Având în vedere necesitatea recuperării într-un timp cât mai scurt a creanțelor datorate și neachitate la termen, rezultate din contracte de concesiune, arendă și din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă încheiate de Agenția Domeniilor Statului, a administrării unitare prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a redevențelor datorate și diminuării presiunii asupra deficitului bugetului general consolidat,
Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Agenția Domeniilor Statului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, are următoarele atribuții."
2. La articolul 4 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:
"e) concesionarea, arendarea sau închirierea bunurilor aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului."
3. Articolul 5^1 va avea următorul cuprins:
"Art. 5^1. - (1) Privatizarea societăților comerciale agricole care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990, cu modificările ulterioare, administrarea acestora până la privatizare și concesionarea sau arendarea terenurilor proprietate publică și privată a statului, aflate în exploatarea acestora, se coordonează de către Comitetul de privatizare, concesionare și arendare, denumit în continuare Comitet, organism fără personalitate juridică, constituit în cadrul Agenției Domeniilor Statului.
(2) Din Comitet fac parte 5 reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 4 ai Agenției Domeniilor Statului și câte un reprezentant al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerului Mediului și Pădurilor și Ministerului Administrației și Internelor. Atribuțiile și componența nominală a membrilor Comitetului se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea instituțiilor reprezentate.
(3) Membrii Comitetului suntremunerați din bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Agenției Domeniilor Statului, întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul maxim al indemnizației lunare va fi stabilit prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, fără a putea depăși 20% din nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de secretar de stat."
4. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Beneficiarii contractelor de concesiune, arendă și ai altor contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului, au obligația de a declara și de a plăti trimestrial sumele reprezentând redevențe rezultate din contractele de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă.
(2) Beneficiarii contractelor au obligația să depună la organul fiscal competent o declarație care cuprinde toate sumele datorate, potrivit alin. (1), ale căror termene de plată sunt scadente în trimestrul de referință. În declarație nu se cuprind amenzile, penalitățile sau alte sume stabilite ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1) se declară și se plătesc trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează, și constituie venit la bugetul de stat.
(4) Sumele prevăzute la alin. (1) se achită de beneficiarii contractelor în conturi distincte de disponibilități deschise la Trezoreria Statului pe numele Agenției Domeniilor Statului, în cadrul contului sintetic 50.32 «Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat», codificate cu codul de identificare fiscală al beneficiarilor contractelor.
(5) Sumele colectate de Agenția Domeniilor Statului în conturile prevăzute la alin. (4) se transferă în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat, în funcție de natura acestora, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare, pe baza ordinelor de plată pentru Trezoreria Statului întocmite distinct pentru fiecare beneficiar de contract.
(6) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care Agenția Domeniilor Statului transferă în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat sumele colectate, la rubrica «Data debitării» se va înscrie «data plății» din extrasul conturilor prevăzute la alin. (4) în care au fost încasate sumele respective.
(7) Plata sumelor cuvenite beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) cu titlu de susținere financiară a agriculturii de către stat, aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și având ca sursă de finanțare exclusiv bugetul de stat, se efectuează într-un cont de disponibil distinct deschis la Trezoreria Statului. Beneficiarii pot utiliza sumele din contul de disponibil numai după achitarea redevenței restante."
Alineatul (2) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenției Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2005, aprobată prin Legea nr. 368/2005, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și Agenției Domeniilor Statului în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare, cu excepția redevențelor rezultate din contractele de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului."
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, redevențele din contractele de concesiune, arendă și din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă încheiate de Agenția Domeniilor Statului și neplătite către Agenția Domeniilor Statului, inclusiv sumele restante aferente acestor redevențe, se achită la unitățile Trezoreriei Statului, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4)-(6) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală este competentă să administreze redevențele rezultate din contractele de concesiune, arendă și din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă încheiate de Agenția Domeniilor Statului.
(1) Beneficiarii contractelor de concesiune, arendă și din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului, plătitori de redevență, sunt obligați să întocmească pe propria răspundere și să depună, până la data de 25 a lunii următoare intrării în vigoare a ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la alin. (4), la organul fiscal competent, o declarație-inventar privind redevențele restante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la data depunerii acesteia, avizată de Agenția Domeniilor Statului.
(2) Declarația prevăzută la alin. (1) constituie titlu de creanță, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și devine titlu executoriu în cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată în termen de 15 zile de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (1).
(3) Termenele de prescripție prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru creanțele prevăzute la alin. (1), ce fac obiectul declarației-inventar, rămân aplicabile.
(4) Modelul și conținutul formularului "declarației-inventar" se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(5) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. III și ale prezentului articol se încheie un protocol între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind schimbul de informații, care se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(6) Pentru creanțele ce fac obiectul declarației-inventar se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua imediat următoare împlinirii termenului prevăzut la alin. (1). De la această dată încep să curgă termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalității de întârziere.
(7) Obligațiile incluse în titlurile executorii emise de Agenția Domeniilor Statului și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu sunt supuse declarației-inventar prevăzute la alin. (1).
(8) Punerea în executare a titlurilor executorii prevăzute la alin. (7) se supune legii în vigoare la data la care au fost emise titlurile executorii respective.
(1) Executările silite pentru creanțe reprezentând redevențe rezultate din contractele de concesiune, arendă și din alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului, aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se continuă de Agenția Domeniilor Statului și se supun legii în vigoare la data la care au fost începute.
(2) În litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care au ca obiect plata redevențelor prevăzute la alin. (1), statul este reprezentat în continuare de Agenția Domeniilor Statului, fiindu-le aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 655/2011 pentru stabilirea atribuțiilor, componenței și numărului membrilor Comitetului de privatizare, concesionare și arendare din cadrul Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.
Secretarul general al Guvernului,
Ministrul administrației și internelor,
p. Ministrul delegat pentru administrație,
Constantin Cătălin Chiper,
Ministrul mediului și pădurilor,
ministrul finanțelor publice,
București, 30 octombrie 2012.