HOTĂRÂRE nr. 519 din 28 aprilie 2009 (*republicată*)

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 5 octombrie 2012
Intrat în vigoare
05.10.2012
Forma consolidată din
05.10.2012

privind instituirea unui sistem de identificare unică și trasabilitate a explozivilor de uz civil*)

-----------

Notă *) Republicată în temeiul art. IV din Hotărârea Guvernului nr. 718/2012 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 519/2009 privind instituirea unui sistem de identificare unică și trasabilitate a explozivilor de uz civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 25 iulie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.

Hotărârea Guvernului nr. 519/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei hotărâri**) stabilesc sistemul de identificare unică și trasabilitate a explozivilor de uz civil, denumiți în continuare explozivi.

----------

Notă **) Conform art. II din Hotărârea Guvernului nr. 718/2012 , prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 5 aprilie 2013, cu excepția prevederilor art. 10 și 20-24, care se aplică începând cu data de 5 aprilie 2015.

Articolul 2

Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:

a) explozivilor transportați și livrați fără ambalaj sau în autocamioane prevăzute cu instalații de pompare pentru descărcarea lor directă în gaura pentru explozivi;

b) explozivilor fabricați la locul de utilizare care sunt utilizați imediat după fabricare;

c) munițiilor;

d) fitilurilor, care sunt dispozitive inflamabile, nedetonante, de tip cordon;

e) fitilurilor de siguranță, care constau dintr-un miez din pulbere granulată fin de culoare neagră înconjurat de un material textil flexibil cu unul sau mai multe învelișuri exterioare de protecție, care, atunci când sunt aprinse, ard cu o viteză predeterminată fără vreun efect exploziv exterior;

f) capselor cu percuție, care constau dintr-o capsulă metalică sau din plastic cu o cantitate mică de amestec exploziv primar ușor de aprins sub efectul unui impact și care servește drept element de aprindere pentru cartușele armelor de calibru mic sau în amorsele cu percuție pentru încărcăturile de propulsie.

Capitolul II — Identificarea unică ↑ Cuprins

Articolul 3

Operatorii economici care produc ori importă explozivi sau care asamblează capse detonante trebuie să marcheze explozivii și fiecare cea mai mică unitate de ambalare a acestora cu un marcaj de identificare unică.

Articolul 4

În cazul în care un exploziv este supus unor procese de fabricație ulterioare, producătorii nu trebuie să marcheze explozivii cu un nou marcaj de identificare unică, cu excepția cazului în care marcajul de identificare unică inițial nu mai respectă cerințele prevăzute la art. 11.

Articolul 5

Prevederile art. 3 și 4 nu se aplică în cazul în care explozivul este produs pentru a fi exportat, situație în care explozivul se marchează pentru identificare în conformitate cu cerințele țării importatoare, asigurându-se trasabilitatea acestuia.

Articolul 6

Marcajul de identificare unică a explozivilorcuprinde componentele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 7

Fiecărei unități de producție de pe teritoriul României i se atribuie un cod de 3 cifre de către autoritatea competentă din România.

Articolul 8

(1) În cazul în care unitatea de producție este situată în afara Uniunii Europene, producătorul stabilit în România va contacta autoritatea competentă din statul membru importator, pentru a se atribui un cod unității de producție.

(2) În cazul în care unitatea de producție este situată în afara Uniunii Europene și producătorul este stabilit fie în Uniunea Europeană, fie într-un stat terț, importatorul explozivilor în cauză, stabilit în România, contactează autoritatea competentă din România pentru a se atribui un cod unității de producție.

(3) Autoritatea competentă din România prevăzută la alin. (2) este Ministerul Administrației și Internelor.

(4) După atribuirea codului de către Ministerul Administrației și Internelor, operatorii economici prevăzuți la art. 3 înștiințează în scris inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia își desfășoară activitatea asupra codului care le-a fost atribuit.

Articolul 9

Condițiile și cerințele de atribuire a codurilor unităților de producție de către autoritatea competentă din România se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Articolul 10

Distribuitorii care reambalează explozivii au obligația să fixeze marcajul de identificare unică pe exploziv și pe cea mai mică unitate de ambalare.

Articolul 11

Operatorii economici prevăzuți la art. 3 au obligația de a aplica sau fixa în mod ferm și durabil marcajul de identificare unică pe articooolul în cauză, astfel încât să fie ușor lizibil, atât optic, cât și electronic.

Articolul 12

(1) În cazul explozivilor încartușați, denumiți și cartușe, și al explozivilor ambalați în saci, marcajul de identificare unică este constituit dintr-o etichetă adezivă sau o imprimare directă pe fiecare cartuș ori unitate de ambalare.

(2) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 aplică o etichetă conexă pe fiecare cutie cu cartușe sau unitate de ambalare.

(3) În plus, operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot utiliza un dispozitiv electronic din material inert, pasiv, atașat la fiecare cartuș sau ambalaj și, în același mod, un dispozitiv electronic conex pentru fiecare cutie cu cartușe sau unitate de ambalare.

Articolul 13

În cazul explozivilor din două componente ambalați, marcajul de identificare unică trebuie să fie constituit dintr-o etichetă adezivă sau o imprimare directă pe fiecare cea mai mică unitate de ambalare care conține cele două componente.

Articolul 14

(1) În cazul capselor detonante pirotehnice, marcajul de identificare unică este constituit dintr-o etichetă adezivă, imprimare directă sau marcaj, aplicată/aplicat pe tubul capsei.

(2) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 aplică o etichetă conexă pe fiecare cutie de capse detonante pirotehnice.

(3) În plus, operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot utiliza un dispozitiv electronic din material inert, pasiv, atașat la fiecare capsă detonantă pirotehnică și un dispozitiv electronic conex pentru fiecare cutie de capse detonante pirotehnice.

Articolul 15

(1) În cazul capselor detonante electrice, neelectrice și electronice, marcajul de identificare unică este constituit dintr-o etichetă adezivă, aplicată pe reofori sau pe tuburi, ori dintr-o etichetă adezivă, imprimare directă sau marcaj, aplicată/aplicat pe tubul capsei.

(2) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 aplică o etichetă conexă pe fiecare cutie de capse detonante electrice, neelectrice și electronice.

(3) În plus, operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot utiliza un dispozitiv electronic din material inert, pasiv, atașat la fiecare capsă detonantă electrică, neelectrică și electronică și un dispozitiv electronic conex pentru fiecare cutie de capse detonante electrice, neelectrice și electronice.

Articolul 16

(1) În cazul dispozitivelor de amorsare, altele decât cele prevăzute la art. 2, și în cazul busterelor, marcajul de identificare unică trebuie să fie constituit dintr-o etichetă adezivă sau o imprimare directă pe dispozitivul de amorsare ori pe buster.

(2) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 aplică o etichetă conexă pe fiecare cutie de dispozitive de amorsare sau bustere.

(3) În plus, operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot utiliza un dispozitiv electronic din material inert, pasiv, atașat la fiecare dispozitiv de amorsare sau buster și un dispozitiv electronic conex pentru fiecare cutie de dispozitive de amorsare ori bustere.

Articolul 17

(1) În cazul fitilurilor detonante, marcajul de identificare unică este constituit dintr-o etichetă adezivă sau o imprimare directă pe bobină.

(2) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 aplică marcajul de identificare unică din 5 în 5 metri, fie pe învelișul exterior al fitilului detonant, fie pe stratul interior de plastic extrudat, situat sub fibra exterioară a fitilului detonant.

(3) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 aplică o etichetă conexă pe fiecare cutie de fitiluri detonante.

(4) În plus, operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot utiliza un dispozitiv electronic din material inert, pasiv, inserat în fitiluri și un dispozitiv electronic conex pentru fiecare cutie de fitiluri detonante.

Articolul 18

(1) În cazul canistrelor și bidoanelor cu explozivi, marcajul de identificare unică este constituit dintr-o etichetă adezivă sau o imprimare directă pe canistra ori bidonul cu explozivi.

(2) În plus, operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot utiliza un dispozitiv electronic din material inert, pasiv, atașat la fiecare canistră sau bidon.

Articolul 19

(1) Operatorii economici prevăzuți la art. 3 pot atașa copii adezive detașabile ale etichetei originale la explozivii destinați a fi utilizați de către clienți.

(2) În vederea prevenirii utilizărilor eronate, operatorii economici prevăzuți la art. 3 marchează copiile prevăzute la alin. (1), în mod vizibil, drept copii ale originalului și păstrează evidența acestora.

Capitolul III — Gestionarea datelor ↑ Cuprins

Articolul 20

Toți operatorii economici din sectorul explozivilor au obligația să își instituie un sistem de culegere a datelor în ceea ce privește explozivii, care să includă marcajul de identificare unică a acestora pe parcursul lanțului de aprovizionare și al duratei de viață.

Articolul 21

Sistemul de culegere de date permite operatorilor economici prevăzuți la art. 20 să cunoască trasabilitatea explozivilor, astfel încât cei care dețin explozivii să poată fi identificați în orice moment.

Articolul 22

(1) Datele culese, inclusiv marcajul de identificare unică, sunt înregistrate și păstrate de către operatorii economici prevăzuți la art. 20 pentru o perioadă de 10 ani de la livrare sau de la ultima dată cunoscută după sfârșitul duratei de viață a explozivului, chiar dacă operatorul economic în cauză și-a încetat activitatea.

(2) În situația în care operatorul economic își încetează activitatea, acesta are obligația de a preda, în termen de 15 zile, documentele care conțin datele culese, inclusiv marcajul de identificare unică, structurilor specializate din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Capitolul IV — Obligațiile operatorilor economici ↑ Cuprins

Articolul 23

(1) Operatorii economici prevăzuți la art. 20 au următoarele obligații:

a) să țină un registru cu toate identificările, precum și cu toate informațiile pertinente, inclusiv tipul explozivului, denumirea operatorului economic sau a persoanei care îl are în custodie;

b) să înregistreze locul unde este depozitat fiecare exploziv când acesta se află în posesia sau custodia lor, până în momentul în care acesta este transferat către alt operator economic sau utilizat;

c) să supună regulat sistemul lor de culegere de date unor teste în vederea asigurării eficienței acestuia și a calității datelor înregistrate;

d) să înregistreze și să păstreze datele culese, electronic și pe suport hârtie, inclusiv cele despre marcajele de identificare unice, pentru perioadele prevăzute la art. 22;

e) să asigure protecția datelor culese împotriva deteriorărilor sau a distrugerilor accidentale ori deliberate;

f) să furnizeze autorităților competente, la cerere, informații privitoare la locul de origine și la locul de depozitare a fiecărui exploziv pe parcursul duratei de viață și al lanțului de aprovizionare;

g) să furnizeze autorităților competente numele și datele de contact ale persoanei care poate furniza informațiile prevăzute la lit. f) în afara programului normal de lucru.

(2) În îndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) lit. d), pentru explozivii produși sau importați înainte de data de 5 aprilie 2012, operatorii economici prevăzuți la art. 20 păstrează înregistrările conform reglementărilor în vigoare până la această dată.

Articolul 24

Urmărirea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 23 se va face de către Ministerul Administrației și Internelor.

Capitolul V — Răspunderi contravenționale ↑ Cuprins

Articolul 25

(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei încălcarea prevederilor art. 3.

(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei încălcarea prevederilor art. 10 și 11.

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei încălcarea prevederilor art. 20, 22 și 23.

Articolul 26

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 25 alin. (1) și (2) se fac de către personalul împuternicit din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.

Articolul 27

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 25 alin. (3) se fac de către personalul împuternicit din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Capitolul VI — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 29

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri vor fi elaborate condițiile și cerințele de atribuire a codurilor unităților de producție de către autoritatea competentă din România, ce vor fi aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor.

*

Prezenta hotărâre transpune Directiva 2008/43/CE a Comisiei din 4 aprilie 2008 de instituire, în temeiul Directivei 93/15/CEE, a unui sistem de identificare și trasabilitate a explozivilor de uz civil, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) seria L nr. 94 din 5 aprilie 2008, modificată și completată prin Directiva 2012/4/UE a Comisiei din 22 februarie 2012 de modificare a Directivei 2008/43/CE de instituire, în temeiul Directivei 93/15/CEE , a unui sistem de identificare și trasabilitate a explozivilor de uz civil, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 50 din 23 februarie 2012.

Anexă

Componentele marcajului de identificare unică a explozivilor

Marcajul de identificare unică va conține:

1. O parte vizibilă cu ochiul liber, conținând următoarele elemente:

a) denumirea producătorului;

b) un cod alfanumeric conținând în ordine: două litere de identificare a statului membru (unitatea de producție sau import pe piața comunitară, de exemplu RO = România), 3 cifre de identificare a numelui unității de producție atribuit de Ministerul Administrației și Internelor, codul unic al produsului și informații logistice concepute de producător.

2. Un număr de identificare lizibil electronic în cod de bare și/sau cod cu matriță care se raportează direct la codul alfanumeric de identificare.

Exemplu:

Imaginea se găsește în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 05 octombrie 2012, la pagina 31 (a se vedea imaginea asociată).

3. a) În cazul articolelor prea mici pentru aplicarea codului unic al produsului și a informațiilor logistice concepute de producător, informațiile prevăzute la pct. 1 lit. b), cu excepția celor privind codul unic al produsului și informațiilor logistice concepute de producător, și informațiile prevăzute la pct. 2 se consideră suficiente.

b) În cazul articolelor prea mici, pentru aplicarea informațiilor prevăzute la pct. 1 lit. b), cu excepția celor privind codul unic al produsului și informațiilor logistice concepute de producător, și la pct. 2 sau în cazul în care aplicarea identificării unice este imposibil de realizat din punct de vedere tehnic din cauza formei sau a concepției de proiectare, se aplică un număr unic de identificare pe cea mai mică unitate de ambalare.

c) Fiecare cea mai mică unitate de ambalare se sigilează.

d) Fiecare capsă detonantă pirotehnică sau buster care intră sub incidența lit. b) se marchează în mod durabil pentru a se asigura lizibilitatea informațiilor prevăzute la pct. 1 lit. b), cu excepția celor privind codul unic al produsului și informațiilor logistice concepute de producător.

e) Numărul de capse detonante pirotehnice și bustere conținut se tipărește pe cea mai mică unitate de ambalare.

f) Identificarea unică a fiecărui fitil detonant care intră sub incidența lit. b) este aplicată pe rolă sau bobină și, dacă este cazul, pe cea mai mică unitate de ambalare.

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II și III din Hotărârea Guvernului nr. 718/2012, care nu sunt încorporate în forma republicată a Hotărârii Guvernului nr. 519/2009 și care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale Hotărârii Guvernului nr. 718/2012:

"Art. II - Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 519/2009, cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se aplică începând cu data de 5 aprilie 2013, cu excepția prevederilor art. 10 și 20-24 care se aplică începând cu data de 5 aprilie 2015.

Art. III - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Administrației și Internelor modifică în mod corespunzător Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 142/2010 privind condițiile și cerințele de atribuire a codurilor numerice de identificare a numelor unităților de producție a explozivilor de uz civil, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 8 iulie 2010."

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.