privind anularea titlului de parc industrial acordat Societății Comerciale "Industrial Parc" - S.R.L.
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 8 din Instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării și prognozei nr. 264/2002,
fiind îndeplinită procedura de înștiințare a societății administrator Societatea Comercială "Industrial Parc" - S.R.L., prin Notificarea nr. 2.207.055/321/DDL din 21 februarie 2012,
în considerarea procesului-verbal de verificare încheiat la data de 28 mai 2012 și a Notei nr. 2.207.768 din 29 mai 2012 prin care se arată că de la data acordării titlului de parc industrial în infrastructura de afaceri nu a fost atras niciun operator economic, respectiv nu se realizează activitățile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul delegat pentru administrație emite următorul ordin:
(1) Se anulează titlul de parc industrial acordat Societății Comerciale "Industrial Parc" - S.R.L. prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 552/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 17 octombrie 2003.
(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul delegat pentru administrație,
București, 18 iunie 2012.