ORDIN nr. 3.427 din 13 septembrie 2012

ORDIN Ministerul Mediului ?i Pădurilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 5 octombrie 2012
Intrat în vigoare
05.10.2012
Forma consolidată din
05.10.2012

privind stabilirea unui formular unic în vederea depunerii cererilor pentru proiectele finanțate din fonduri UE

În baza prevederilor art. 75 lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 544/2012 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor,

ministrul mediului și pădurilor emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) Înainte de data depunerii cererii de finanțare pentru proiectele finanțate din fonduri UE, potențialii beneficiari se vor adresa autorităților pentru protecția mediului în vederea obținerii formularului, denumit în continuare referat, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Obținerea referatului se face prin completarea formularului de prezentare a proiectului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prin derogare de la prevederile ghidului solicitantului, autoritățile de management vor solicita odată cu depunerea cererii de finanțare, ca dovadă a demarării formalităților de obținere a avizelor în domeniul protecției mediului, numai referatul prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 3

Prezentul ordin nu exclude derularea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri, proiecte și, respectiv, autorizarea activităților cu impact semnificativ asupra mediului, conform legislației în vigoare.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului și pădurilor,

Rovana Plumb

București, 13 septembrie 2012.

Nr. 3.427.

Anexa 1

Antetul agenției județene pentru protecția mediului

Nr. înregistrare ..........

FORMULAR

REFERAT

Datele de identificare ale solicitantului de proiect

Titlul proiectului

Localizarea proiectului

Pentru avizarea acestei propuneri de proiect agenția județeană pentru protecția mediului trebuie să menționeze:

1. dacă proiectul face parte din planul de acțiune pentru protecție a mediului din județ/regiune sau din alte strategii locale, după caz;

2. actul de reglementare deținut de către solicitant (pentru instalațiile existente);

3. dacă realizarea proiectului propus necesită eliberarea actelor de reglementare și, dacă da, care sunt acestea, după caz;

- declarația Natura 2000;

- până la semnarea contractului: SEA, EIA, inclusiv evaluare adecvată, după caz;

- înainte de ultimul decont - autorizație de funcționare;

4. dacă proiectul aduce beneficii asupra mediului.

De acord cu proiectul propus

----------------------------

Director executiv,

................

Anexa 2

FORMULAR

de prezentare a proiectului

(Se depune de către solicitant la agenția județeană pentru protecția mediului.)

1. Titlul proiectului ........................................

2. Localizarea proiectului ...................................

3. Descrierea detaliată a fazelor proiectului ................

4. Identificarea surselor de poluare și descrierea

investițiilor prevăzute pentru reducerea poluării .........

5. Obiectivele proiectului ...................................

6. Rezultatele estimate la finalizarea proiectului ...........

7. Durata de realizare a proiectului .........................

8. Asigurarea cu utilități ...................................

9. Surse de finanțare ........................................

10. Alte aspecte relevante cu privire la proiectul propus ....

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al solicitantului

Semnătura și ștampila

--------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.