privind executarea și modul de păstrare și de utilizare a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec în Ministerul Apărării Naționale
Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, ale art. 17 alin. 2 și art. 19 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice,
pentru aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările ulterioare, și ale art. 4 alin. (2) și (5) din Hotărârea Guvernului nr. 544/2003 privind modelul sigiliilor cu stema României, păstrarea și utilizarea acestora, precum și scoaterea din folosință a sigiliilor cu stema României, uzate sau care devin nefolosibile,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.
Prezentul ordin reglementează executarea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec pentru structurile Ministerului Apărării Naționale, precum și modul de păstrare și de utilizare a acestora de către persoanele abilitate, potrivit legii.
Comandanții/Șefii unităților militare, locțiitorii acestora, șefii de state majore și persoanele desemnate să exercite atribuțiile funcțiilor respective, după caz, răspund de modul cum se aplică prevederile prevăzute la art. 1.
(1) Tipurile de sigilii utilizate de Ministerul Apărării Naționale, prin persoanele abilitate, sunt:
a) sigiliu rotund cu stema României și indicativul numeric al structurii, cu diametrul de 35 mm;
b) sigiliu rotund tip personal fără stema României, cu diametrul de 23 mm, denumit în continuare sigiliu rotund tip personal;
c) sigiliu rotund tip depozit fără stema României, cu diametrul de 23 mm, denumit în continuare sigiliu rotund tip depozit;
d) sigiliu pentru clești fără stema României, utilizat în vederea sigilării cu pastile din plumb sau din alte materiale.
(2) Tipurile de ștampile utilizate de structurile Ministerului Apărării Naționale, prin persoanele abilitate, sunt:
a) ștampilă rotundă cu stema României, cu diametrul de 35 mm, cu indicativul numeric al unității militare sau denumirea în clar a acesteia, utilizată pe teritoriul statului român;
b) ștampilă rotundă cu stema României, cu diametrul de 35 mm, utilizată în cadrul structurilor de reprezentare militară, al celor participante la misiuni și operații în afara teritoriului statului român sau la diferite genuri de activități de cooperare internațională în domeniul apărării;
c) ștampilă fără stema României, prevăzută expres de actele normative aplicabile domeniilor de activitate ale Ministerului Apărării Naționale;
d) alte ștampile cu stema României aprobate de ministrul apărării naționale, cu avizul structurilorspecializate din cadrul Direcției generale de informații a apărării.
(3) Tipurile de matrițe timbru sec utilizate de structurile Ministerului Apărării Naționale, prin persoanele abilitate, sunt:
a) matriță timbru sec cu stema României, cu diametrul de 35 mm;
b) matriță timbru sec fără stema României.
(1) Ministrul apărării naționale și consilierii utilizează ștampila rotundă cu stema României, cu denumirea în clar a funcției.
(2) Structurile din Ministerul Apărării Naționale care utilizează ștampile cu stema României sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(3) Persoanele abilitate să utilizeze sigilii, ștampile și matrițe timbru sec prevăzute la alin. (1) și (2) sunt obligate:
a) să aplice sigiliile și ștampilele cu stema României numai pe documentele care au legătură cu activitatea structurii respective;
b) să înscrie în ordinul de zi pe unitate motivul și durata utilizării sigiliilor și ștampilelor cu stema României în afara unității militare;
c) să utilizeze numai sigiliile și ștampilele nedeteriorate.
Numărul sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec se stabilește pentru fiecare structură aparținând Ministerului Apărării Naționale, astfel:
a) un sigiliu rotund cu stema României și indicativul numeric pentru fiecare unitate militară;
b) un sigiliu rotund tip personal pentru fiecare persoană care are în evidență documente clasificate sau care are în primire bunuri materiale;
c) un sigiliu rotund tip depozit pentru fiecare șef de depozit/magazioner, prevăzut în statul de organizare al structurii în care este încadrat;
d) un sigiliu pentru clești, pentru fiecare structură cripto, respectiv șef de depozit sau magazioner, prevăzut în statul de organizare al structurii în care este încadrat;
e) câte o ștampilă rotundă cu stema României cu indicativul numeric al structurii sau denumirea în clar a acesteia, pentru structurile din Ministerul Apărării Naționale prevăzute în anexa nr. 1;
f) câte o matriță timbru sec pentru fiecare structură care emite atestate, legitimații militare sau acte de studii absolvenților, cu excepția instituțiilor militare de învățământ superior.
Executarea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec pentru structurile Ministerului Apărării Naționale, aprobate potrivit legii, se realizează prin grija Centrului tehnic-editorial al armatei, în măsura în care prin alte dispoziții legale nu se prevede altfel.
(1) Pentru executarea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec de către Centrul tehnic-editorial al armatei, structurile întocmesc și înaintează ierarhic următoarele documente:
a) raportul în care specifică numărul, modelul acestora și baza legală;
b) Tabelul cu sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec, care se solicită de către..., conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
c) aprobarea ministrului apărării naționale pentru ștampilele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. d).
(2) Raportul privind propunerileproprii și rapoartele primite de la structurile subordonate sunt centralizate de structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei și comandamentele de armă/operaționale și sunt înaintate pentru aprobare șefului Direcției structuri și planificarea înzestrării din Statul Major General, pentru structurile existente la pace, și șefului Direcției personal și mobilizare din Statul Major General, pentru cele care se înființează la mobilizare sau război.
(1) Tipurile de sigilii și ștampile utilizate de către forțele care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român și executarea acestor sigilii și ștampile se aprobă de către șeful Direcției structuri și planificarea înzestrării, pe baza raportului comandantului/șefului structurii care subordonează/coordonează operațional misiunea/activitatea internațională respectivă.
(2) Tipurile de sigilii și ștampile utilizate de către structurile de reprezentare militară se aprobă de către secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare/șeful Statului Major General/directorul general al Direcției generale de informații a apărării/șefii structurilor cu atribuții în gestionarea posturilor permanente.
(1) Predarea-primirea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec executate de Centrul tehnic-editorial al armatei se realizează pe baza:
a) ordinului de distribuție/transfer emis de către Centrul tehnic-editorial al armatei;
b) delegației de serviciu;
d) tabelului cu facsimilele sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec.
(2) Sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec executate pentru structurile care se înființează la mobilizare sau la război se primesc de către Direcția personal și mobilizare din Statul Major General, care, după ce le ia în evidență centralizat, le predă structurilor de mobilizare din cadrul statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei sau ale comandamentelor de armă, în vederea transmiterii acestora unităților militare care generează structuri la mobilizare sau la război.
(1) Scoaterea din țară a sigiliilor și ștampilelor utilizate de forțele armate participante la misiuni și operații desfășurate în afara teritoriului statului român se face cu avizul structurii de securitate și cu aprobarea comandantului/șefului structurii care subordonează/coordonează operațional misiunea/activitatea internațională respectivă.
(2) Transportul sigiliilor și ștampilelor către forțele armate participante la misiuni și operații desfășurate în afara teritoriului statului român se face prin grija structurii care execută misiunea și/sau operația, cu respectarea actelor normative aplicabile în domeniu.
(1) Scoaterea din țară a sigiliilor și ștampilelor, cu și fără stema României, care se utilizează în cadrul structurilor de reprezentare militară, se solicită prin raportul care se întocmește pentru trimiterea în misiune permanentăa personalului, cu aviz de securitate de la structura care gestionează personalul trimis în misiune permanentă.
(2) Transportul în afara teritoriului statului român a sigiliilor și ștampilelor prevăzute la alin. (1) se organizează de către structura care gestionează personalul trimis în misiune permanentă.
(3) La încetarea activității structurilor de reprezentare militară, ștampilele prevăzute la alin. (1) se predau Centrului tehnic-editorial al armatei.
Existența sigiliilor și ștampilelor utilizate de forțele armate participante în afara teritoriului statului român la misiuni și operații sau la activități de cooperare internațională în domeniul apărării se verifică de către comisii numite în acest scop de către șeful/comandantul structurii dislocate ori de către comisiile de control/rotire a forțelor, după caz, de cel puțin două ori pe durata desfășurării misiunii/activității internaționale, din care o dată în ultima lună a acesteia.
(1) Ștampilele rotunde cu stema României, cu indicativul numeric al structurii sau cu denumirea în clar a acesteia, se utilizează de către persoanele abilitate să exercite atribuțiile funcției respective, după caz, după semnarea documentelor, astfel:
a) ștampila rotundă cu stema României, cu denumirea în clar, când, potrivit reglementărilor specifice, la înscrierea antetului și funcției se folosește denumirea structurii în clar;
b) ștampila rotundă cu stema României, cu indicativul numeric, când, potrivit reglementărilor specifice, la înscrierea antetului și funcției se folosește indicativul numeric al structurii.
(2) Ștampilele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c) se utilizează în conformitate cu prevederile actelor normative care le instituie.
(3) Ștampilele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. d) se utilizează potrivit destinației pentru care au fost aprobate.
(1) Sigiliile rotunde tip personal se utilizează pentru sigilarea mapelor/containerelor de securitate/încăperilor în care se păstrează documentele clasificate/bunurile materiale.
(2) Sigiliile rotunde tip depozit se utilizează pentru sigilarea depozitelor și magaziilor.
(3) Sigiliile pentru clești se utilizează la sigilarea cu pastile din plumb sau din alte materiale a vagoanelor, lăzilor cu armament, lăzilor cu muniții, rezervoarelor și butoaielor cu carburanți-lubrifianți și combustibili, precum și a lăzilor ce conțin corespondență clasificată.
În cazul în care personalul se află în concediu/permisie/detașare/incapacitate temporară de muncă, sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec, mai puțin sigiliile tip personal, se predau persoanelor desemnate să exercite atribuțiile funcției respective, pe bază de semnătură în Fișa de evidență a sigiliului, ștampilei și matriței timbru sec ..., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3.
(1) Evidența centralizată a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec executate pentru structurile din Ministerul Apărării Naționale se ține de către Centrul tehnic-editorial al armatei, pe baza Fișei de evidență a sigiliului, ștampilei și matriței timbru sec aflate asupra..., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4.
(2) Evidența centralizată a sigiliilor și ștampilelor executate pentru structurile care se înființează la mobilizare sau la război se ține în Registrul de evidență a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec, mai puțin sigilii tip personal, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, de către Direcția personal și mobilizare din Statul Major General, care numește un responsabil în acest sens.
Comandanții/Șefii unităților militare numesc prin ordin de zi pe unitate un responsabil cu evidența sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec.
Responsabilul cu evidența sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec are următoarele atribuții:
a) înregistrează în evidență sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec aflate asupra structurii și a celor subordonate acesteia;
b) predă, pe bază de semnătură, sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec persoanelor care au dreptul de a le utiliza;
c) verifică semestrial sau ori de câte ori este nevoie, în baza ordinului de zi pe unitate, existența, păstrarea și starea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec;
d) raportează în scris comandantului/șefului unității militare constatările rezultate în urma verificărilor efectuate;
e) urmărește respectarea întocmai a prevederilor prezentului ordin.
(1) Evidența sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec primite de către unitățile militare de la Centrul tehnic-editorial al armatei se ține de acestea în:
a) Registrul de evidență a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec, mai puțin sigilii tip personal;
b) Registrul de evidență a sigiliilor tip personal, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6;
c) Fișa de evidență a sigiliului, ștampilei și matriței timbru sec... .
(2) Evidența sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec pentru structurile care se înființează la mobilizare sau la război se ține separat, în registrele și fișa prevăzute la alin. (1).
(3) Distribuirea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec către utilizatori se face pe bază de semnătură în Fișa de evidență a sigiliului, ștampilei și matriței timbru sec... .
(1) Datele de evidență se înscriu cu cerneală albastră, citeț și fără ștersături, iar facsimilul ștampilei se imprimă cu tuș de culoare roșie/albastră, cât mai îngrijit, în coloana corespunzătoare.
(2) Dacă facsimilul ștampilei nu este lizibil, se barează cu o linie întregul rând, după care se reimprimă facsimilul și se completează datele de evidență.
(3) Sigiliile folosite la sigilarea cu ceară și plastilină nu se imprimă cu tuș, dar se completează cu cerneală albastră tipul și numărul în coloana corespunzătoare.
Persoanele din Ministerul Apărării Naționale care dețin, potrivit legii, sigilii, ștampile și matrițe timbru sec sunt obligate să asigure în permanență protecția acestora împotriva deținerii și utilizării neautorizate.
(1) Sigiliile și ștampilele cu stema României, precum și matrițele timbru sec se păstrează în containere de securitate.
(2) Containerele de securitate în care se păstrează sigiliile și ștampilele cu stema României, folosite la mobilizare sau la război, sunt dispuse la compartimentul/biroul de mobilizare și sigilate cu sigiliul șefului de stat major.
(1) Sigiliile rotunde tip personal se păstrează de către persoanele care le au în primire.
(2) Sigiliile rotunde tip depozit se păstrează împreună cu cheile de la ușa de acces, în cutie sigilată cu sigiliul personal al gestionarului, la ofițerul de permanență.
Comandanții/Șefii unităților militare sunt obligați să controleze, cel puțin o dată pe an, personal sau prin comisii, evidența, păstrarea și utilizarea sigiliilor și ștampilelor.
Cu ocazia controalelor care se execută în cadrul Ministerului Apărării Naționale se verifică și modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin privind evidența, păstrarea și utilizarea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec aflate asupra structurilor inspectate.
Comisiile de verificare/inventariere anuală a existenței documentelor clasificate/patrimoniului unității militare verifică, în mod obligatoriu, existența, evidența și modul de păstrare a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec, consemnând rezultatul în darea de seamă/procesul-verbal de inventariere pe care o/îl întocmesc.
Pentru scoaterea din uz a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec, ca urmare a îndeplinirii duratei normate de serviciu, desființării, reorganizării, schimbării denumirii sau deteriorării, structurile care subordonează sau coordonează operațional misiunea/activitatea internațională respectivă, precum și structurile cu atribuții în gestionarea posturilor permanente întocmesc și înaintează ierarhic următoarele documente:
a) raportul în care specifică numărul, modelul acestora și baza legală;
b) Tabelul cu sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec propuse să fie scoase din uz, care se predau la ...., conform modelului prevăzut în anexa nr. 7.
(1) Raportul privind propunerile proprii și rapoartele primite de la structurile subordonate sunt centralizate de structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei și comandamentele de armă și sunt înaintate pentru aprobare șefului Direcției structuri și planificarea înzestrării din Statul Major General, pentru structurile existente la pace, și șefului Direcției personal și mobilizare din Statul Major General, pentru cele care se înființează la mobilizare sau război.
(2) Scoaterea din uz a sigiliilor și ștampilelor utilizate pe timpul participării la misiuni și operații în afara teritoriului statului român se aprobă de către șeful Direcției structuri și planificarea înzestrării, pe baza raportului comandantului/șefului structurii care subordonează/coordonează operațional misiunea/ activitatea internațională respectivă, în maximum 30 de zile de la întoarcerea în țară a eșalonului.
(3) Scoaterea din uz a sigiliilor și ștampilelor utilizate de către structurile de reprezentare militară se aprobă de către secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare/șeful Statului Major General/directorul general al Direcției generale de informații a apărării, pe baza raportului șefului structurii de reprezentare militară.
(1) În termen de 60 de zile de la aprobarea rapoartelor pentru scoaterea din uz a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec, structurile cu atribuții în gestionarea posturilor permanente trimit, cu delegat, sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec Centrului tehnic-editorial al armatei.
(2) Ștampilele, sigiliile cu stema României, precum și matrițele timbru sec destinate structurilor care se înființează la mobilizare sau la război, scoase din uz, se trimit, pe cale ierarhică, Direcției personal și mobilizare care, după scoaterea acestora din evidență, le predă Centrului tehnic-editorial al armatei.
Sigiliile și ștampilele cu stema României, precum și matrițele timbru sec se consideră deteriorate în situația când facsimilele/amprentele acestora au caractere lipsă sau nu permit identificarea textului.
Sigiliile, ștampilele, precum și matrițele timbru sec scoase din uz sunt casate prin grija Centrului tehnic-editorial al armatei, cu respectarea prevederilor actelor normative specifice.
(1) În cazul pierderii sigiliilor/ștampilelor/matrițelor timbru sec cu stema României, se anunță în termen de 24 de ore organele teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor și se publică pierderea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(2) Pierderea sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec, altele decât cele specificate la alin. (1), se raportează ierarhic de către unitatea militară deținătoare, imediat ce s-a constatat lipsa acestora, informându-se și Centrul tehnic-editorial al armatei despre aceasta.
În situația în care sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec pierdute se găsesc după ce au fost confecționate altele, cele vechi se predau Centrului tehnic-editorial al armatei.
Registrele și imprimatele prevăzute de prezentul ordin se tipăresc și se distribuie conform solicitărilor structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale și ale celor subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei și comandamentelor de armă/operaționale.
(1) Ștampilele rotunde cu stema României cu diametrul de 30 mm se scot din uz la îndeplinirea duratei normate de serviciu, fără a se depăși data de 1 ianuarie 2014.
(2) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, structurile care nu se regăsesc în anexa nr. 1 predau ștampilele Centrului tehnic-editorial al armatei.
Prevederile prezentului ordin nu se aplică sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec pentru care prin reglementări specifice privind executarea și modul de păstrare și de utilizare a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec în Ministerul Apărării Naționale se prevede altfel.
(1) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2013.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.150/2005*) pentru aprobarea "Instrucțiunilor privind confecționarea, întrebuințarea, evidența și păstrarea ștampilelor și sigiliilor în Armata României".
Notă *) Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 150/2005 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece a avut ca obiect reglementări din sectorul de apărare a țării și securitate națională.
Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul apărării naționale,
București, 9 octombrie 2012.
Anexa 1
*Font 9*
Structurile din Ministerul Apărării Naționale
care utilizează ștampile cu Stema României
┌────┬──────────────────────┬───────────────────────┬───────────────────────────┬──────────┐ │Nr. │ │ Denumirea funcției │Ștampile cu stema României │ │ │crt.│ Structuri │cu drept de utilizare ├────────────┬──────────────┤Observații│ │ │ │ a ștampilei │Cu denumirea│Cu indicativul│ │ │ │ │ │ în clar a │ numeric al │ │ │ │ │ │ structurii │ structurii │ │ │ │ │ │ și funcției│ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 1.│Structuri centrale │Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │și structuri din ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │subordinea nemijlocită│Locțiitori/Directori │ │ │ │ │ │a ministrului apărării│generali adjuncți/ │ │ │ │ │ │naționale │Secretari generali │ 1 │ - │ │ │ │ │adjuncți/Directori │ │ │ │ │ │ │generali/Directori/ │ │ │ │ │ │ │Directori adjuncți │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 2.│Structuri din │Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │compunerea și ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │subordinea │Locțiitori │ 1 │ - │ │ │ │structurilor centrale │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 3.│Structuri independente│Comandanți/Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │din compunerea și ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │subordinea │Locțiitori │ 1 │ 1 │ │ │ │structurilor centrale │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 4.│Autoritatea militară │Șeful autorității │ 1 │ 1 │ │ │ │de protecție │militare de protecție │ │ │ │ │ │criptografică │criptografică │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 5.│Birou atașați ai │Atașați ai apărării │ 1 │ - │ │ │ │apărării │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 6.│Structura de │Reprezentanți militari │ 1 │ - │ │ │ │reprezentare militară │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 7.│Categorii de forțe ale│Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │armatei și ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │comandamente de armă/ │Locțiitori comandanți/ │ │ │ │ │ │operaționale │Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │ │Locțiitori pentru │ │ │ │ │ │ │resurse/Șefi instrucție│ │ │ │ │ │ │și doctrină │ 1 │ - │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │ │Șefi de stat major │ 1 │ 1 │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 8.│Structuri* din │Comandați/Șefi │ 1 │ 1 │*Până la │ │ │subordinea statelor ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┤eșalon │ │ │majore ale │Locțiitori comandanți/ │ │ │batalion │ │ │categoriilor de forțe │Șefi │ 1 │ 1 │indepen- │ │ │ale armatei și ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┤dent │ │ │comandamentelor de │Șefi de stat major │ 1 │ 1 │(similar) │ │ │armă/operaționale │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 9.│Structuri care se │Comandanți/Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │înființează la ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │mobilizare sau la │Locțiitori comandanți/ │ │ │ │ │ │război │Șefi │ 1 │ 1 │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ │ │Șefi de stat major │ 1 │ 1 │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────┤ │ 10.│Comisia de contestații│ │ │ │ │ │ │din cadrul │ │ │ │ │ │ │Ministerului Apărării │ │ │ │ │ │ │Naționale, prevăzută │ │ │ │ │ │ │la art. 150 din Legea │Președinte │ 1* │ - │*Nu se │ │ │nr. 263/2010 privind │ │ │ │imprimă │ │ │sistemul unitar de │ │ │ │denumirea │ │ │pensii publice, cu │ │ │ │în clar a │ │ │modificările și │ │ │ │funcției. │ │ │completările │ │ │ │ │ │ │ulterioare │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┤ │ │ 11.│Comisia de jurisdicție│ │ │ │ │ │ │a imputațiilor │Președinte │ 1* │ - │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┤ │ │ 12.│Comisia centrală de │ │ │ │ │ │ │expertiză medico- │ │ │ │ │ │ │militară │Președinte │ 1* │ - │ │ ├────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────┼──────────────┤ │ │ 13.│Comisia de expertiză │ │ │ │ │ │ │medico-militară │Președinte │ 1* │ - │ │ └────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────┴──────────────┴──────────┘
Cu excepția ștampilei cu indicativul numeric de unitate militară a comandantului/șefului de la toate eșaloanele, pentru celelalte funcții care au dreptul să utilizeze o asemenea ștampilă, în conținutul acesteia se adaugă - lângă indicativul de unitate militară - o literă.
Anexa 2
*Font 9*Nr. crt. Tipul sigiliului/ștampilei/matriței timbru sec Textul sigiliului/ștampilei/matriței timbru sec Observații 1 2 3 4
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
.............................
(denumirea în clar a structurii)
cu sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec care se solicită
de către ............................................
(denumirea în clar a structurii care solicită)
Anexa 3
*Font 9* Data primirii sigiliului/ștampilei/ matriței timbru sec Gradul, numele și prenumele persoanei care folosește sigiliul/ștampila/ matrița timbru sec Funcția persoanei care răspunde de păstrarea sigiliului/ ștampilei/matriței timbru sec Semnătura de primire Data și semnătura de înapoiere a sigiliului/ ștampilei/matriței timbru sec 1 2 3 4 5
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
..............................
(denumirea în clar a structurii)
de evidență a sigiliului,
ștampilei și matriței timbru sec
.......................................
(facsimilul ștampilei, tipul și seria
sigiliului/textul matriței timbru sec)
Anexa 4
*Font 9* DISTRIBUITE RETRASE FacsimilulObservațiiDenumirea în clarNumărul și data ștampileiDenumirea în clarNumărul și data a structurii prin înregistrării a structurii prinînregistrării care s-a distri- documentului cu care s-a retras documentului cu buit care s-a dis- care s-a retras tribuit 1 2 3 4 5 6 *Font 9* DISTRIBUITE RETRASE FacsimilulObservațiiDenumirea în clarNumărul și data ștampileiDenumirea în clarNumărul și data a structurii prin înregistrării a structurii prinînregistrării care s-a distri- documentului cu care s-a retras documentului cu buit care s-a dis- care s-a retras tribuit 1 2 3 4 5 6
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
................................
(denumirea în clar a structurii)
de evidență a sigiliului, ștampilei și matriței timbru sec aflate asupra
............................... - .......................................
(denumirea în clar a structurii) (garnizoana de dislocare)
Sigilii/Matrițe timbru sec
Anexa 5
Nr. crt. Gradul Numele și prenumele Funcția Numărul și data ordinului de zi pe unitate Observații De numire De eliberare 1 2 3 4 5 6 7
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
................................
(denumirea în clar a structurii)
a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec,
mai puțin sigilii tip personal
Persoanele desemnate să țină evidența sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec
Partea I — Ștampile și matrițe timbru sec ↑ Cuprins
*Font 9* PRIMIRI Facsimilul RETRAGERI ștampilei/ Textul ObservațiiDenumirea în clarNumărul și data matriței Numărul și data Numărul și data a structurii de eliberării timbru sec înregistrării eliberării la care s-a actului de raportului actului de primit primire (adresei) cu care primire s-a aprobat retragerea 1 2 3 4 5 6
Partea A II-A — Sigilii ↑ Cuprins
*Font 9* PRIMIRI RETRAGERI Tipul și seria ObservațiiDenumirea în clarNumărul și datasigiliului Numărul și data Numărul și data a structurii de eliberării înregistrării eliberării la care s-a actului de raportului actului de primit primire (adresei) cu care primire s-a aprobat retragerea 1 2 3 4 5 6
- mai puțin sigilii tip personal -
Partea A III-A — Controale ↑ Cuprins
Data verificării Gradul, numele, prenumele și funcția persoanei care a verificat Constatări Observații 1 2 3 4
Anexa 6
Seria sigiliului Numărul și data înregistrării documentului de distribuire a sigiliului Denumirea în clar a structurii prin care s-a distribuit sigiliul Denumirea în clar a structurii în cadrul căreia se folosește sigiliul Mențiuni 1 2 3 4 5
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
................................
(denumirea în clar a structurii)
a sigiliilor tip personal
Datele din coloanele nr. 1 și 2 se completează cu tuș sau cerneală albastră, iar cele din coloanele nr. 3 și 4 se înscriu cu creion, pentru a se putea face eventualele modificări.
Coloana "Mențiuni" este completată numai în cazul pierderii sigiliului, înscriindu-se cu cerneală albastră numărul și data de înregistrare ale documentului pe baza căruia s-a scăzut din evidența contabilă.
Anexa 7
Nr. crt. Textul ștampilei Facsimilul ștampilei (imprimat cu tuș) Observații 1 2 3 4 Nr. crt. Tipul sigiliului/Textul matriței timbru sec Seria sigiliului Observații 1 2 3 4
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
................................
(denumirea în clar a structurii)
cu sigiliile, ștampilele și matrițele timbru sec propuse
să fie scoase din uz, care se predau
la ............................................
(denumirea în clar a eșalonului imediat superior la care
se efectuează trimiterea ștampilelor)
Sigilii/Matrițe timbru sec