privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Smart Kids" din municipiul București
ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 5 din 31 mai 2012 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular evaluate în perioada 3 aprilie-18 mai 2012,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Smart Kids", cu sediul în municipiul București, str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 22A, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ "preșcolar", limba de predare "română", program "normal/prelungit".
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Smart Kids" din municipiul București, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege, începând cu anul școlar 2012-2013.
(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Smart Kids" din municipiul București dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.
(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Smart Kids" din municipiul București revine fondatorilor.
Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița "Smart Kids" din municipiul București.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Smart Kids" din municipiul București este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Societatea Comercială "Business Group" - S.R.L. din municipiul București, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița "Smart Kids" din municipiul București, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,
București, 31 iulie 2012.