Articolul 1
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează Consiliul interministerial pentru finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, denumit în continuare Consiliul, organism consultativ fără personalitate juridică.
(2) Consiliul este condus de primul-ministru al României și are componența prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Ministerele prevăzute în anexă vor fi reprezentate la ședințele Consiliului la nivel de ministru, iar celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale vor fi reprezentate de conducătorii acestora.
(4) La lucrările Consiliului pot fi invitați reprezentanți ai altor autorități sau instituții publice, ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului României, ai Băncii Naționale a României și ai mediului academic.