HOTĂRÂRE nr. 166 din 19 octombrie 2012

HOTĂRÂRE Comitetul Interministerial de Finan?ări, Garan?ii ?i Asigurări
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 26 octombrie 2012
Intrat în vigoare
26.10.2012
Forma consolidată din
26.10.2012

pentru aprobarea Normei unitare privind asigurarea creditelor la export pe termen mediu și lung și a investițiilor românești de capital în străinătate, în numele și în contul statului (NI-ASR-05-II/0)

În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului, cu modificările și completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a Normei unitare privind asigurarea creditelor la export pe termen mediu și lung și a investițiilor românești de capital în străinătate, în numele și în contul statului (NI-ASR-05-II/0) și ținând seama de:

- Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată;

- Avizul de transmitere nr. 2.265 din 29 iunie 2012 întocmit de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;

- discuțiile și propunerile formulate în ședința din data de 19 octombrie 2012 de către membrii Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări,

Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, întrunit în plenul ședinței din ziua de 19 octombrie 2012, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Norma unitară privind asigurarea creditelor la export pe termen mediu și lung și a investițiilor românești de capital în străinătate, în numele și în contul statului (NI-ASR-05-II/0), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 396/2008 pentru aprobarea Normei privind activitatea de asigurare a creditului cumpărător în numele și în contul statului (NI-ASR-03-II/0), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008.

Președintele comitetului interministerial de finanțări,

garanții și asigurări,

Enache Jiru

București, 19 octombrie 2012.

Nr. 166.

Anexa

NORMA UNITARĂ

privind asigurarea creditelor la export

pe termen mediu și lung și a investițiilor românești de capital

în străinătate, în numele și în contul statului (NI-ASR-05-II/0)

Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată*1), cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului,*2) cu modificările și completările ulterioare, și cu Regulamentul (UE) nr. 1.233/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind aplicarea anumitor orientări în domeniul creditelor la export care beneficiază de susținere oficială și de abrogare a deciziilor 2001/76/CE și 2001/77/CE *3).

---------

*1) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007.

*2) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2007.

*3) Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 326 din 8 decembrie 2011 P. 0045-0112.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

(1) Prezenta normă stabilește termenii și condițiile în baza cărora Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. (denumită în continuare EximBank) realizează, în numele și în contul statului, operațiuni de asigurare a creditelor la export și a investițiilor realizate de companii românești în străinătate.

(2) În baza prezentei norme, EximBank asigură, în numele și în contul statului, exporturile românești de bunuri și/sau servicii cu plata amânată, realizate într-o perioadă egală cu sau mai mare de 2 ani (care include durata de rambursare și durata de fabricație), precum și investițiile românești în străinătate. EximBank realizează aceste operațiuni în limitele competențelor ce i-au fost stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare.

(3) Tipurile de polițe de asigurare emise de EximBank în numele și în contul statului și ale căror mecanisme sunt reglementate de prezenta normă sunt următoarele:

a) polița de asigurare a creditului furnizor;

b) polița de asigurare a creditului cumpărător;

c) polița de asigurare a investițiilor românești de capital în străinătate.

Articolul 2

Pentru asigurarea creditelor la export și a investițiilor românești de capital în străinătate, EximBank poate încheia contracte, convenții, acorduri de reasigurare/coasigurare facultative. Acestea se încheie pe baza aprobării Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, denumit în continuare C.I.F.G.A.

Articolul 3

(1) Sursa de realizare a acestor operațiuni este, potrivit art. 10 lit. b) din Legea nr. 96/2000, republicată, "Fondul pentru asigurarea și reasigurarea creditelor de export, a garanțiilor de export, a operațiunilor de export în leasing și a investițiilor românești în străinătate, precum și a activităților de dezvoltare a infrastructurii, a utilităților de interes public, dezvoltare regională, susținere a activității de cercetare-dezvoltare, protecția mediului înconjurător, ocupare și formare a personalului, susținere și dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii și a tranzacțiilor internaționale", denumit în continuare Fondul.

(2) Fondul va putea fi angajat în limita maximă de expunere stabilită de către C.I.F.G.A.

Capitolul II — Definiții ↑ Cuprins

Articolul 4

În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc după cum urmează:

1. asigurarea creditului la export - instrument financiar specific, de susținere oficială de către stat a exportului de bunuri și servicii originare din România, care constă în acoperirea riscurilor comerciale, politice și de forță majoră aferente creditelor la export;

2. asigurarea investițiilor de capital în străinătate - instrument financiar specific, de susținere oficială de către stat a investițiilor de capital realizate de companii românești în țări cu risc politic ridicat, care constă în acoperirea riscurilor politice ce împiedică realizarea investiției/proiectului de investiție;

3. asigurat:

a) exportatorul român care acordă creditul furnizor în baza unui contract de export;

b) instituția financiară, consorțiul de instituții financiare sau reprezentantul legal al consorțiului de instituții financiare care acordă creditul cumpărător pentru realizarea unui contract de export;

c) persoana juridică română care realizează investiția de capital în străinătate

4. beneficiarul investiției - compania, asociația, parteneriatul sau orice formă de entitate din țara-gazdă, care deține dreptul de proprietate ori dreptul de a dispune de activele ce contribuie la implementarea investiției de capital în străinătate;

5. costuri locale - cheltuieli efectuate de exportator în țara debitorului cu bunurile și serviciile care sunt necesare fie pentru executarea de către exportator a contractului de export, fie pentru finalizarea proiectului din care face parte contractul de export; în această categorie nu este inclus comisionul plătibil de către exportator agentului său din țara debitorului;

6. costuri locale eligibile - partea din costurile locale ce poate fi luată în calculul sumei asigurate, a cărei valoare nu poate depăși valoarea avansului;

7. credit cumpărător - împrumutul acordat de o instituție financiară sau de un consorțiu de instituții financiare cumpărătorului extern ori băncii acestuia, în scopul plății contravalorii bunurilor/serviciilor achiziționate de la exportatorul român;

8. credit furnizor - finanțarea de către exportator a importatorilor de bunuri/servicii originare din România, prin acceptarea efectuării plății de către aceștia la un anumit termen de la livrare (plata pe credit);

9. credit la export - facilitate financiară care permite cumpărătorului extern să achiziționeze bunuri/servicii de la exportatorul român și să le achite la un anumit termen de la livrare (plata pe credit). Creditul la export poate avea forma creditului furnizor sau a creditului cumpărător;

10. debitor - cumpărătorul extern (public sau privat) sau garantul acestuia, care are obligația de a plăti contravaloarea bunurilor/serviciilor exportate. În cazul asigurării creditului cumpărător, debitorul este împrumutatul, semnatar al acordului de credit cumpărător, care poate fi cumpărătorul extern sau banca acestuia;

11. debitor public - orice entitate care reprezintă, sub orice formă, însăși autoritatea publică și care nu poate fi declarată insolvabilă din punct de vedere juridic sau administrativ: fie entități suverane care acționează în numele și cu garanția statului (ministerul de finanțe, banca centrală, altele asemenea), fie entități publice subordonate (autorități regionale, locale ori parastatale) sau alte instituții similare;

12. despăgubire - suma pe care o poate plăti EximBank asiguratului în cazul producerii riscului acoperit, rezultată prin aplicarea procentului asigurat la pierderea asigurată;

13. exportator - persoană juridică română, legal constituită, autorizată să desfășoare activități de export, inclusiv comisionarul, contractantul general, subcontractantul, proiectantul general, antreprenorul general angajați în realizarea contractului de export;

14. franșiza - partea procentuală din suma asigurată sau din pierderea asigurată care nu este suportată de EximBank;

15. investiția de capital în străinătate - orice fel de investiție de capital (stabilită în conformitate cu reglementările legale în vigoare în țara gazdă) realizată pe teritoriul țării gazdă, aflată în proprietatea sau sub controlul direct/indirect al asiguratului, care constă în:

a) investiții directe de capital, cum ar fi: acțiuni sau drepturi de proprietate într-o companie ori entitate cu personalitate juridică; dreptul de a participa la profituri sau la câștiguri din lichidarea oricărei companii înființate în parteneriat; drepturi de participație la activele unei companii fără personalitate juridică; investiții de portofoliu, inclusiv participații minoritare în companii constituite în parteneriat; acțiuni preferențiale și acțiuni ce rezultă din conversia instrumentelor de debit; împrumuturi acordate de investitor pentru beneficiarul investiției, unde împrumutul are o maturitate mai mare de 1 an (dacă orice astfel de împrumut are o maturitate mai mare de 1 an, dar mai mică de 3 ani, asigurarea poate fi avută în vedere dacă investitorul a demonstrat un angajament pe termen lung față de proiectul de investiții); alte forme similare stabilite prin lege;

b) investiții indirecte de capital ce au loc pe o perioadă mai mare de 3 ani și care depind în mod nemijlocit de producția, veniturile sau profitul rezultat de pe urma investiției, cum ar fi: contracte de împărțire a producției; contracte de participare la profit; contracte de management; acorduri de franciză în care francizorul oferă beneficiarului francizei un pachet de resurse cum ar fi mărci de piață, know-how, asistență în management; acorduri de licență în care cel care oferă licența către beneficiarul licenței oferă și tehnologia; contracte la cheie în care contractorul este responsabil cu înființarea unei unități complete de producție sau servicii în țara gazdă; acorduri de leasing în care finanțatorul/locatorul închiriază bunurile de capital utilizatorului/locatarului și în care plățile depind substanțial de producția, veniturile sau profiturile proiectului de investiții; obligațiuni subordonate emise de beneficiarul investiției; garanțiile sau alte asemenea titluri acordate de investitor pentru împrumuturi luate de beneficiarul investiției; alte forme similare stabilite prin lege;

16. operator economic asociat - orice companie controlată de solicitant în mod direct/indirect sau care controlează solicitantul în mod direct/indirect ori care este direct/indirect controlată de aceeași companie care controlează solicitantul.

Situația de control poate apărea în următoarele cazuri:

a) compania care controlează altă companie deține în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în cadrul acesteia (compania controlată), respectiv majoritatea indirectă a drepturilor de vot prin intermediul oricăror altor companii (controlate) ori ca urmare a acordurilor încheiate cu alți acționari, sau

b) în cazul în care compania (ce deține controlul) are dreptul de a numi sau de a revoca membrii organelor de conducere, inclusiv administratorii companiei, directorii executivi și alte persoane deținând funcții similare în cadrul unei companii (controlate), ori

c) mai mult de jumătate din membrii organelor de conducere ale companiei (controlate) fac parte din organele de conducere, incluzând administratorii, directorii executivi și alte funcții similare, sau din orice alte organe administrative ori persoane împuternicite ale companiei (ce deține controlul) sau ale oricărei alte companii asociate acesteia, ori

d) compania (ce deține controlul) poate avea o influență de control (decisivă) asupra conducerii altei companii;

17. perioada de așteptare - perioada care corespunde duratei stabilite pentru ca riscul acoperit să se materializeze, după expirarea căreia asiguratul poate să solicite despăgubirea;

18. pierdere asigurată - parte din pierderea înregistrată de asigurat ca urmare a producerii riscului acoperit, determinată ca valoare totală sau parțială din suma asigurată, aferentă sumelor datorate și neachitate de debitor;

19. polița de asigurare - contractul încheiat între EximBank și asigurat, prin care EximBank se obligă să plătească asiguratului, în termenii și în condițiile stabilite, o parte din pierderea înregistrată de acesta ca urmare a producerii unui risc asigurat;

20. suma asigurată - valoarea maximă expusă la risc care poate fi acoperită de EximBank stabilită prin polița de asigurare;

21. sume reținute pe riscul asiguratului - partea din franșiză care trebuie să fie suportată de asigurat și care nu poate fi cedată către un alt asigurător;

22. valoarea bunurilor/serviciilor exportate - contravaloarea bunurilor/serviciilor necesare pentru realizarea mărfurilor/ serviciilor ce fac obiectul unui contract de export, în care se includ - fără a se limita la acestea - cheltuieli cu producerea, livrarea, transportul bunurilor, importurile de completare, plata salariilor etc.;

23. valoarea exportului - valoarea totală a exportului de efectuat, formată din valoarea bunurilor/serviciilor exportate și valoarea costurilor locale, acolo unde există, în conformitate cu contractul legal încheiat între exportatorul român și cumpărătorul extern (contract ferm sau contract-cadru însoțit de comenzi confirmate), al cărui obiect constă în exportul de bunuri și/sau servicii originare din România.

Capitolul III — Descrierea asigurării ↑ Cuprins

Articolul 5

EximBank asigură, în numele și în contul statului, creditele la export pe termen mediu și lung și investițiile românești de capital în străinătate, împotriva pierderilor cauzate de riscurile comerciale, politice sau de forță majoră.

Articolul 6

Asigurarea creditului la export acoperă pierderile suportate de asigurat în perioada de prelivrare și/sau postlivrare, ca urmare a producerii unuia ori mai multora din următorii factori generatori de pierdere:

a) factori de natură comercială:

(i) debitorul nu a efectuat plata la termenele și în condițiile prevăzute în contractul de export/acordul de credit cumpărător;

(îi) împotriva debitorului există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de insolvență, o hotărâre validă de dizolvare/lichidare, altă decizie care, potrivit sistemului legal din țara debitorului, atestă insolvența de jure sau de facto a debitorului;

(iii) debitorul a suspendat/denunțat unilateral contractul de export sau a refuzat preluarea bunurilor livrate și/sau recepția serviciilor efectuate, fără temei legal ori contractual;

b) factori de natură politică:

(i) moratoriu general privitor la datoria externă, declarat de guvernul din țara debitorului sau de guvernul unei terțe țări prin intermediul căreia trebuie efectuată plata;

(îi) orice evenimente politice, dificultăți economice sau măsuri legislative ori administrative care survin sau sunt luate în afara României și care blochează ori întârzie transferul fondurilor;

(iii) orice act sau decizie luată de guvernul unei țări, alta decât România, inclusiv orice act sau decizie a autorităților publice, asimilate unei intervenții a guvernului care împiedică executarea contractului de export;

(iv) dispoziții legale adoptate în țara debitorului, prin care se stipulează că plățile efectuate de debitor trebuie să fie făcute în moneda locală, fără a se ține cont de faptul că, drept urmare a fluctuațiilor cursului de schimb, aceste plăți convertite în moneda contractului de export nu mai acoperă valoarea creanței în momentul transferului de fonduri;

(v) măsuri sau decizii luate de Guvernul României, precum și cele luate de Uniunea Europeană, referitoare la derularea comerțului cu state terțe (cum ar fi interzicerea exporturilor către aceste state terțe), care împiedică total sau parțial derularea contractului de export, cu condiția ca efectele acestor măsuri ori decizii să nu fie compensate în alt fel prin adoptarea unor măsuri compensatorii;

c) factori de natura forței majore:

(i) evenimente de tipul forței majore declarate și constatate în mod oficial de autoritatea competentă din țara debitorului (inundații, cutremure, erupții vulcanice, cicloane, tsunami, accident nuclear etc.);

(îi) războaie, războaie civile, revoluții, revolte, tulburări sociale, alte evenimente similare, care au loc în țara debitorului.

Articolul 7

(1) Asigurarea investițiilor românești de capital în străinătate acoperă pierderile suportate de asigurat ca urmare a producerii unuia sau mai multora din următorii factori generatori de pierdere:

(i) evenimente politice, dificultăți economice sau măsuri legislative ori administrative care survin sau sunt luate în țara gazdă și care blochează ori întârzie transferul fondurilor;

(îi) expropriere;

(iii) război și/sau revolte civile;

(iv) nerespectarea acordului de investiție de către guvernul țării gazdă.

(2) Se exclud de la asigurare pierderile înregistrate de către asigurat cauzate de:

a) aplicarea oricăror legi, decrete ori acte normative care erau în vigoare în țara gazdă la data semnării poliței de asigurare sau orice acțiune/lipsa de acțiune a guvernului țării gazdă sau oricare alt eveniment care s-a produs înainte de data semnării poliței de asigurare;

b) practicarea de către asigurat sau de către beneficiarul investiției a unor acte de corupție, spălare de bani ori încălcarea legislației și reglementărilor cu caracter nediscriminatoriu și cu aplicare generală elaborate de guvernul țării gazdă și care nu au ca efect confiscarea;

c) neaplicarea de către asigurat sau de către beneficiarul investiției a normelor legale privind cerințele de protecție a mediului care sunt în vigoare la data semnării poliței de asigurare;

d) încălcarea de către asigurat sau de către beneficiarul investiției a obligațiilor asumate față de guvernul țării gazdă;

e) orice acțiune sau omisiune:

(i) care a fost acceptată de asigurat ori de beneficiarul investiției, cu excepția cazului în care un astfel de accept a fost obținut prin forță, sau

(îi) care este în mod cert atribuită deciziei conducerii asiguratului ori beneficiarului investiției, inclusiv refuzul oricăreia dintre acestea de a se conforma fie prevederilor legilor în vigoare ale țării gazdă, fie obligațiilor față de sau compensărilor date de către guvernul țării gazdă;

f) existența unei dispute (litigiu sau neînțelegere de orice natură) între asigurat/beneficiarul investiției și guvernul țării gazdă cu privire la îndeplinirea obligațiilor de natură comercială stipulate în acordul de investiție.

Articolul 8

Asigurarea nu acoperă:

a) exportul de armament;

b) exportul de mărfuri înscrise în lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susținere a comerțului exterior derulate prin EximBank*4);

---------

*4) Lista în vigoare la data aprobării prezentei norme este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricație a produselor cu ciclu lung de fabricație și a valorii contractelor de export aferente acestora, precum și a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susținere a comerțului exteriorderulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

c) exportul sau investițiile în străinătate care au un impact negativ asupra mediului în țara debitorului ori în țara gazdă, conform cerințelor impuse de EximBank referitoare la standardele privind protecția mediului aplicabile creditelor de export susținute oficial;

d) exportul către operatori economici asociați;

e) exportul către o persoană fizică.

Articolul 9

(1) Suma asigurată de EximBank este de maximum 85% din valoarea exportului, fără a depăși valoarea totală a bunurilor/serviciilor exportate din România.

(2) Fără a aduce atingere alin. (1), suma asigurată poate include costurile locale eligibile.

(3) Fără a aduce atingere alin. (1), în cazul asigurării creditului-cumpărător, suma asigurată poate include dobânda curentă aferentă creditului și prima de asigurare.

(4) În cazul asigurării investițiilor românești de capital în străinătate, suma asigurată este egală cu maximum valoarea investiției, la care se pot adăuga veniturile previzionate a se obține de pe urma acestei investiții (profit, dividende).

Articolul 10

În suma asigurată nu pot fi incluse următoarele:

a) comisioanele, spezele bancare, dobânzile penalizatoare și orice alte penalități datorate de către debitor sau prevăzute pentru proiectul/acordul de investiție;

b) compensații rezultate în urma aplicării unor prevederi legale sau în urma unor înțelegeri în afara proiectului de investiție/acordului de investiție;

c) creanțe rezultate în urma producerii unor riscuri neasigurate;

d) creanțele care fac obiectul altei polițe de asigurare.

Articolul 11

Sumele reținute pe seama asiguratului reprezintă cel puțin 50% din franșiză.

Articolul 12

Procentul asigurat de EximBank poate fi:

a) maximum 85% în cazul creditului furnizor;

b) maximum 90% în cazul investițiilor în străinătate;

c) maximum 95% în cazul creditului cumpărător.

Articolul 13

(1) Despăgubirea maximă pe care EximBank o poate plăti se determină prin aplicarea procentului asigurat la suma asigurată.

(2) Despăgubirea efectivă pe care EximBank o plătește asiguratului ca urmare a producerii pierderii se calculează prin aplicarea procentului asigurat la pierderea suferită efectiv de asigurat, fără a se depăși despăgubirea maximă.

Articolul 14

(1) Perioada de valabilitate a asigurării este de maximum 15 ani.

(2) În cazul în care exportul are ca obiect aeronave, nave, centrale nucleare etc., care se încadrează în înțelegerile sectoriale din cadrul Acordului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială (denumit în continuare Acordul OCDE), perioada de valabilitate maximă a asigurării este cea stipulată în înțelegerea sectorială aplicabilă.

Articolul 15

(1) Polițele de asigurare sunt formate din: condițiile generale de asigurare aplicabile în general tuturor tranzacțiilor de acest tip, lista condițiilor specifice, atașată fiecărei polițe încheiate și, acolo unde este cazul, clauze adiționale, după caz. Orice addendum-uri și acte adiționale încheiate ulterior fac parte integrantă din polița de asigurare.

(2) Polițele de asigurare se pot încheia în LEI, USD, EUR sau în altă monedă liber convertibilă.

Capitolul IV — Criterii de eligibilitate ↑ Cuprins

Articolul 16

(1) Pentru acordarea asigurării este necesar a fi îndeplinite cumulativ criteriile de eligibilitate generale și cele particulare aplicabile, la data înregistrării cererii de asigurare, însoțită de documentația completă.

(2) Criterii generale:

a) exportatorul/investitorul este persoană juridică română legal constituită;

b) împotriva solicitanților nu a fost instituită procedura judiciară a insolvenței, conform legislației în vigoare;

c) exportatorul/investitorul nu înregistrează datorii restante către bugetul general consolidat al statului al căror mod de plată nu a fost reglementat (convenții de eșalonare, amânare, compensare, cereri de rambursare/compensare TVA depuse la Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru sume ce acoperă valoarea datoriilor restante etc.). În cazul în care la data depunerii cererii de asigurare criteriul nu este îndeplinit, se poate accepta îndeplinirea acestuia până cel târziu la data intrării în vigoare a poliței de asigurare. În această situație, solicitantul va prezenta o declarație pe propria răspundere referitoare la achitarea datoriilor la buget, iar aprobarea va conține condiții specifice privind intrarea în vigoare a poliței de asigurare;

d) solicitanții respectă cerințele impuse de EximBank prin Politica EximBank privind combaterea faptelor de corupție în domeniul creditelor de export susținute oficial;

e) exportatorul/investitorul respectă cerințele impuse de EximBank referitoare la standardele privind protecția mediului aplicabile creditelor de export susținute oficial;

f) exportatorul/investitorul nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu EximBank.

(3) Criterii particulare:

a) în cazul asigurării creditului la export:

(i) conținutul național al exportului să fie de minimum 50%, cu excepția exportului de nave;

(îi) contractul de export prevede obligația importatorului de a achita un avans de minimum 15% din valoarea bunurilor/serviciilor exportate, cel târziu la data livrării;

(iii) creditul la export este acordat pe o durată egală sau mai mare de 2 ani, care poate include perioada de fabricație a bunurilor;

(iv) principalul creditului la export se rambursează, iar dobânda se plătește, de regulă, în rate egale, cu o frecvență nu mai mică de 6 luni și nu mai mare de 12 luni de la data acordării creditului la export;

(v) perioada de rambursare a creditului la export nu trebuie să depășească durata de viață a bunurilor exportate;

b) în cazul asigurării investițiilor românești de capital în străinătate:

(i) solicitantul implementează în țara gazdă o investiție de capital;

(îi) capitalul social majoritar al solicitantului nu este deținut de persoane fizice sau juridice originare din țara gazdă;

(iii) investitorul a obținut autorizațiile necesare pentru realizarea investiției de capital, în conformitate cu legile și reglementările din țara gazdă. În cazul în care la data depunerii cererii de asigurare criteriul nu este îndeplinit, se poate accepta îndeplinirea acestuia până cel târziu la data intrării în vigoare a poliței de asigurare. În această situație, solicitantul va prezenta o declarație pe propria răspundere referitoare la obținerea autorizațiilor necesare, iar aprobarea va conține condiții specifice privind intrarea în vigoare a poliței de asigurare.

Capitolul V — Documentația, analiza și aprobarea solicitării de asigurare ↑ Cuprins

Articolul 17

Solicitantul depune la EximBank cererea de asigurare completată, însoțită de documentele necesare analizei solicitării.

Articolul 18

(1) EximBank analizează solicitarea de asigurare, potrivit reglementărilor proprii, pe următoarele coordonate:

a) riscul de neplată din partea debitorului extern;

b) riscurile asociate tranzacției de export și investiției în străinătate;

c) riscurile asociate țării de destinație a exportului sau țării gazdă;

d) alte elemente relevante pentru acordarea asigurării.

(2) EximBank are dreptul să solicite informații suplimentare în situația în care elementele cuprinse în cererea de asigurare și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea termenilor și condițiilor specifice ale operațiunii de asigurare.

Articolul 19

În funcție de caracteristicile fiecărei solicitări de asigurare și în urma analizei riscurilor asociate tranzacției, EximBank stabilește termenii și condițiile specifice de asigurare referitoare la riscurile acoperite, suma asigurată, moneda asigurării, despăgubirea maximă, procentul asigurat, alte condiții specifice de asigurare.

Articolul 20

În situația în care tranzacția de export/investiția pentru care se solicită asigurare este în stadiu incipient, EximBank poate emite o promisiune de asigurare, valabilă 6 luni de la data emiterii.

Articolul 21

Încheierea polițelor de asigurare și a promisiunilor de asigurare se realizează pe baza aprobării C.I.F.G.A.

Articolul 22

EximBank monitorizează polițele de asigurare emise, prin acțiuni și operațiuni specifice, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora.

Capitolul VI — Despăgubiri/Recuperări ↑ Cuprins

Articolul 23

(1) Asiguratul are dreptul la plata despăgubirii în termenii și în condițiile prevăzute în polița de asigurare, după expirarea perioadei de așteptare.

(2) Durata perioadei de așteptare este stabilită astfel:

a) dacă pierderea se produce în perioada de prelivrare: 6 luni consecutive de la data la care asiguratul a întrerupt executarea obligațiilor sale din contractul de export sau a încetat fabricarea bunurilor/executarea serviciilor ori obiectivelor comandate, cu condiția ca această întrerupere/încetare să fie în mod direct și exclusiv cauzată de unul sau mai mulți factori generatori de pierdere asigurați;

b) dacă pierderea se produce în perioada de postlivrare: 3 luni de la data scadenței convenită în contractul de export, cu condiția ca neplata să fie rezultatul direct și exclusiv al producerii unuia sau mai multor factori generatori de pierdere acoperiți;

c) dacă pierderea este aferentă investiției asigurate, durata perioadei de așteptare este specificată pentru fiecare risc acoperit, în parte.

(3) Nu se aplică nicio perioadă de așteptare pentru plata despăgubirii în următoarele situații:

a) atunci când, în cazul unui debitor privat, neplata se datorează insolvenței de jure sau de facto a acestuia;

b) în cazul unui acord bilateral interguvernamental de restructurare a datoriei.

(4) Plata despăgubirii se realizează pe baza aprobării C.I.F.G.A.

Articolul 24

Odată cu plata despăgubirii, EximBank se subrogă, proporțional cu despăgubirea plătită, în drepturile, acțiunile și garanțiile asiguratului față de debitorul extern sau țara gazdă a investiției. EximBank va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite din fondurile statului de la debitorul extern sau țara gazdă a investiției.

Capitolul VII — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 25

În scopul aplicării prezentei norme, EximBank elaborează proceduri care se supun aprobării C.I.F.G.A.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.