ORDIN nr. 208 din 24 august 2012

ORDIN Ministerul Administra?iei ?i Internelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 14 septembrie 2012
Intrat în vigoare
14.09.2012
Forma consolidată din
14.09.2012
Cuprins

pentru modificarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Administrației și Internelor, aprobat prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 599/2008

În temeiul art. 7 alin. (5) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul administrației și internelor emite următorul ordin:

Articolul I

Normativul privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Administrației și Internelor, aprobat prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 599/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 și 803 bis din 2 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 98 va avea următorul cuprins:

"Art. 98. - Ministrul administrației și internelor, ministrul delegat pentru administrație, secretarii și subsecretarii de stat, prefecții și subprefecții, secretarul general al ministerului, secretarii generali adjuncți, precum și persoanele care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică și celor din categoria înalților funcționari publici stabilite în condițiile legii pot folosi autoturismele din dotare pentru deplasarea la și de la domiciliu sau reședință."

2. La articolul 99, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

"Art. 99. - (1) Consilierii ministrului administrației și internelor și ai ministrului delegat pentru administrație, consilierii secretarilor de stat, consilierii străini, directorii generali și directorii direcțiilor generale și direcțiilor, inclusiv ale structurilor asimilate la acest nivel, din Aparatul central al Ministerului Administrației și Internelor și adjuncții acestora, precum și conducătorii instituțiilor și structurilor aflate în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, conform reglementărilor legale în vigoare privind structura organizatorică a Ministerului Administrației și Internelor, pot folosi autoturismul de serviciu din dotarea unității și pentru deplasarea la și de la domiciliu sau reședință.

......................................................................

(3) Folosirea autoturismelor de serviciu pentru deplasarea la și de la domiciliu sau reședință, după caz, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, de către personalul încadrat pe anumite funcții de conducere, conform statului de organizare propriu sau al structurilor subordonate conducătorilor structurilor menționate la alin. (1), se face cu aprobarea ministrului, secretarului general, respectiv a secretarului de stat care coordonează activitatea acestora. Raportul aprobat va fi adus la cunoștința structurilor interesate spre însușire și aplicare, cu respectarea prevederilor alin. (2)."

3. Anexa nr. 14^1 se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul administrației și internelor,

Mircea Dușa

Contrasemnează:

---------------

Ministrul delegat pentru administrație,

Radu Stroe

București, 24 august 2012.

Nr. 208.

Anexa

(Anexa nr. 14^1 la normativ)

METODOLOGIE

privind transmiterea dreptului de folosință a unor

autovehicule din dotarea structurilor subordonate

Ministerului Administrației și Internelor, pentru

o perioadă determinată, către alte instituții

publice/autorități ale statului

Articolul 1

Autovehiculele disponibile aflate în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Administrației și Internelor pot fi date în folosință gratuită numai dacă există o abilitare în acest sens din partea Guvernului.

Articolul 2

(1) Dreptul de folosință a autovehiculelor din dotarea structurilor subordonate Ministerului Administrației și Internelor, aflate în situația juridică precizată la art. 1, poate fi transmis, pentru o perioadă determinată, acelor instituții publice/autorități ale statului care au încheiat un protocol de cooperare/colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor și ai căror conducători au calitatea de ordonator principal de credite, la solicitarea scrisă a acestora.

(2) Protocolul de colaborare/cooperare prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă norme care să instituie posibilitatea asigurării sprijinului logistic, a transmiterii dreptului de folosință a unor bunuri și a prelungirii perioadei de transmitere a acestui drept, în baza unor contracte de comodat încheiate între conducătorii celor două instituții semnatare ale protocolului.

(3) Proiectul contractului de comodat prevăzut la alin. (2) se elaborează în baza cererii instituției publice/autorității statului solicitante, de către structurile subordonate Ministerului Administrației și Internelor ai căror conducători au calitatea de ordonator secundar de credite sau ordonator terțiar de credite din subordinea directă a ordonatorului principal de credite, care dețin autovehiculele ce fac obiectul transmiterii dreptului de folosință, și trebuie să cuprindă, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) categoria, marca și tipul, numărul de identificare al vehiculului, numărul de înregistrare MAI și, după caz, numărul de înmatriculare al autovehiculelor ce fac obiectul transmiterii dreptului de folosință;

b) data până la care se transmite dreptul de folosință;

c) numele și prenumele conducătorilor auto proprii care conduc autovehiculele transmise instituției publice solicitante, după caz;

d) obligațiile instituției publice/autorității solicitante de a asigura toate cheltuielile aferente utilizării autovehiculelor care fac obiectul comodatului, cum sunt cheltuielile de funcționare, exploatare și întreținere, asigurare de răspundere civilă obligatorie și asigurare de răspundere facultativă - CASCO, precum și de a efectua reparațiile și reviziile tehnice, conform cărții tehnice a autovehiculului;

e) obligațiile instituției publice/autorității solicitante de a restitui la termen bunurile primite, în natura lor specifică, și de a nu aduce modificări acestora.

Articolul 3

(1) Proiectul contractului de comodat se promovează spre avizare și semnare, conform reglementărilor în vigoare. Avizul tehnic al directorului general al Direcției generale logistică pe raportul de promovare a contractului de comodat, la care se anexează cererea instituției publice/autorității solicitante și copia protocolului încheiat între cele două instituții, este obligatoriu.

(2) După semnarea contractului de comodat de către ministrul administrației și internelor, acesta se transmite pentru semnare, conform reglementărilor în vigoare, instituției solicitante și, ulterior, structurii deținătoare a autovehiculelor, care va proceda la predarea acestora către reprezentantul instituției solicitante, pe bază de proces-verbal de predare-primire, în care se vor înscrie datele de identificare ale autovehiculelor și materialele care se predau odată cu acestea, conform inventarului de complet.

Articolul 4

Structura deținătoare a bunurilor care fac obiectul comodatului ține evidența autovehiculelor al căror drept de folosință a fost transmis altor instituții publice/autorități și răspunde de preluarea acestora în condițiile prezentului ordin, la data scadentă.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.