utilizate, în vederea întocmirii contului de execuție pentru luna expirată și transmiterii acestuia la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 15 a lunii curente."

Articolul IV

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru renovarea și dezvoltarea spațiului rural prin creșterea calității vieții și diversificării economiei în zonele rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 373/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) În scopul facilitării accesului la sprijinul finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, denumit în continuare PNDR, fondurile de garantare pot acorda scrisori de garanție în favoarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, denumită în continuare APDRP, beneficiarilor care prezintă contracte de finanțare încheiate cu APDRP.

(2) Valoarea scrisorii de garanție acordate de un fond de garantare fiecărui beneficiar va fi de 110% din valoarea avansului prevăzut în contractele de finanțare încheiate cu APRDP."

2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, beneficiari ai scrisorilor de garanție prevăzute la art. 1 alin. (1) pot fi entități care nu desfășoară activități generatoare de venituri din activități economice directe, după caz, astfel:

a) comunele și orașele;

b) asociațiile de dezvoltare intercomunitară - definite potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) organismele de drept public - așezăminte culturale, constituite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 143/2007, cu modificările și completările ulterioare, și structuri religioase, constituite conform prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cu modificările ulterioare;

d) grupurile de acțiune locală (GAL) - parteneriate locale, alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice, ai sectorului privat și ai societății civile, constituite conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;

e) organizațiile și federațiile utilizatorilor de apă pentru irigații - persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie și funcționează în conformitate cu prevederile Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Sumele alocate din fond pot fi utilizate exclusiv pentru garantarea avansului acordat beneficiarilor sprijinului finanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) prevăzuți la art. 3, prin contractul de finanțare nerambursabilă, cu o expunere a plafonului anual de garantare de până la 5 ori.

(2) Sumele alocate din fond, dobânzile aferente acestora și sumele alocate din bugetul MADR sunt utilizate de fondurile de garantare pentru: acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garantarea avansului acordat beneficiarilor sprijinului finanțat din FEADR prevăzuți la art. 3, prin contractul de finanțare nerambursabilă.

(3) Dobânzile încasate de fondurile de garantare ca venit financiar din plasarea sumelor alocate acestora în depozite bancare sau titluri de stat sunt venituri neimpozabile pentru acestea și vor fi utilizate exclusiv pentru plata obligațiilor de decurg din executarea garanțiilor acordate potrivit prezentei ordonanțe de urgență, precum și a prevederilor Legii nr. 218/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu modificările și completările ulterioare, prin plata valorii garanției în cazul contractelor de garantare executate de instituțiile finanțatoare, respectiv plata valorii scrisorilor de garanție executate de APDRP.

(4) Valoarea creanțelor recuperate reprezintă venit neimpozabil pentru fondurile de garantare și reîntregesc sumele alocate."

4. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - În situația în care valoarea garanțiilor executate de instituțiile de credit depășește nivelul dobânzilor acumulate și afectează sumele alocate din fond pentru acordarea de garanții, reîntregirea sumelor alocate din fond se va realiza din bugetul MADR".

5. La articolul 7, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Nivelul comisioanelor de garantare datorate fondurilor de garantare de către beneficiarii garanțiilor în scopul realizării de investiții se stabilește pentru fiecare an calendaristic prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

...................................................................

(3) Comisioanele de garantare datorate de către beneficiarii scrisorilor de garanție sunt venituri ale fondurilor de garantare și se vor înregistra ca venituri curente în momentul încasării."

6. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Creanțele fondurilor de garantare rezultate din scrisorile de garanție, executate de APDRP, au regim de creanță fiscală.

(2) Executarea de către fondurile de garantare a creanței rezultate din neonorarea la scadență de către beneficiari a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare se va face, în cazul beneficiarilor publici și al organismelor de drept public, cu prioritate asupra sumelor defalcate din bugetul de stat, a conturilor deschise la Trezoreria Statului sau, după caz, a conturilor curente declarate la emiterea scrisorii de garanție ori deschise și declarate ulterior.

(3) În cazul grupurilor de acțiune locală și al organizațiilor și federațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, biletul la ordin emis de către reprezentantul legal al asociației, respectiv de către directorul organizației sau federației, în favoarea fondurilor de garantare reprezintă titlu executoriu.

(4) În vederea executării silite, biletul la ordin menționat la alin. (3) va fi transmis de către fondurile de garantare Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în limita sumei plătite efectiv de către APDRP, în temeiul căruia Agenția Națională de Administrare Fiscală va efectua executarea silită potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Odată cu transmiterea biletului la ordin, fondul de garantare va indica suma de recuperat, precum și data scadenței acesteia.

(5) Pentru neplata la scadența înscrisă în biletul la ordin a sumei determinate prin acesta, beneficiarul debitor datorează obligații fiscale accesorii care vor fi calculate și comunicate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Sumele încasate de Agenția Națională de Administrare Fiscală potrivit procedurilor reglementate la alin. (3) și (5) sunt venituri ale bugetului de stat."

7. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:

"Art. 8^1. - Lunar, până pe data de 10 a lunii curente, fondurile de garantare vor transmite MADR situația sumelor primite și utilizate, în vederea întocmirii contului de execuție pentru luna expirată și transmiterii acestuia la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 15 a lunii curente."

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul agriculturii și

dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Ministrul economiei,

comerțului și mediului de afaceri,

Daniel Chițoiu

Ministrul administrației și internelor,

Ioan Rus

Ministrul delegat pentru administrație,

Victor Paul Dobre

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Florin Georgescu

București, 13 iunie 2012.

Nr. 28.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.