ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 12 septembrie 2012

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 19 septembrie 2012
Intrat în vigoare
19.09.2012
Forma consolidată din
19.09.2012

privind reglementarea reîncadrării personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, redistribuit din unitățile sanitare propuse pentru reorganizare în cămine de bătrâni, la unitățile sanitare care își reiau activitatea

Având în vedere impactul, uneori major, asupra stării de sănătate a populației, determinat de închiderea celor 67 de spitale propuse pentru reorganizare în cămine de bătrâni în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare,

întrucât prevederile Hotărârii Guvernului nr. 345/2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum și a listei acestor unități sanitare, prin care cele 67 de spitale, ca urmare a Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, și-au încetat valabilitatea la data de 31 decembrie 2011 și la acest moment unitățile sanitare nominalizate în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 345/2011 pot intră în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate județene,

ținând cont de urgența stabilirii unor măsuri de reorganizare a sistemului de îngrijiri de sănătate și pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare, astfel încât să nu fie afectată calitatea serviciilor medicale, fapt ce ar pune în pericol viața bolnavilor, impunându-se flexibilizarea procesului de reformare și reorganizare, în regim de urgență, prin asigurarea unor servicii medicale de specialitate populației din diferite zone, în timp util, astfel încât sănătatea pacienților să nu aibă de suferit,

în vederea eficientizării activității instituțiilor din domeniul sanitar în acord cu prioritățile Guvernului de reformă în administrația publică,

având în vedere rezultatele evaluării realizate în această perioadă de Ministerul Sănătății la nivelul unităților sanitare cu paturi, propuse pentru reorganizare în cămine pentru bătrâni, rezultate conform cărora, în funcție de situația concretă a fiecăreia, respectiv, locație, dotare cu aparatură medicală, zona geografică și populația arondată, distanța până la cea mai apropiată unitate sanitară, multe dintre aceste spitale îndeplinesc condițiile pentru a-și relua activitatea, opțiune care este susținută și de autoritățile administrației publice locale care au preluat managementul spitalelor, ținând seama de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar și la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a acestora,

deoarece, pentru ca unitățile respective să devină funcționale, una dintre condițiile obligatorii este existența personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, lucru greu de realizat întrucât posturile vacante sunt blocate prin efectul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care nu a fost preluat de căminele de bătrâni a fost redistribuit în alte unități sanitare, potrivit dispozițiilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, cu modificările ulterioare, și ale Ordinului ministrului sănătății nr. 232/2011 pentru aprobarea condițiilor privind redistribuirea personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul unităților sanitare propuse a fi reorganizate în cămine pentru persoane vârstnice, care nu a fost preluat de acestea, în alte unități sanitare, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât una dintre modalitățile de asigurare a personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar este revenirea acestuia la unitățile sanitare de unde a fost redistribuit,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare propuse pentru reorganizare în cămine de bătrâni care a fost redistribuit în alte unități sanitare în baza prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare, este încadrat la cerere în unitățile sanitare de unde a fost redistribuit, care își reiau activitatea.

Articolul 2

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică unităților sanitare prevăzute la art. 1 care își reiau activitatea ca spitale sau centre de sănătate multifuncționale.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul sănătății,

Alexandru Rafila,

secretar de stat

Ministrul administrației și internelor,

Mircea Dușa

Ministrul delegat pentru administrație,

Radu Stroe

Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,

Florin Georgescu

București, 12 septembrie 2012.

Nr. 50.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.