Articolul 1
Se pun în aplicare Normele privind autorizarea și funcționarea asigurătorilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea și funcționarea asigurătorilor
(actualizat până la data 20 noiembrie 2013*)
----------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 20 noiembrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 20 din 10 octombrie 2012; ORDINUL nr. 6 din 23 ianuarie 2013; ORDINUL nr. 11 din 11 aprilie 2013; NORMA nr. 15 din 8 noiembrie 2013.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 14 august 2012, prin care s-au adoptat Normele privind autorizarea și funcționarea asigurătorilor,
în temeiul art. 4 alin. (26) și (27), al art. 5 lit. b), b^1) și d), al art. 8 alin. (1) și al art. 12 și 12^1, precum și al art. 4 alin. (20) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:
Se pun în aplicare Normele privind autorizarea și funcționarea asigurătorilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind dobândirea calității sau renunțarea la calitatea de acționar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 17 martie 2009, și Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea asigurătorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 14 august 2009, cu modificările și completările ulterioare.
Asigurătorii, precum și direcțiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
p. Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Gheorghe-Cornel Coca-Constantinescu
București, 24 august 2012.
Nr. 16.
NORMA 24/08/2012
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.