pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice privind referendumul național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 69 alin. (1) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 48 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Pentru coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute în legislația în vigoare în domeniul referendumului, care revin Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și prefecților și primarilor, pentru referendumul național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României se constituie Comisia Tehnică Centrală, în componența prevăzută în anexa nr. 1.
(2) La ședințele Comisiei Tehnice Centrale pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ai Clubului Român de Presă, ai altor instituții ale administrației publice centrale interesate, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.
Ministerul Finanțelor Publice va stabili modul de asigurare a mijloacelor materiale și financiare necesare pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României.
Ministerul Justiției va lua măsuri pentru întocmirea, în termen util, a listelor cuprinzând magistrați sau alți juriști care pot fi desemnați, potrivit legii, ca președinți, locțiitori ai acestora sau ca membri ai birourilor electorale.
(1) Ministerul Administrației și Internelor va asigura ordinea și liniștea publică în toate localitățile țării, pe întreaga perioadă a campaniei pentru referendum și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în zilele care premerg și succed acestei zile.
(2) Ministerul Administrației și Internelor va asigura paza secțiilor de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale pe timpul transportului acestora la birourile electorale de circumscripție județeană, la Biroul Electoral al Municipiului București, respectiv la Biroul Electoral Central, precum și paza pe timpul tipăririi, transportului și depozitării buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării.
(1) Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, selectează și prelucrează datele privind cetățenii cu drept de vot, tipărește și pune la dispoziția primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, și copii de pe acestea, în 3 exemplare.
(2) Materialele consumabile necesare tipăririi listelor electorale și copiilor de pe acestea se asigură de către instituțiile prefectului.
(1) Confecționarea ștampilelor cu mențiunea "VOTAT" și a timbrelor autocolante se asigură de către Ministerul Administrației și Internelor, prin Regia Autonomă "Monetăria Statului", respectiv Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A.
(2) Tipărirea buletinelor de vot se asigură de către Ministerul Administrației și Internelor, prin Regia Autonomă "Monitorul Oficial".
(1) Institutul Național de Statistică va asigura numărul de statisticieni, informaticieni și personal tehnic auxiliar, dotarea necesară cu echipamente și tehnică de calcul, precum și actualizarea programelor de prelucrare a datelor pentru efectuarea operațiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor referendumului și asigurarea suportului tehnic pe perioada utilizării acestora.
(2) Institutul Național de Statistică asigură și tipărirea proceselor-verbale privind rezultatele referendumului național pentru demiterea președintelui României.
Institutul Național de Statistică va organiza instruirea conducerilor direcțiilor regionale și județene de statistică privind participarea specialiștilor statisticieni, informaticieni și a personalului auxiliar la efectuarea operațiunilor tehnice pentru stabilirea rezultatelor referendumului.
Ministerul Sănătății va lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenței medicale la birourile electorale.
Ministerul Afacerilor Externe organizează și dotează biroul electoral pentru secțiile de votare organizate în afara țării, precum și secțiile de votare din străinătate ale României, furnizează, în timp util, datele necesare pentru numerotarea acestora și stabilește necesarul de timbre autocolante și ștampile cu mențiunea "VOTAT" pentru secțiile de votare din străinătate.
(1) La nivelul județelor și al municipiului București se constituie, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al prefectului, comisii tehnice județene sau a municipiului București, în componența prevăzută în anexa nr. 2, cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităților administrației publice locale, prevăzute în legislația în domeniul referendumului.
(2) La ședințele comisiei tehnice pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ai Clubului Român de Presă, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.
(3) Pentru urmărirea și soluționarea operativă a problemelor curente din circumscripția electorală, pe lângă comisia tehnică se constituie un grup tehnic de lucru, condus de subprefect, format din specialiști desemnați de conducătorii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul județului, respectiv al municipiului București. Din grupul tehnic de lucru fac parte și 2-3 specialiști din aparatul consiliilor județene și instituțiilor prefectului.
(4) În perioada în care își desfășoară activitatea în cadrul grupului tehnic de lucru membrii acestuia sunt degrevați de sarcinile de serviciu.
(5) Condițiile materiale necesare în vederea funcționării grupului tehnic de lucru se asigură prin grija prefectului. Salariile și celelalte drepturi bănești cuvenite salariaților delegați în grupul tehnic de lucru se achită de instituțiile de la care aceștia provin.
(1) Ministerul Administrației și Internelor organizează, în termen de cel mult 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, instruirea prefecților și subprefecților cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României.
(2) Prefecții organizează în cel mai scurt timp posibil instruirea primarilor și a secretarilor comunelor, orașelor și municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României.
(3) În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, prefecții comunică structurilor teritoriale ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date numerotarea și delimitarea secțiilor de votare, în scopul întocmirii copiilor de pe listele electorale permanente.
(4) Prefecții stabilesc un grafic de distribuție a buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării în funcție de asigurarea condițiilor de păstrare în siguranță a acestora, cu respectarea prevederilor legale.
(5) În perioada desfășurării procesului electoral, Ministerul Administrației și Internelor asigură sprijin de specialitate instituțiilor prefectului și primarilor, în vederea realizării la termen și în condiții corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României.
(1) Autoritatea Electorală Permanentă sprijină instruirea prefecților, primarilor, membrilor birourilor electorale și a celorlalți participanți la procesul electoral și realizează campanii de informare a cetățenilor.
(2) Autoritatea Electorală Permanentă asigură verificarea listelor electorale utilizate în secțiile de votare, în vederea depistării eventualelor voturi multiple.
(1) Secretariatul General al Guvernului asigură sediul corespunzător desfășurării activității Biroului Electoral Central.
(2) Ministerul Administrației și Internelor asigură dotarea tehnică și materială a Biroului Electoral Central.
(3) Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Electorală Permanentă și Institutul Național de Statistică asigură personalul aparatului tehnic al Biroului Electoral Central.
(4) Prefecții, președinții consiliilor județene și primarii asigură sediile, dotarea acestora, precum și condițiile corespunzătoare pentru funcționarea birourilor electorale de circumscripție județene și al municipiului București și a oficiilor electorale, precum și a birourilor electorale ale secțiilor de votare.
(5) Institutul Național de Statistică, Autoritatea Electorală Permanentă și instituțiile prefectului asigură personalul aparatului tehnic al birourilor electorale de circumscripție județene, al Biroului Electoral al Municipiului București și al oficiilor electorale.
(6) Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Național de Statistică și Autoritatea Electorală Permanentă asigură personalul aparatului tehnic al biroului electoral pentru secțiile de votare organizate în afara țării.
(1) Comisiile tehnice județene și a municipiului București informează săptămânal Comisia Tehnică Centrală în legătură cu stadiul pregătirii și organizării referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României.
(2) Comisia Tehnică Centrală informează săptămânal Guvernul în legătură cu stadiul îndeplinirii acțiunilor privind pregătirea și organizarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ministrul administrației și internelor,
Ministrul delegat pentru administrație,
Ministrul afacerilor externe,
Secretarul general al Guvernului,
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea
și Monitorizarea Achizițiilor Publice,
Anexa 1
Comisiei Tehnice Centrale
Ministrul administrației și internelor
Ministrul delegat pentru administrație
- secretarul de stat pentru relațiile cu instituțiile prefectului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - coordonator;
- secretarul de stat, șef al Departamentului ordine și siguranță publică din cadrul Ministerului Administrației și Internelor;
- secretarul de stat pentru relația cu comunitățile locale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor;
- secretarul general adjunct din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
a) Reprezentanți, la nivel de secretar de stat sau secretar general, ai:
- Secretariatului General al Guvernului;
- Ministerului Finanțelor Publice;
- Ministerului Afacerilor Externe;
- Ministerului Justiției;
- Ministerului Sănătății;
- Ministerului Transporturilor și Infrastructurii;
- Autorității Electorale Permanente;
- Institutului Național de Statistică;
- Administrației Naționale a Rezervelor de Stat;
- Serviciului de Telecomunicații Speciale.
- Agenției Naționale de Presă AGERPRES;
- Societății Comerciale "Electrica" - S.A.;
- Societății Române de Televiziune;
- Societății Române de Radiodifuziune.
Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei Tehnice Centrale sunt asigurate de Ministerul Administrației și Internelor.
Componența nominală a Comisiei Tehnice Centrale se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor, pe baza propunerilor formulate de conducătorii ministerelor și ai celorlalte instituții/societăți menționate.
Anexa 2
comisiei tehnice județene sau a municipiului București
- Prefectul județului, respectiv al municipiului București
- Secretarul județului, respectiv secretarul general al municipiului București
- Directorul direcției regionale/județene de statistică
- Directorul general al direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București
- Inspectorul-șef al inspectoratului județean de poliție, respectiv directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
- Șeful structurii județene sau a municipiului București de administrare a bazelor de date privind evidența persoanelor
- Șeful serviciului public comunitar județean de evidența persoanelor
- Inspectorul-șef al inspectoratului de jandarmi județean, respectiv directorul general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București
- Reprezentantul teritorial al Serviciului de Telecomunicații Speciale
- Reprezentantul teritorial al Autorității Electorale Permanente*)
Notă *) În județele în care își au sediul filialele Autorității Electorale Permanente.
- Reprezentantul teritorial al Societății Comerciale "Electrica" - S.A.
- Corespondentul teritorial al Agenției Naționale de Presă AGERPRES.
Lucrările de secretariat tehnic ale comisiei tehnice județene sunt asigurate de personalul din cadrul instituției prefectului.
Componența nominală a comisiei tehnice județene sau a municipiului București se stabilește de prefect, prin ordin.