(1) Prezentul regulament stabilește compunerea pe timp de pace a uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naționale, descriind articolele de echipament din compunerea acestora, precum și regulile privind portul uniformelor militare.
(2) Prevederile prezentului regulament se aplică până la instituirea, potrivit legii, a stării de asediu sau de urgență ori până la declararea, potrivit legii, a stării de mobilizare sau de război.
(1) Categoriile de personal din Ministerul Apărării Naționale care, potrivit legii, au dreptul la uniforme militare sunt obligate să cunoască compunerea și regulile privind portul acestora, să dețină articolele de echipament ce intră în compunerea uniformelor militare și să le poarte regulamentar în toate situațiile în care acestea sunt folosite.
(2) Purtarea de către categoriile de personal prevăzute la alin. (1) a uniformelor militare în altă compunere sau în alt mod decât cea/cel descrisă/descris de prezentul regulament constituie o încălcare a disciplinei militare sau a disciplinei muncii, după caz, și se sancționează în conformitate cu prevederile legale.
(3) Comandanții/Șefii unităților militare dispun măsurile necesare pentru respectarea prevederilor prezentului regulament.
Articolele de echipament prevăzute în normele de echipare aprobate prin hotărâre a Guvernului intră, după caz, în compunerea:
a) uniformei militare de ceremonie/gală;
b) uniformei militare de oraș și de serviciu;
c) uniformei militare pentru instrucție;
d) uniformei militare de clasă, uniformei militare de oraș sau a uniformei militare pentru oraș și clasă.
(1) Ofițerii din Ministerul Apărării Naționale poartă următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de ceremonie/gală;
b) uniforma militară de oraș și de serviciu;
c) uniforma militară pentru instrucție.
(2) Maiștrii militari și subofițerii din Ministerul Apărării Naționale poartă următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de oraș și de serviciu;
b) uniforma militară pentru instrucție.
(3) Studenții din instituțiile militare de învățământ poartă următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de oraș;
b) uniforma militară de clasă;
c) uniforma militară pentru instrucție.
(4) Elevii din instituțiile militare de învățământ cu durata de școlarizare de 2 ani poartă următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de oraș;
b) uniforma militară pentru instrucție.
(5) Elevii din colegiile militare liceale poartă uniforma militară pentru oraș și clasă.
(6) Soldații și gradații profesioniști poartă următoarele uniforme militare:
a) uniforma militară de oraș;
b) uniforma militară pentru instrucție.
(7) Personalul militar clerical din Ministerul Apărării Naționale poartă uniformele militare prevăzute la alin. (1) corespunzător categoriei de forțe ale armatei unde este încadrat, cu însemnele distinctive și de ierarhizare descrise în Regulamentul privind descrierea uniformei militare clericale, a însemnelor distinctive și de ierarhizare, specifice clerului militar din Ministerul Apărării Naționale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2004.
(8) Grefierii civili de la instanțele militare poartă în ședințele de judecată uniforma militară de oraș și serviciu specifică ofițerilor care fac parte din serviciul justiție militară, fără grade, compusă din:
b) pantalon de iarnă - în cazul grefierilor civili bărbați - sau fustă de iarnă - în cazul grefierilor civili femei;
c) curea pentru pantaloni - în cazul grefierilor civili bărbați;
d) cămașă cu epoleți sau cămașă-bluză;
f) șosete - în cazul grefierilor civili bărbați - sau dresuri - în cazul grefierilor civili femei;
(1) Verificarea modului de asigurare a uniformelor militare se execută prin reviste de front, după cum urmează:
a) în ultima săptămână din luna aprilie a fiecărui an - revista de front pentru verificarea articolelor de echipament din compunerea uniformelor militare prevăzute la art. 4 lit. a), b) și d), care se poartă în perioada mai - octombrie, denumită în continuare sezon cald;
b) în ultima săptămână din luna octombrie a fiecărui an - revista de front pentru verificarea uniformei militare pentru instrucție, precum și a articolelor de echipament din compunerea uniformelor militare prevăzute la art. 4 lit. a), b) și d), care se poartă în perioada noiembrie - aprilie, denumită în continuare sezon rece.
(2) Revista de front se prevede în planul cu principalele activități și se organizează centralizat pe unitatea militară.
(3) La revistele de front verificarea uniformelor militare se execută de către o comisie, condusă de locțiitorul comandantului/șeful de stat major al unității militare, din care obligatoriu face parte șeful structurii logistice.