ORDIN nr. 653 din 25 iunie 2012

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 28 iunie 2012
Intrat în vigoare
01.07.2012
Forma consolidată din
01.07.2012

privind completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 245/2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România

Văzând Referatul Direcției strategii și politica medicamentului nr. CV 1.616 din 25 iunie 2012,

având în vedere:

- prevederile art. 851 din titlul XVII "Medicamentul" al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului sănătății nr. 245/2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012, se completează după cum urmează:

- La articolul 1, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:

"(2^1) Se completează Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România cu prețurile produselor nou-avizate/reavizate în perioada 18 martie-22 iunie 2012.

(2^2) Se diminuează, la cererea deținătorului de autorizație de punere pe piață (APP) sau a reprezentantului acestuia, nivelul existent al prețurilor produselor cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România.

(2^3) Se exclud din Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață produsele ce nu mai pot fi menținute în circuitul terapeutic conform art. 730 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la cererea deținătorului de APP sau a reprezentantului acestuia."

Articolul II

Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2012.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,

Vasile Cepoi

București, 25 iunie 2012.

Nr. 653.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.