ORDIN nr. 5.866 din 26 septembrie 2012

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

Limba și literatura italiană maternă

Clasa a IX-a

NOTĂ DE PREZENTARE

Curriculumul de Limba și literatura italiană maternă destinat studierii acestei discipline de către elevii aparținând minorității italiene care învață în școli cu predare în limba română contribuie la formarea și dezvoltarea progresivă la elevi a competențelor esențiale ale comunicării orale și scrise, permite cunoașterea de către aceștia a limbii materne și a patrimoniului spiritual și cultural al minorității italiene, oferind o punte spre interculturalitate, spre o bună cunoaștere reciprocă între populația majoritară și minoritățile naționale din spațiul geografic românesc.

Studiul limbii și literaturii materne la clasele cu predare în limba română reprezintă, alături de studiul limbii și literaturii române și de cel al studiului unei limbi moderne, o componentă esențială a ariei curriculare Limbă și comunicare, ce garantează elevului accesul la cultura comunicațională și literară de bază.

Curriculumul de limba și literatura italiană maternă își propune, prin obiectivele sale, dezvoltarea progresivă la elevi a competențelor esențiale ale comunicării orale și scrise. În acest scop, în elaborarea prezentului curriculum s-a avut în vedere modelul comunicativ-funcțional, model care vizează dezvoltarea integrată a capacităților de receptare orală, de producere de mesaje orale, respectiv de receptare a mesajului scris ("lectura") și de producere de mesaje scrise. Acestea reprezintă competențele generale ale disciplinei Limba și literatura maternă italiană pe parcursul școlarității obligatorii, cărora li se adaugă, în mod special, pentru situația concretă a studierii limbii și literaturii materne în școli cu predare în limba română, o componentă valoric-atitudinală având rolul de a favoriza formarea unor comportamente specifice comunicării în mediile multiculturale.

În structurarea prezentului curriculum s-au avut în vedere următoarele criterii:

- prezentarea comunicării drept competență esențială;

- echilibrarea raportului dintre comunicarea orală și cea scrisă;

- formularea competențelor specifice, astfel încât să precizeze rezultatele așteptate ale învățării la sfârșitul anului de studiu;

- indicarea, pentru fiecare dintre competențele specifice, a unor forme de prezentare ale conținuturilor, care să orienteze predarea-învățarea;

- flexibilitatea în adaptarea conținuturilor la nivelul de dezvoltare a clasei și la interesele elevilor;

- abordarea textului literar/nonliterar atât ca scop în sine, cât și ca suport/pretext pentru comunicare.

În acest context, prezentul curriculum urmărește practica rațională a limbii (prin dezvoltarea competențelor de receptare și producere, elevul fiind capabil, în limitele cunoștințelor dobândite, să decodifice și să producă, atât oral, cât și în scris, mesaje corecte și adecvate din punct de vedere funcțional și comunicativ), formarea și dezvoltarea de competențe de comunicare și interacțiune și dezvoltarea unor tehnici de lucru (elevul fiind capabil să utilizeze strategii și tehnici de lucru pentru a valorifica cunoștințe și deprinderi achiziționate prin studiul altor discipline, dintr-o perspectivă transcurriculară).

Corelarea dintre domeniile de competență-cheie și competențele generale

Competențele-cheie reprezintă un pachet multifuncțional și transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se dezvolte până la sfârșitul educației obligatorii și trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare, ca parte a educației pe tot parcursul vieții.

Cele 8 domenii ale competențelor-cheie sunt:

1. Comunicarea în limba maternă;

2. Comunicare în limbi străine;

3. Competențe în matematică și competențe elementare în științe și tehnologie;

4. Competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

5. Competențe pentru a învăța să înveți;

6. Competențe de relaționare interpersonală și competențe civice;

7. Spirit de inițiativă și antreprenoriat;

8. Sensibilizare culturală și exprimare artistică.

Curriculumul de față construiește competențe de comunicare derivate dintr-un consens larg, european, și contribuie la dezvoltarea de competențe-cheie în 4 din cele 8 domenii de competențe-cheie identificate la nivel european:

2. Comunicare în limbi străine;

5. Competențe pentru a învăța să înveți;

6. Competențe de relaționare interpersonală și competențe civice;

8. Sensibilizare culturală și exprimare artistică.

Structura programei este următoarea:

- competențele generale, pentru parcursul învățământului liceal. Competențele generale sunt definite ca ansambluri structurate de cunoștințe și deprinderi care se formează pe durata școlarității. Competențele formulate în prezentul curriculum atestă orientarea spre praxis a acestuia și ar trebui să inducă un comportament dinamic, atât la profesori, cât și la elevi, în sensul că sarcinile de comunicare, atinse prin activități, dezvoltă competența de comunicare în și prin schimbul verbal, atât în codul scris, cât și în codul oral al limbii. Competențele generale sunt comune pentru clasele a IX-a - a XII-a. La nivelul ciclului liceal, parcursul formativ se va centra pe asimilarea cunoștințelor de cultură și de literatură italiană integrată în ambientul istoric în care diferitele fenomene literare au apărut;

- valori și atitudini (ce urmează a fi formate pe întreg parcursul școlar);

- competențe specifice (derivate din competențele generale și care se formează pe durata unui an de studiu) și conținuturi.

Exemplele de activități de învățare se vor regăsi în secțiunea intitulată "Sugestii metodologice". Această corelare constituie pivotul curriculumului, care accentuează latura sa pragmatică: devine astfel transparent nu numai ce se învață, ci și, mai ales, de ce se învață anumite conținuturi;

- conținuturile învățării pentru cele 4 domenii: Lectură, Practica rațională și funcțională a limbii, Elemente de construcție a comunicării, Literatura și cultura italiană;

- sugestii metodologice conținând exemple de activități de învățare;

- evaluarea.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

1. Receptarea mesajelor transmise oral în diferite situații de comunicare

2. Producerea de mesaje orale

3. Receptarea mesajelor transmise în scris în diferite situații de comunicare (lectură)

4. Producerea de mesaje scrise

5. Transferul și medierea mesajelor orale sau scrise în situații variate de comunicare

CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII

1. LECTURĂ

Cartea (actualizare) - obiect cultural: titlul, autorul, cuprinsul, așezarea în pagină, rolul ilustrațiilor. Anexele cărții. Tipuri de cărți*1).

---------

*1) Elementele scrise cu caractere aldine reprezintă elementele noi în cadrul conținuturilor învățării.

Teoria literară: Destinatarul mesajului. Structura textului narativ. Narațiunea. Descrierea (descrierea obiectivă; descrierea subiectivă). Dialogul. Personajul: caracterizare - portretul fizic și portretul moral. Structura prozodică (rimă, ritm, suprarimă, vers, strofă, vers liber). Figurile de stil: Personificarea. Comparația. Enumerația. Repetiția. Epitetul. Antiteza. Metafora. Aliterația. Alegoria. Pleonasmul. Denotație. Conotație. Sensul de bază. Sensul figurat. Genuri și specii. Genuri: epic, liric (sonetul și canțoneta).

Textul: Texte literare aparținând diverselor genuri și specii. Texte nonliterare funcționale.

2. PRACTICA RAȚIONALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A LIMBII

2.1. COMUNICARE ORALĂ

Situația de comunicare. Convergența ideilor în jurul unei teme. Acomodarea limbajului la scopul comunicării și la parametrii situației de comunicare.

Structurarea textului oral:

Se recomandă ca elevii, folosindu-și deprinderile de exprimare orală, să poată realiza următoarele acte de vorbire:

1. a iniția, menține și încheia un schimb verbal;

2. a situa în timp și a povesti la trecut;

3. a descrie și a compara locuri, situații, obiecte, persoane, idei;

4. a face promisiuni, ipoteze, previziuni pentru viitor;

5. a cere ceva și a da sfaturi unei persoane în mod politicos;

6. a susține în mod argumentat un schimb verbal direct;

7. a-și exprima opiniile personale sau atitudini;

8. a susține un proiect;

9. a folosi în mod adecvat stilul formal/informal;

10. a solicita și a furniza explicații și justificări;

11. a formula judecăți critice.

2.2. COMUNICARE SCRISĂ

Organizarea textului scris. Părțile componente ale unei compuneri: introducerea, cuprinsul, încheierea

Organizarea unui text propriu (rezumat, caracterizare de personaj)

Ortografia și punctuația. Scrierea corectă a cuvintelor. Consoanele duble, diftongi, triftongi, apostroful, trunchierea

Contexte de realizare:

3. ELEMENTE DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII

I. Fonetică și ortografie (actualizare)

aspecte fonetice specifice limbii italiene: pronunțarea vocalelor, a consoanelor (consoanele s și z; consoanele duble), grupurile gli, gn, sce, sci, ce, ci, ge, gi, ghe, ghi, diftongii și triftongii;

eliziunea și apostroful (reluare);

dicționarul și accentul cuvintelor, utilizarea dicționarului bilingv.

II. Lexic (actualizare)

Mijloace de îmbogățire a lexicului: derivarea cu sufixe și prefixe; familii de cuvinte; expresii idiomatice, cuvinte compuse, regionalisme, arhaisme, neologisme

Sinonime, antonime, cuvinte polisemantice

Sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor

Caracteristici esențiale ale limbii italiene în secolele al XII-lea - al XIV-lea

III. Gramatică

Articolul: hotărât, nehotărât și partitiv (reluare); folosirea articolului cu numele proprii de persoane și geografice (reluare)

Substantivul: formarea femininului (reluare); formarea pluralului (reluare); substantive defective; substantive cu două forme de plural (reluare); substantive colective; substantive invariabile; substantive defective de singular/plural; substantive compuse; substantive derivate cu un sufix diminutival peiorativ etc.

Adjectivul: formarea femininului adjectivelor calificative (reluare); poziția adjectivului calificativ; adjectivul demonstrativ; adjectivul posesiv și omiterea articolului în cazul posesivelor care însoțesc substantive indicând înrudirea; adjectivul nehotărât; gradele de comparație forme sintetice (reluare)

Numeralul: cardinal (reluare), ordinal (formarea); folosirea numeralului ordinal (exprimarea secolelor); distributiv; colectiv, multiplicativ

Pronumele personal în acuzativ cu și fără prepoziție (reluare); pronumele în dativ cu și fără prepoziție (reluare); pronumele relativ che, chi, cui, îl/la quale, i/le quali, cui versus quale; locul pronumelor combinate în grupurile verbale, propoziția asertivă și imperativă; pronumele de politețe; pronumele demonstrativ; particulele pronominale ci, ne; pronumele posesiv (reluare); pronumele interogative; pronumele nehotărâte

Verbul: indicativul prezent al verbelor regulate și neregulate (reluare); perfectul compus al verbelor regulate și neregulate (reluare); imperfectul verbelor regulate și neregulate (reluare); perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate (reluare și aprofundare); viitorul simplu și viitorul anterior (reluare); condiționalul prezent și trecut; folosirea condiționalului; modul imperativ (tu, noi, voi); folosirea imperativului cu pronumele de politețe; conjunctivul prezent și trecut (reluare); conjunctivul imperfect și trapassato; concordanța timpurilor la modul indicativ (reluare); concordanța timpurilor la modul conjunctiv; propoziția ipotetică; verbele frazeologice (cominciare, iniziare, finire, smettere) (reluare); verbe tranzitive și intranzitive (alegerea auxiliarului); forma activă, pasivă și reflexivă; verbele modale (dovere, potere, volere); verbele impersonale; verbe defective

Adverbul: formarea adverbelor din adjective cu sufixul "-mente" (reluare); adverbele de loc și de timp (reluare); adverbe de îndoială; adverbe de mod; adverbe interogative; adverbe de evaluare; locuțiuni adverbiale; particulele adverbiale ci, vi, ne; gradele adverbului; poziția adverbului

Conjuncția: conjuncțiile coordonatoare (reluare); conjuncția subordonatoare; locuțiuni conjuncționale

Prepoziția: folosirea prepozițiilor; prepoziții articulate (reluare); locuțiuni prepoziționale

Interjecția: interjecții proprii (care exprimă uimirea, bucuria, amenințarea, îndemnul, regretul, indignarea): ah, eh, ih, oh, ahi, beh, uffa, ahime (reluare); interjecții improprii: bravo, coraggio, avanti, via, su, forza, guai, peccato; locuțiuni

Sintaxa: Propoziția simplă; Părți principale de propoziție (Subiectul; Predicatul); Părți secundare de propoziție (Atributul; Complementul obiect direct și indirect; Complemente circumstanțiale: de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, concesie, opoziție

Tipuri de frază: asertivă, interogativă (directă și indirectă), exclamativă, emfatică, impersonală

Sintaxa frazei: Propoziția simplă; Propoziția principală; Propoziția secundară subordonată (Propoziția completivă directă și indirectă); Propoziția circumstanțială concesivă

4. LITERATURA ȘI CULTURA ITALIANĂ

Texte recomandate:

Teme recomandate:

- Universul personal: gusturi și preferințe, activități școlare și în afara școlii, familia, prietenia, sentimente și emoții, sănătatea, jocul, timpul liber, vacanța

- Universul adolescenței: stiluri de viață

- Mediul înconjurător: viața la țară și oraș, natura (plante, animale, locuri și peisaje), ecologie

- Progres și schimbare: obiecte și ustensile domestice, ocupații și profesiuni, invenții și descoperiri

- Relații interpersonale: relații între tineri, corespondență și schimburi între școli, călătorii

- Oameni și locuri: aspecte ale vieții citadine, obiective turistice și culturale, personalități importante

- Obiceiuri și tradiții: mâncăruri specifice sărbătorilor tradiționale, activități specifice sărbătorilor tradiționale (reluare și îmbogățire)

- Incursiuni în lumea artei: personaje îndrăgite din cărți și filme

- Universul cultural italian: trecut și prezent

- Societatea informațională și mijloace de comunicare moderne: comunicarea nonverbală, publicitate și anunțuri în presă, radioul și televiziunea, internetul

- Elemente culturale ale spațiului italian: Referințe istorice. Începuturile literaturii italiene. Evul Mediu, Începuturile Renașterii - principalele etape și răspândirea modelului renascentist (secolul al XII-lea, al XIII-lea, al XIV-lea, al XV-lea)

Sugestii metodologice

Proiectarea activității didactice și elaborarea de manuale școlare alternative trebuie să fie precedate de lectura integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. Activitățile de învățare și strategiile de lucru propuse de cadrele didactice trebuie să țină seama de experiența elevilor la această vârstă și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative, presupune respectarea unor exigențe ale învățării durabile, așa cum sunt:

- utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, tolerant, deschis și creativ;

- exersarea lucrului în echipă, a cooperării și/sau a competiției;

- realizarea unor activități diverse de receptare și producere de mesaje orale și scrise, care să dea posibilitatea tuturor elevilor de a participa la propria învățare;

- integrarea, în predare-învățare-evaluare, a elementelor de conținut din cele 3 domenii ale disciplinei (lectură, practica rațională și funcțională a limbii, elemente de construcție a comunicării), pentru a le oferi elevilor motivații pentru învățare și un demers coerent integrator al formării capacităților de comunicare.

Pentru atingerea competențelor generale se pot aplica următoarele activități de învățare:

1. Receptarea mesajelor transmise oral în diferite situații de comunicare

1.1. - executare de operații/răspunsuri verbale/nonverbale la comenzi

1.2. - exerciții de identificare a unor modalități specifice de intrare în dialog

- exerciții de sesizare a unor argumente și contraargumente dintr-un mesaj oral

- exerciții de identificare a punctelor principale ale dialogului: intenție, parteneri, situație de comunicare

- exerciții de diferențiere a naturii formale sau informale a dialogului

1.3. - exerciții de sesizare a relațiilor de sinonimie, antonimie și polisemie într-o comunicare orală

- exerciții de integrare a sinonimelor și antonimelor în contexte date

1.4. - exerciții de identificare a formei corecte a cuvintelor

- exerciții de sesizare a acordurilor gramaticale

1.5. - exerciții de asociere a mesajului receptat cu informații anterioare sau cu imagini

2. Producerea de mesaje orale

2.1. - activități în perechi, dialog, grup

- simulare

2.2. - exerciții de relaționare a ideilor principale cu ideile secundare

- exerciții de construire a unui discurs oral

2.3. - exerciții de comparare a sensurilor unor cuvinte în contexte diferite

- exerciții de folosire a sinonimelor, antonimelor și a cuvintelor polisemice în contexte diferite

- exerciții de construire a unor familii lexicale

2.4. - exerciții de exprimare și argumentare a opiniei

- joc de rol

2.5. - exerciții de folosire corectă a părților de vorbire învățate

- exerciții de construire a unui monolog sau a unui dialog

- exerciții de descriere a unor obiecte, fenomene sau persoane

- exerciții de construire a unor narațiuni simple

- exerciții simple de folosire expresivă a limbii

2.6. - exerciții de conversație cu unul sau mai mulți interlocutori

- joc de rol

- dramatizări

3. Receptarea mesajelor transmise în scris în diferite situații de comunicare

3.1. - activități de completare de tabele, exerciții cu alegere multiplă, răspunsuri la întrebări

3.2. - exerciții de identificare a structurii textului narativ

3.3. - exerciții de identificare a structurii textului poetic

- exerciții de identificare a unor procedee de expresivitate artistică (epitet, comparație, metaforă, repetiție, enumerație, antiteză)

3.4. - exerciții de sesizare a schimbării semnificației unor cuvinte în funcție de context

- exerciții de stabilire a relațiilor de sinonimie, antonimie și polisemie într-un text dat

3.5. - exerciții de identificare a secvențelor într-un text narativ

- exerciții de evidențiere a diferențelor dintre o descriere și un dialog

- exerciții de structurare a unui text în secvențe distincte în funcție de tipul acestuia (rezumat, caracterizare de personaj, analiză etc.)

3.6. - exerciții de identificare a mesajului unui text

4. Producerea de mesaje scrise

4.1. - redactare de mesaje, instrucțiuni

- completare de texte lacunare

- redactare de scrisori în registru familiar

4.2. - exerciții de construire a unor scurte povestiri

- exerciții de redactare a unor texte descriptive

- exerciții de caracterizare a personajelor

4.3. - exerciții de folosire a sinonimelor în scopul evitării repetițiilor

- exerciții de diferențiere a semnificației sinonimelor în contexte diferite

- exerciții de folosire corectă a părților de vorbire flexibile și neflexibile

- exerciții de folosire corectă a formelor verbale în raport cu cronologia faptelor relatate

- exerciții de folosire a conectorilor adecvați

- exerciții de folosire a unor construcții verbale specifice pentru a spori expresivitatea comunicării

4.4. - luare de notițe

- exerciții de rezumare, substituire, transformare, comparație, analiză.

EVALUAREA

Evaluarea formativă curentă este implicită demersului didactic în orele de limbă maternă italiană, permițând atât profesorului, cât și elevului:

- să stabilească nivelul de achiziție a competențelor și a cunoștințelor;

- să identifice lacunele și cauzele lor;

- să regleze procesul de predare/învățare.

Pentru a se realiza o evaluare completă a învățării este necesar să se aibă în vedere evaluarea proceselor de învățare, a competențelor achiziționate, a progresului realizat, a produselor activității și a învățării elevilor. Metodele și instrumentele tradiționale de evaluare nu pot acoperi toată această paletă de rezultate școlare care trebuie evaluate. În aceste condiții, pentru a putea obține cât mai multe date relevante privind învățarea, este necesar ca pentru evaluare profesorii să facă apel și la metode și instrumente complementare de evaluare.

Pentru evaluarea achizițiilor (în termeni cognitivi, afectivi și performativi) elevilor, a competențelor lor de comunicare și inter-relaționare, la limba maternă se recomandă utilizarea următoarelor metode și instrumente:

- observarea sistematică (pe baza unei fișe de observare);

- tema de lucru (în clasă, acasă) concepută în vederea evaluării;

- proiectul;

- portofoliul;

- autoevaluarea.

PROIECTUL

Proiectul este o activitate complexă de învățare care se pretează foarte bine a fi folosită și ca instrument de evaluare, atât formativă, cât și sumativă. Proiectul este o activitate individuală și/sau în grup, dar sunt de preferat proiectele de grup deoarece încurajează cooperarea și dezvoltă competențe de lucru în echipă. Un avantaj important al proiectului este că dă posibilitatea elevilor de a lucra în ritm propriu, de a-și folosi mai bine stilul propriu de învățare și permite învățarea și de la colegi.

Proiectul pune elevii în situația de a lua decizii, de a comunică și negocia, de a lucra și învăța în cooperare, de a realiza activități în mod independent, de a împărtăși celorlalți cele realizate/învățate, într-un cuvânt, îi ajută să participe direct la propria formare.

Metoda proiectului presupune lucrul pe grupe și necesită pregătirea profesorului și a elevilor în ideea lucrului în echipă, prin cooperare, atât în clasă, cât și în afara clasei.

Grupul poate fi alcătuit din două până la zece persoane în funcție de mărimea clasei, natura obiectivelor și experiența participanților, dar un număr de 4-5 participanți reprezintă mărimea ideală pentru grupurile care au de îndeplinit obiective precise. Cu cât crește numărul membrilor, cu atât scade posibilitatea participării efective la toate activitățile a fiecăruia, dar poate crește complexitatea obiectivelor urmărite. Proiectele realizate de grupuri mari sunt de asemenea greu de monitorizat.

Proiectul este o activitate complexă care îi solicită pe elevi:

- să facă o cercetare (investigație);

- să realizeze proiectul propriu-zis (inclusiv un produs care urmează a fi prezentat: dosar tematic, ghid, pliant, ziar, afiș publicitar, carte, film, expoziție, corespondență, spectacol/serbare etc.);

- să elaboreze raportul final;

- să facă prezentarea publică a proiectului.

Etapele realizării unui proiect sunt:

1. alegerea temei;

2. planificarea activității:

- stabilirea obiectivelor proiectului;

- alegerea subiectului în cadrul temei proiectului de către fiecare elev/grup;

- distribuirea responsabilităților în cadrul grupului;

- identificarea surselor de informare (manuale, proiecte mai vechi, cărți de la bibliotecă, presă, persoane specializate în domeniul respectiv, instituții, organizații guvernamentale și neguvernamentale);

3. cercetarea propriu-zisă;

4. realizarea materialelor;

5. prezentarea rezultatelor cercetării și/sau a materialelor create;

6. evaluarea (cercetării în ansamblu, a modului de lucru, a produsului realizat).

Deși proiectul presupune un grad înalt de implicare a elevului în propria formare, aceasta nu are drept consecință non-angajarea profesorului. Dacă elevii urmează să își conceptualizeze, să îndeplinească și să prezinte eficient proiectele, atunci ei au nevoie de orientare, consiliere și monitorizare discretă în toate fazele activității. Profesorul rămâne așadar un factor esențial al procesului, mai ales dacă proiectul este folosit și ca instrument de evaluare a rezultatelor școlare.

Sarcinile profesorului vizează organizarea activității, consilierea (dă sugestii privind surse sau proceduri) și încurajarea participării elevilor. Este esențială neimplicarea sa în activitatea propriu-zisă a grupurilor de elevi (lăsând grupul să lucreze singur în cea mai mare parte a timpului), intervenția sa fiind minimă și doar atunci când este absolut necesară. Luarea de decizii pentru rezolvarea pe cont propriu de către elevi a dificultăților întâmpinate constituie o parte importantă a învățării prin proiect. Este însă la fel de important să se evite ca elevii să fie puși în situația de a avea eșecuri majore, întrucât eșecul are o importantă influență negativă asupra învățării. Asigurarea și evidențierea succesului (chiar dacă este vorba de succese mici sau parțiale!) fiecăruia dintre elevi este una dintre sarcinile importante ale profesorului.

Este foarte important ca instrucțiunile emise de profesor să fie clare, specifice și să conțină și o limită de timp pentru îndeplinirea obiectivelor. Este foarte eficient să se scrie instrucțiunile pe tablă, foi de hârtie și să se precizeze rolurile în grup (de exemplu: secretar - scrie ideile emise de participanți; mediator - asigură participarea tuturor membrilor grupului la discuții; cronometror - urmărește încadrarea în limitele de timp stabilite; raportor - prezintă întregii clase concluziile grupului).

Esența proiectului constă:

1. într-un scop concret care să permită folosirea limbii străine pentru comunicare în contexte autentice;

2. într-o responsabilitate comună a elevilor și a profesorului în planificare și execuție;

3. într-o sarcină concretă în care activitățile lingvistice și activitățile practice (scrisul, tipărirea, pictarea, decuparea etc.) se întrepătrund;

4. într-o utilizare autonomă a unor mijloace auxiliare (costume, computer, aparat foto, microfon, cameră de luat vederi, dicționare, scrisori, creioane, foarfece etc.);

5. în dobândirea unei experiențe concrete, practice extinsă dincolo de clasă.

Evaluarea cu ajutorul proiectului

Elevii pot fi notați pentru modul de lucru, pentru modul de prezentare și/sau pentru produsul realizat.

Activitatea în proiect a elevilor poate fi evaluată pe 5 dimensiuni:

1. operarea cu fapte, concepte, deprinderi rezultate din învățare (dacă cerința este ca elevii să își elaboreze proiectul pe baza cunoștințelor și înțelegerii dobândite în școală, ei au ocazia astfel să își selecteze și să decidă ce date, fapte, concepte, deprinderi doresc să includă în proiect);

2. competențele de comunicare - se pot urmări toate categoriile de competențe de comunicare atât pe perioada elaborării proiectului, cât și la prezentarea acestuia (proiectele oferă elevilor ocazii de comunicare cu un public mai larg: cu profesorii, cu alți adulți și colegi într-un efort de colaborare și, nu în ultimul rând, cu ei înșiși);

3. calitatea muncii (sunt examinate în mod obișnuit inovația și imaginația, judecata și tehnica estetică, execuția și realizarea, dezvoltarea unui proiect pentru a pune în lumină un anumit concept);

4. reflecția (capacitatea de a se distanța față de propria lucrare, de a avea permanent în vedere obiectivele propuse, de a evalua progresul făcut și de a face rectificările necesare). Elevul ajunge cu timpul să interiorizeze aceste practici astfel încât ajunge la performanța de a-și aprecia singur munca. În plus, când elevul continuă să creeze într-un anumit gen, se familiarizează cu criteriile acestuia și învață progresiv să gândească în acel domeniu;

5. produsul proiectului - în măsura în care se face evaluarea competențelor elevului așa cum sunt ele materializate în produs, și nu a aspectelor proiectului nerelevante pentru învățarea care se dorește a fi evaluată.

Evaluatorul este interesat și de alte două aspecte: profilul individual al elevului (ceea ce evidențiază proiectul în domeniul capacităților cognitive și al stilului de învățare ale elevului) și, respectiv, modul în care elevul s-a implicat în comunicarea și cooperarea nu numai cu alți elevi, dar și cu profesori, experți din exterior, precum și folosirea judicioasă de către acesta a diferitelor resurse (bibliotecă, internet).

Experiența a arătat că proiectele pot servi foarte bine mai multor scopuri: ele angajează elevii pe o perioadă de timp semnificativă, determinându-i să conceapă schițe, să le revizuiască și să reflecteze asupra lor; pe baza lor se dezvoltă relații interpersonale, cooperare; oferă oportunități de comunicare și utilizare a limbii moderne în contexte autentice; oferă o ucenicie pentru tipul de muncă ce va fi desfășurată după încheierea școlii; permit elevilor să își descopere "punctele forte" și să le pună în valoare: mobilizează un sentiment al implicării, generând o puternică motivație interioară; și, probabil, lucrul cel mai important, constituie un cadru propice în care elevii pot demonstra înțelegerea și competențele dobândite prin parcurgerea curriculum-ului școlar.

PORTOFOLIUL EUROPEAN AL LIMBILOR MODERNE

Este un document sau o culegere structurată de documente în care fiecare titular (elev/persoană care studiază limbi străine) poate să reunească de-a lungul anilor și să prezinte într-un mod sistematic calificativele, rezultatele și experiențele pe care le-a dobândit în învățarea limbilor, precum și eșantioane din lucrări personale. Ca exemplu ar putea fi luat "Portofoliul European al Limbilor", EQUALS - ALTE

La baza acestui portofoliu se află două obiective majore:

● motivarea elevului (celui care învață) prin recunoașterea eforturilor sale și diversificarea studierii limbilor la toate nivelurile de-a lungul întregii vieți;

● prezentarea competențelor lingvistice și culturale dobândite (achiziționate).

Conceput ca un document personal în care elevul poate să înscrie calificativele și experiențele sale lingvistice, portofoliul conține 3 părți:

● un pașaport (carnet) care atestă calificările formale naționale;

● o biografie lingvistică ce descrie competențele atinse în domeniul limbilor străine și experiența de învățare. Se utilizează scări de evaluare și autoevaluare care se regăsesc în cadrul european comun de referință;

● un dosar care conține alte materiale cu privire la procesul de învățare, obiectivele fixate de titular, "carnetul de bord", cu notațiile privind experiențele de învățare, eșantioane din lucrări personale și/sau documente.

"Portofoliul European al Limbilor" ar putea fi folosit ca model pentru elaborarea portofoliilor elevilor. În acest caz, dosarul care ar face parte din portofoliul lingvistic al elevului ar putea conține documente cum ar fi:

● o listă cu texte literare sau de altă natură citite într-o limbă străină (sub formă imprimată sau electronică);

● o listă de texte prezentate audiovizual, ascultate/văzute (emisiuni de radio/TV, filme, casete audiovideo, CD-ROM-uri etc.);

● interviuri scrise sau pe casetă audio, integrale ori secvențe;

● răspunsuri la chestionare, interviuri;

● proiecte/părți de proiecte realizate;

● traduceri;

● fotografii, ilustrații, pliante, afișe publicitare, colaje, machete, desene, caricaturi (reproduceri/creații personale);

● texte literare (poezii, fragmente de proză);

● lucrări scrise curente/teste;

● compuneri/creații literare personale;

● contribuții personale la reviste școlare;

● extrase din presă și articole redactate pe o temă dată;

● corespondență care implică utilizarea unei limbi străine.

Portofoliul se realizează prin acumularea în timp, pe parcursul școlarității, a acelor documente considerate relevante pentru competențele deținute și pentru progresul înregistrat de elev.

Dosarul va prezenta la început o listă cu documentele existente, organizată fie tematic, fie tematic și cronologic. Documentele dosarului se acumulează fie la cererea profesorului, fie la dorința elevului (care va include acele documente pe care le consideră ca fiind semnificative pentru propriul progres) și vor fi alese astfel încât să arate etapele în evoluția elevului.

Portofoliul permite elevului:

● să își pună în evidență achizițiile lingvistice;

● să își planifice învățarea;

● să își monitorizeze progresul;

● să ia parte activ la propriul proces de învățare.

Portofoliul permite profesorului:

● să înțeleagă mai bine obiectivele și nevoile elevului;

● să negocieze obiectivele învățării și să stimuleze motivația;

● să programeze învățarea;

● să evalueze progresul și să propună măsuri și acțiuni de remediere unde (și dacă) este nevoie;

● să evalueze activitatea elevului în ansamblul ei.

Profesorul poate proiecta un portofoliu în raport cu obiectivele/competențele din Curriculumul național și cu situația în care îl va utiliza. Perioada de realizare a portofoliului de către elev va fi mai îndelungată și îi va fi adusă la cunoștință.

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

Limba și literatura italiană maternă

Clasa a X-a

NOTĂ DE PREZENTARE

Curriculumul de Limba și literatura italiană maternă destinat studierii acestei discipline de către elevii aparținând etniei italiene care învață în școli cu predare în limba română contribuie la formarea și dezvoltarea progresivă la elevi a competențelor esențiale ale comunicării orale și scrise, permite cunoașterea de către aceștia a limbii materne și a patrimoniului spiritual și cultural al minorității italiene, oferind o punte spre interculturalitate, spre o bună cunoaștere reciprocă între populația majoritară și minoritățile naționale din spațiul geografic românesc.

Studiul limbii și literaturii materne la clasele cu predare în limba română reprezintă, alături de studiul limbii și literaturii române și de cel al studiului unei limbi moderne, o componentă esențială a ariei curriculare Limbă și comunicare, ce garantează elevului accesul la cultura comunicațională și literară de bază.

Curriculumul de limba și literatura maternă italiană își propune, prin obiectivele sale, dezvoltarea progresivă la elevi a competențelor esențiale ale comunicării orale și scrise. În acest scop, în elaborarea prezentului curriculum s-a avut în vedere modelul comunicativ-funcțional, model care vizează dezvoltarea integrată a capacităților de receptare orală, de producere de mesaje orale, respectiv de receptare a mesajului scris ("lectura") și de producere de mesaje scrise. Acestea reprezintă competențele generale ale disciplinei Limba și literatura italiană maternă pe parcursul școlarității obligatorii, cărora li se adaugă, în mod special, pentru situația concretă a studierii limbii și literaturii materne în școli cu predare în limba română, o componentă valoric-atitudinală având rolul de a favoriza formarea unor comportamente specifice comunicării în mediile multiculturale.

În structurarea prezentului curriculum s-au avut în vedere următoarele criterii:

- prezentarea comunicării drept competență esențială;

- echilibrarea raportului între comunicarea orală și cea scrisă;

- formularea competențelor specifice astfel încât să precizeze rezultatele așteptate ale învățării la sfârșitul anului de studiu;

- indicarea, pentru fiecare dintre competențele specifice, a unor forme de prezentare ale conținuturilor, care să orienteze predarea-învățarea;

- flexibilitatea în adaptarea conținuturilor la nivelul de dezvoltare a clasei și la interesele copiilor.

În acest context, prezentul curriculum urmărește practica rațională a limbii (prin dezvoltarea competențelor de receptare și producere, elevul fiind capabil, în limitele cunoștințelor dobândite, să decodifice și să producă, atât oral, cât și în scris, mesaje corecte și adecvate din punct de vedere funcțional și comunicativ), formarea și dezvoltarea de competențe de comunicare și interacțiune și dezvoltarea unor tehnici de lucru (elevul fiind capabil să utilizeze strategii și tehnici de lucru pentru a valorifica cunoștințe și deprinderi achiziționate prin studiul altor discipline, dintr-o perspectivă transcurriculară).

Corelarea dintre domeniile de competență-cheie și competențele generale

Competențele-cheie reprezintă un pachet multifuncțional, transferabil de cunoștințe, abilitați și atitudini de care au nevoie toți indivizii pentru împlinirea și dezvoltarea personală, incluziunea socială și găsirea unui loc de muncă. Acestea trebuie să se dezvolte până la sfârșitul educației obligatorii și trebuie să acționeze ca fundament pentru învățare, ca parte a educației pe tot parcursul vieții.

Cele 8 domenii ale competențelor-cheie sunt:

1. Comunicarea în limba maternă;

2. Comunicare în limbi străine;

3. Competențe în matematică și competențe elementare în științe și tehnologie;

4. Competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

5. Competențe pentru a învăța să înveți;

6. Competențe de relaționare interpersonală și competențe civice;

7. Spirit de inițiativă și antreprenoriat;

8. Sensibilizare culturală și exprimare artistică.

Curriculumul de față construiește competențe de comunicare derivate dintr-un consens larg, european și contribuie la dezvoltarea de competențe-cheie în 4 din cele 8 domenii de competențe-cheie identificate la nivel european:

2. Comunicare în limbi străine;

5. Competențe pentru a învăța să înveți;

6. Competențe de relaționare interpersonală și competențe civice;

8. Sensibilizare culturală și exprimare artistică.

Structura programei este următoarea:

- competențele generale, pentru parcursul învățământului liceal. Competențele generale sunt definite ca ansambluri structurate de cunoștințe și deprinderi care se formează pe durata școlarității. Competențele formulate în prezentul curriculum atestă orientarea spre praxis a acestuia și ar trebui să inducă un comportament dinamic, atât la profesori, cât și la elev, în sensul că sarcinile de comunicare, atinse prin activități, dezvoltă competența de comunicare în și prin schimbul verbal, atât în codul scris, cât și în codul oral al limbii. Competențele generale sunt comune pentru clasele a IX-a-a XII-a. La nivelul ciclului liceal parcursul formativ se va centra pe asimilarea cunoștințelor de cultură și de literatură italiană, integrată în ambientul istoric în care diferitele fenomene literare au apărut.

- valori și atitudini (ce urmează a fi formate pe întreg parcursul școlar);

- competențe specifice (derivate din competențele generale și care se formează pe durata unui an de studiu) și conținuturi. Exemplele de activități de învățare se vor regăsi în secțiunea intitulată "Sugestii metodologice". Această corelare constituie pivotul curriculumului, care accentuează latura sa pragmatică: devine astfel transparent nu numai ce se învață, ci și, mai ales, de ce se învață anumite conținuturi;

- conținuturile învățării, pentru cele 4 domenii: Lectură, Practica rațională și funcțională a limbii, Elemente de construcție a comunicării, Literatura și cultura italiană;

- sugestii metodologice conținând exemple de activități de învățare;

- evaluarea.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI FORME DE PREZENTARE

ALE CONȚINUTURILOR

1. Receptarea mesajelor transmise oral în diferite situații de comunicare

2. Producerea de mesaje orale

3. Receptarea mesajelor transmise în scris în diferite situații de comunicare (lectură)

4. Producerea de mesaje scrise

5. Transferul și medierea mesajelor orale sau scrise în situații variate de comunicare

CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII

1. LECTURĂ

● Cartea (actualizare) - obiect cultural: titlul, autorul, cuprinsul, așezarea în pagină, rolul ilustrațiilor. Anexele cărții. Tipuri de cărți.

● Teoria literară: Destinatarul mesajului. Structura textului narativ. Narațiunea. Descrierea (descrierea obiectivă; descrierea subiectivă). Dialogul. Personajul: caracterizare - portretul fizic și portretul moral. Structura prozodică (rimă, ritm, suprarimă, vers, strofă, vers liber). Figurile de stil: Personificarea. Comparația. Enumerația. Repetiția. Epitetul. Antiteza. Metafora. Aliterația. Alegoria. Pleonasmul. Anacolut*1). Hiperbolă. Oximoron. Denotație. Conotație. Sensul de bază. Sensul figurat. Genuri și specii. Genuri: epic, liric (sonetul), dramatic.

----------

*1) Elementele scrise cu litere aldine reprezintă elementele noi în cadrul conținuturilor învățării.

● Textul: Texte literare aparținând diverselor genuri și specii. Texte nonliterare funcționale.

2. PRACTICA RAȚIONALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A LIMBII

2.1. COMUNICARE ORALĂ

Situația de comunicare. Convergența ideilor în jurul unei teme. Acomodarea limbajului la scopul comunicării și la parametrii situației de comunicare

Structurarea textului oral:

Se recomandă ca elevii, folosindu-și deprinderile de exprimare orală, să poată realiza următoarele acte de vorbire:

1. a iniția, a menține și a încheia un schimb verbal;

2. a situa în timp și a povesti la trecut;

3. a descrie și a compara locuri, situații, obiecte, persoane, idei;

4. a face promisiuni, ipoteze, previziuni pentru viitor;

5. a cere ceva și a da sfaturi unei persoane în mod politicos;

6. a susține în mod argumentat un schimb verbal direct;

7. a exprima acordul sau dezacordul, a confirma ori a contrazice afirmațiile interlocutorului;

8. a-și exprima opiniile personale sau o atitudine;

9. a susține un proiect;

10. a folosi în mod adecvat stilul formal/informal;

11. a solicita și a furniza explicații și justificări;

12. a susține în mod argumentat un punct de vedere;

13. a realiza analogii între personalități, manifestări culturale și sociale din diverse epoci;

14. a formula judecăți critice.

2.2. COMUNICARE SCRISĂ

Organizarea textului scris. Părțile componente ale unei compuneri: introducerea, cuprinsul, încheierea

Organizarea unui text propriu (rezumat, caracterizare de personaj)

Ortografia și punctuația. Scrierea corectă a cuvintelor. Consoanele duble, diftongi, triftongi, apostroful, trunchierea

Contexte de realizare:

3. ELEMENTE DE CONSTRUCȚIE A COMUNICĂRII

I. Fonetică și ortografie (actualizare)

● aspecte fonetice specifice limbii italiene: pronunțarea vocalelor, a consoanelor (consoanele s și z; consoanele duble), grupurile gli, gn, sce, sci, ce, ci, ge, gi, ghe, ghi, diftongii și triftongii;

● eliziunea și apostroful (reluare);

● dicționarul și accentul cuvintelor, utilizarea dicționarului bilingv. Dicționarul etimologic.

II. Lexic (actualizare)

● Mijloace de îmbogățire a lexicului: derivarea cu sufixe și prefixe; familii de cuvinte; expresii idiomatice, cuvinte compuse, regionalisme, arhaisme, neologisme.

● Sinonime, antonime, cuvinte polisemantice;

● Sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor;

● Caracteristici esențiale ale limbii italiene în secolele al XV-lea - al XVII-lea.

III. Gramatică

● Articolul: hotărât, nehotărât și partitiv (reluare); folosirea articolului cu numele proprii de persoane și geografice (reluare)

● Substantivul: formarea femininului (reluare); formarea pluralului (reluare); substantive defective; substantive cu două forme de plural (reluare); substantive colective; substantive invariabile; substantive defective de singular/plural; substantive compuse; substantive derivate cu un sufix diminutival, peiorativ etc.

● Adjectivul: formarea femininului adjectivelor calificative (reluare); poziția adjectivului calificativ; adjectivul demonstrativ; adjectivul posesiv și omiterea articolului în cazul posesivelor care însoțesc substantive indicând înrudirea; adjectivul nehotărât; gradele de comparație - forme sintetice (reluare)

● Numeralul: cardinal (reluare), ordinal (formarea); folosirea numeralului ordinal (exprimarea secolelor); distributiv; colectiv, multiplicativ

● Pronumele personal în acuzativ cu și fără prepoziție (reluare); pronumele în dativ cu și fără prepoziție (reluare); pronumele relativ che, chi, cui, îl/la quale, i/le quali, cui versus quale; locul pronumelor combinate în grupurile verbale, propoziția asertivă și imperativă; pronumele de politețe; pronumele demonstrativ; particulele pronominale ci, ne; pronumele posesiv (reluare); pronumele interogative; pronumele nehotărâte

● Verbul: indicativul prezent al verbelor regulate și neregulate (reluare); perfectul compus al verbelor regulate și neregulate (reluare); imperfectul verbelor regulate și neregulate (reluare); perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate (reluare și aprofundare); viitorul simplu și viitorul anterior (reluare); condiționalul prezent și trecut; folosirea condiționalului; modul imperativ (tu, noi, voi); folosirea imperativului cu pronumele de politețe; conjunctivul prezent și trecut (reluare); conjunctivul imperfect și trapassato; concordanța timpurilor la modul indicativ (reluare); concordanța timpurilor la modul conjunctiv (reluare); propoziția ipotetică (reluare și îmbogățire); verbele frazeologice (cominciare, iniziare, finire, smettere) (reluare); verbe tranzitive și intranzitive (alegerea auxiliarului) (reluare); forma activă, pasivă și reflexivă (reluare); verbele modale (dovere, potere, volere) (reluare); verbele impersonale; verbe defective (reluare)

● Adverbul: formarea adverbelor din adjective cu sufixul "-mente" (reluare); adverbele de loc și de timp (reluare); adverbe de îndoială; adverbe de mod; adverbe interogative; adverbe de evaluare; locuțiuni adverbiale; particulele adverbiale ci, vi, ne (reluare și sistematizare); gradele adverbului; poziția adverbului (reluare)

● Conjuncția: conjuncțiile coordonatoare (reluare); conjuncția subordonatoare; locuțiuni conjuncționale

● Prepoziția: folosirea prepozițiilor; prepoziții articulate (reluare); locuțiuni prepoziționale (reluare)

● Interjecția: interjecții proprii (care exprimă uimirea, bucuria, amenințarea, îndemnul, regretul, indignarea): ah, eh, ih, oh, ahi, beh, uffa, ahime (reluare); interjecții improprii: bravo, coraggio, avanti, via, su, forza, guai, peccato; locuțiuni

● Sintaxa: propoziția simplă; părți principale de propoziție (subiectul; predicatul); părți secundare de propoziție (atributul; complementul obiect direct și indirect; complemente circumstanțiale: de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, de concesie, de opoziție)

● Tipuri de frază: asertivă, interogativă (directă și indirectă), exclamativă, emfatică, impersonală

● Sintaxa frazei: propoziția simplă; propoziția principală; propoziția secundară subordonată (propoziția completivă directă și indirectă; propoziția circumstanțială concesivă. Vorbirea directă și indirectă. Propoziția completivă de agent. Propoziția circumstanțială (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop). Propoziția condițională și fraza ipotetică.

4. LITERATURA ȘI CULTURA ITALIANĂ

Texte recomandate:

Teme recomandate:

- Universul personal: gusturi și preferințe, activități școlare și în afara școlii, familia, prietenia, sentimente și emoții, sănătatea, jocul, timpul liber, vacanța

- Universul adolescenței: stiluri de viață

- Mediul înconjurător: viața la țară și la oraș, natura (plante, animale, locuri și peisaje), ecologie

- Progres și schimbare: obiecte și ustensile domestice, ocupații și profesii, invenții și descoperiri

- Relații interpersonale: relații între tineri, corespondență și schimburi între școli, călătorii

- Oameni și locuri: aspecte ale vieții citadine, obiective turistice și culturale, personalități importante

- Obiceiuri și tradiții: mâncăruri specifice sărbătorilor tradiționale, activități specifice sărbătorilor tradiționale (reluare și îmbogățire)

- Incursiuni în lumea artei: personaje îndrăgite din cărți și din filme

- Universul cultural italian: trecut și prezent

- Societatea informațională și mijloace de comunicare moderne: comunicarea nonverbală, publicitate și anunțuri în presă, radioul și televiziunea, internetul

- Elemente culturale ale spațiului italian: Referințe istorice. Începuturile literaturii italiene. Începuturile Renașterii - principalele etape și răspândirea modelului renascentist (secolele al XII-lea, al XIII-lea, al XIV-lea, al XV-lea) (reluare)

- Elemente culturale ale spațiului italian: Referințe istorice. Renașterea. Umanismul. Reforma și Contrareforma. Clasicismul. Barocul. Commedia dell'arte. Începuturile Iluminismului (secolele al XV-lea, al XVI-lea, începuturile secolului al XVII-lea).

Sugestii metodologice

Proiectarea activității didactice și elaborarea de manuale școlare alternative trebuie să fie precedate de lectura integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. Activitățile de învățare și strategiile de lucru propuse de cadrele didactice trebuie să țină seamă de experiența elevilor la această vârstă și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative, presupune respectarea unor exigențe ale învățării durabile, așa cum sunt:

- utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacității de comunicare, de manifestare a spiritului critic, tolerant, deschis și creativ;

- exersarea lucrului în echipă, a cooperării și/sau a competiției;

- realizarea unor activități diverse de receptare și producere de mesaje orale și scrise, care să dea posibilitatea tuturor elevilor de a participa la propria învățare;

- integrarea, în predare-învățare-evaluare, a elementelor de conținut din cele 3 domenii ale disciplinei (lectură, practica rațională și funcțională a limbii, elemente de construcție a comunicării), pentru a le oferi elevilor motivații pentru învățare și un demers coerent integrator al formării capacităților de comunicare.

Pentru atingerea competențelor generale se pot aplica următoarele activități de învățare:

1. Receptarea mesajelor transmise oral în diferite situații de comunicare

1.1. - executare de operații/răspunsuri verbale/nonverbale la comenzi

1.2. - exerciții de identificare a unor modalități specifice de intrare în dialog

- exerciții de sesizare a unor argumente și contraargumente dintr-un mesaj oral

- exerciții de identificare a punctelor principale ale dialogului: intenție, parteneri, situație de comunicare

- exerciții de diferențiere a naturii formale sau informale a dialogului

1.3. - exerciții de sesizare a relațiilor de sinonimie, antonimie și polisemie într-o comunicare orală

- exerciții de integrare a sinonimelor și antonimelor în contexte date

1.4. - exerciții de identificare a formei corecte a cuvintelor

- exerciții de sesizare a acordurilor gramaticale

1.5. - exerciții de asociere a mesajului receptat cu informații anterioare sau cu imagini

2. Producerea de mesaje orale

2.1. - activități în perechi, dialog, grup

- simulare

2.2. - exerciții de relaționare a ideilor principale cu ideile secundare

- exerciții de construire a unui discurs oral

2.3. - exerciții de comparare a sensurilor unor cuvinte în contexte diferite

- exerciții de folosire a sinonimelor, antonimelor și a cuvintelor polisemice în contexte diferite

- exerciții de construire a unor familii lexicale

2.4. - exerciții de exprimare și argumentare a opiniei

- joc de rol

2.5. - exerciții de folosire corectă a părților de vorbire învățate

- exerciții de construire a unui monolog sau a unui dialog

- exerciții de descriere a unor obiecte, fenomene sau persoane

- exerciții de construire a unor narațiuni simple

- exerciții simple de folosire expresivă a limbii

2.6. - exerciții de conversație cu unul sau mai mulți interlocutori

- joc de rol

- dramatizări

3. Receptarea mesajelor transmise în scris în diferite situații de comunicare

3.1. - activități de completare de tabele, exerciții cu alegere multiplă, răspunsuri la întrebări

3.2. - exerciții de identificare a structurii textului narativ

3.3. - exerciții de identificare a structurii textului poetic

- exerciții de identificare a unor procedee de expresivitate artistică (epitet, comparație, metaforă, repetiție, enumerație, antiteză)

3.4. - exerciții de sesizare a schimbării semnificației unor cuvinte în funcție de context

- exerciții de stabilire a relațiilor de sinonimie, antonimie și polisemie într-un text dat

3.5. - exerciții de identificare a secvențelor într-un text narativ

- exerciții de evidențiere a diferențelor dintre o descriere și un dialog

- exerciții de structurare a unui text în secvențe distincte în funcție de tipul acestuia (rezumat, caracterizare de personaj, analiză etc.)

3.6. - exerciții de identificare a mesajului unui text

4. Producerea de mesaje scrise

4.1. - redactare de mesaje, instrucțiuni

- completare de texte lacunare

- redactare de scrisori în registru familiar

4.2. - exerciții de construire a unor scurte povestiri

- exerciții de redactare a unor texte descriptive

- exerciții de caracterizare a personajelor

4.3. - exerciții de folosire a sinonimelor în scopul evitării repetițiilor

- exerciții de diferențiere a semnificației sinonimelor în contexte diferite

- exerciții de folosire corectă a părților de vorbire flexibile și neflexibile

- exerciții de folosire corectă a formelor verbale în raport cu cronologia faptelor relatate

- exerciții de folosire a conectorilor adecvați

- exerciții de folosire a unor construcții verbale specifice pentru a spori expresivitatea comunicării

4.4. - luare de notițe

- exerciții de rezumare, substituire, transformare, comparație, analiză.

EVALUAREA

Evaluarea formativă curentă este implicită demersului didactic în orele de limbă maternă italiană, permițând atât profesorului, cât și elevului:

- să stabilească nivelul de achiziție a competențelor și a cunoștințelor;

- să identifice lacunele și cauzele lor;

- să regleze procesul de predare/învățare.

Pentru a se realiza o evaluare completă a învățării este necesar să se aibă în vedere evaluarea proceselor de învățare, a competențelor achiziționate, a progresului realizat, a produselor activității și a învățării elevilor. Metodele și instrumentele tradiționale de evaluare nu pot acoperi toată această paletă de rezultate școlare care trebuie evaluate. În aceste condiții, pentru a putea obține cât mai multe date relevante privind învățarea, este necesar ca pentru evaluare profesorii să facă apel și la metode și instrumente complementare de evaluare.

Pentru evaluarea achizițiilor (în termeni cognitivi, afectivi și performativi) elevilor, a competențelor lor de comunicare și inter-relaționare, la limba maternă se recomandă utilizarea următoarelor metode și instrumente:

- observarea sistematică (pe baza unei fișe de observare);

- tema de lucru (în clasă, acasă) concepută în vederea evaluării;

- proiectul;

- portofoliul;

- autoevaluarea.

PROIECTUL

Proiectul este o activitate complexă de învățare care se pretează foarte bine a fi folosită și ca instrument de evaluare, atât formativă, cât și sumativă. Proiectul este o activitate individuală și/sau în grup, dar sunt de preferat proiectele de grup deoarece încurajează cooperarea și dezvoltă competențe de lucru în echipă. Un avantaj important al proiectului este că dă posibilitatea elevilor de a lucra în ritm propriu, de a-și folosi mai bine stilul propriu de învățare și permite învățarea și de la colegi.

Proiectul pune elevii în situația de a lua decizii, de a comunică și negocia, de a lucra și învăța în cooperare, de a realiza activități în mod independent, de a împărtăși celorlalți cele realizate/învățate, într-un cuvânt, îi ajută să participe direct la propria formare.

Metoda proiectului presupune lucrul pe grupe și necesită pregătirea profesorului și a elevilor în ideea lucrului în echipă, prin cooperare, atât în clasă, cât și în afara clasei.

Grupul poate fi alcătuit din două până la zece persoane în funcție de mărimea clasei, natura obiectivelor și experiența participanților, dar un număr de 4-5 participanți reprezintă mărimea ideală pentru grupurile care au de îndeplinit obiective precise. Cu cât crește numărul membrilor, cu atât scade posibilitatea participării efective la toate activitățile a fiecăruia, dar poate crește complexitatea obiectivelor urmărite. Proiectele realizate de grupuri mari sunt de asemenea greu de monitorizat.

Proiectul este o activitate complexă care îi solicită pe elevi:

- să facă o cercetare (investigație);

- să realizeze proiectul propriu-zis (inclusiv un produs care urmează a fi prezentat: dosar tematic, ghid, pliant, ziar, afiș publicitar, carte, film, expoziție, corespondență, spectacol/serbare etc.);

- să elaboreze raportul final;

- să facă prezentarea publică a proiectului.

Etapele realizării unui proiect sunt:

1. alegerea temei;

2. planificarea activității:

- stabilirea obiectivelor proiectului;

- alegerea subiectului în cadrul temei proiectului de către fiecare elev/grup;

- distribuirea responsabilităților în cadrul grupului;

- identificarea surselor de informare (manuale, proiecte mai vechi, cărți de la bibliotecă, presă, persoane specializate în domeniul respectiv, instituții, organizații guvernamentale și neguvernamentale);

3. cercetarea propriu-zisă;

4. realizarea materialelor;

5. prezentarea rezultatelor cercetării și/sau a materialelor create;

6. evaluarea (cercetării în ansamblu, a modului de lucru, a produsului realizat).

Deși proiectul presupune un grad înalt de implicare a elevului în propria formare, aceasta nu are drept consecință non-angajarea profesorului. Dacă elevii urmează să își conceptualizeze, să îndeplinească și să prezinte eficient proiectele, atunci ei au nevoie de orientare, consiliere și monitorizare discretă în toate fazele activității. Profesorul rămâne așadar un factor esențial al procesului, mai ales dacă proiectul este folosit și ca instrument de evaluare a rezultatelor școlare.

Sarcinile profesorului vizează organizarea activității, consilierea (dă sugestii privind surse sau proceduri) și încurajarea participării elevilor. Este esențială neimplicarea sa în activitatea propriu-zisă a grupurilor de elevi (lăsând grupul să lucreze singur în cea mai mare parte a timpului), intervenția sa fiind minimă și doar atunci când este absolut necesară. Luarea de decizii pentru rezolvarea pe cont propriu de către elevi a dificultăților întâmpinate constituie o parte importantă a învățării prin proiect. Este însă la fel de important să se evite ca elevii să fie puși în situația de a avea eșecuri majore, întrucât eșecul are o importantă influență negativă asupra învățării. Asigurarea și evidențierea succesului (chiar dacă este vorba de succese mici sau parțiale!) fiecăruia dintre elevi este una dintre sarcinile importante ale profesorului.

Este foarte important ca instrucțiunile emise de profesor să fie clare, specifice și să conțină și o limită de timp pentru îndeplinirea obiectivelor. Este foarte eficient să se scrie instrucțiunile pe tablă, foi de hârtie și să se precizeze rolurile în grup (de exemplu: secretar - scrie ideile emise de participanți; mediator - asigură participarea tuturor membrilor grupului la discuții; cronometror - urmărește încadrarea în limitele de timp stabilite; raportor - prezintă întregii clase concluziile grupului).

Esența proiectului constă:

1. într-un scop concret care să permită folosirea limbii străine pentru comunicare în contexte autentice;

2. într-o responsabilitate comună a elevilor și a profesorului în planificare și execuție;

3. într-o sarcină concretă în care activitățile lingvistice și activitățile practice (scrisul, tipărirea, pictarea, decuparea etc.) se întrepătrund;

4. într-o utilizare autonomă a unor mijloace auxiliare (costume, computer, aparat foto, microfon, cameră de luat vederi, dicționare, scrisori, creioane, foarfece etc.);

5. în dobândirea unei experiențe concrete, practice extinsă dincolo de clasă.

Evaluarea cu ajutorul proiectului

Elevii pot fi notați pentru modul de lucru, pentru modul de prezentare și/sau pentru produsul realizat.

Activitatea în proiect a elevilor poate fi evaluată pe 5 dimensiuni:

1. operarea cu fapte, concepte, deprinderi rezultate din învățare (dacă cerința este ca elevii să își elaboreze proiectul pe baza cunoștințelor și înțelegerii dobândite în școală, ei au ocazia astfel să își selecteze și să decidă ce date, fapte, concepte, deprinderi doresc să includă în proiect);

2. competențele de comunicare - se pot urmări toate categoriile de competențe de comunicare atât pe perioada elaborării proiectului, cât și la prezentarea acestuia (proiectele oferă elevilor ocazii de comunicare cu un public mai larg: cu profesorii, cu alți adulți și colegi într-un efort de colaborare și, nu în ultimul rând, cu ei înșiși);

3. calitatea muncii (sunt examinate în mod obișnuit inovația și imaginația, judecata și tehnica estetică, execuția și realizarea, dezvoltarea unui proiect pentru a pune în lumină un anumit concept);

4. reflecția (capacitatea de a se distanța față de propria lucrare, de a avea permanent în vedere obiectivele propuse, de a evalua progresul făcut și de a face rectificările necesare). Elevul ajunge cu timpul să interiorizeze aceste practici astfel încât ajunge la performanța de a-și aprecia singur munca. În plus, când elevul continuă să creeze într-un anumit gen, se familiarizează cu criteriile acestuia și învață progresiv să gândească în acel domeniu;

5. produsul proiectului - în măsura în care se face evaluarea competențelor elevului așa cum sunt ele materializate în produs, și nu a aspectelor proiectului nerelevante pentru învățarea care se dorește a fi evaluată.

Evaluatorul este interesat și de alte două aspecte: profilul individual al elevului (ceea ce evidențiază proiectul în domeniul capacităților cognitive și al stilului de învățare ale elevului) și, respectiv, modul în care elevul s-a implicat în comunicarea șicooperarea nu numai cu alți elevi, dar și cu profesori, experți din exterior, precum și folosirea judicioasă de către acesta a diferitelor resurse (bibliotecă, internet).

Experiența a arătat că proiectele pot servi foarte bine mai multor scopuri: ele angajează elevii pe o perioadă de timp semnificativă, determinându-i să conceapă schițe, să le revizuiască și să reflecteze asupra lor; pe baza lor se dezvoltă relații interpersonale, cooperare; oferă oportunități de comunicare și utilizare a limbii moderne în contexte autentice; oferă o ucenicie pentru tipul de muncă ce va fi desfășurată după încheierea școlii; permit elevilor să își descopere "punctele forte" și să le pună în valoare: mobilizează un sentiment al implicării, generând o puternică motivație interioară; și, probabil, lucrul cel mai important, constituie un cadru propice în care elevii pot demonstra înțelegerea și competențele dobândite prin parcurgerea curriculum-ului școlar.

PORTOFOLIUL EUROPEAN AL LIMBILOR MODERNE

Este un document sau o culegere structurată de documente în care fiecare titular (elev/persoană care studiază limbi străine) poate să reunească de-a lungul anilor și să prezinte într-un mod sistematic calificativele, rezultatele și experiențele pe care le-a dobândit în învățarea limbilor, precum și eșantioane din lucrări personale. Ca exemplu ar putea fi luat "Portofoliul European al Limbilor", EQUALS - ALTE

La baza acestui portofoliu se află două obiective majore:

● motivarea elevului (celui care învață), prin recunoașterea eforturilor sale și diversificarea studierii limbilor la toate nivelurile de-a lungul întregii vieți;

● prezentarea competențelor lingvistice și culturale dobândite (achiziționate).

Conceput ca un document personal în care elevul poate să înscrie calificativele și experiențele sale lingvistice, portofoliul conține 3 părți:

● un pașaport (carnet) care atestă calificările formale naționale;

● o biografie lingvistică ce descrie competențele atinse în domeniul limbilor străine și experiența de învățare. Se utilizează scări de evaluare și autoevaluare care se regăsesc în cadrul european comun de referință;

● un dosar care conține alte materiale cu privire la procesul de învățare, obiectivele fixate de titular, "carnetul de bord", cu notațiile privind experiențele de învățare, eșantioane din lucrări personale și/sau documente.

"Portofoliul European al Limbilor" ar putea fi folosit ca model pentru elaborarea portofoliilor elevilor. În acest caz, dosarul care ar face parte din portofoliul lingvistic al elevului ar putea conține documente cum ar fi:

● o listă cu texte literare sau de altă natură citite într-o limbă străină (sub formă imprimată sau electronică);

● o listă de texte prezentate audiovizual, ascultate/văzute (emisiuni de radio/TV, filme, casete audiovideo, CD-ROM-uri etc.);

● interviuri scrise sau pe casetă audio, integrale ori secvențe;

● răspunsuri la chestionare, interviuri;

● proiecte/părți de proiecte realizate;

● traduceri;

● fotografii, ilustrații, pliante, afișe publicitare, colaje, machete, desene, caricaturi (reproduceri/creații personale);

● texte literare (poezii, fragmente de proză);

● lucrări scrise curente/teste;

● compuneri/creații literare personale;

● contribuții personale la reviste școlare;

● extrase din presă și articole redactate pe o temă dată;

● corespondență care implică utilizarea unei limbi străine.

Portofoliul se realizează prin acumularea în timp, pe parcursul școlarității, a acelor documente considerate relevante pentru competențele deținute și pentru progresul înregistrat de elev.

Dosarul va prezenta la început o listă cu documentele existente, organizată fie tematic, fie tematic și cronologic. Documentele dosarului se acumulează fie la cererea profesorului, fie la dorința elevului (care va include acele documente pe care le consideră ca fiind semnificative pentru propriul progres) și vor fi alese astfel încât să arate etapele în evoluția elevului.

Portofoliul permite elevului:

● să își pună în evidență achizițiile lingvistice;

● să își planifice învățarea;

● să își monitorizeze progresul;

● să ia parte activ la propriul proces de învățare.

Portofoliul permite profesorului:

● să înțeleagă mai bine obiectivele și nevoile elevului;

● să negocieze obiectivele învățării și să stimuleze motivația;

● să programeze învățarea;

● să evalueze progresul și să propună măsuri și acțiuni de remediere unde (și dacă) este nevoie;

● să evalueze activitatea elevului în ansamblul ei.

Profesorul poate proiecta un portofoliu în raport cu obiectivele/competențele din Curriculumul național și cu situația în care îl va utiliza. Perioada de realizare a portofoliului de către elev va fi mai îndelungată și îi va fi adusă la cunoștință.

----------