LEGE nr. 222 din 21 noiembrie 2012

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 27 noiembrie 2012
Intrat în vigoare
30.11.2012
Forma consolidată din
30.11.2012

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:

1. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

"Art. 1^1. - Practicienii în insolvență compatibili, autorizați în condițiile legii, pot îndeplini, pe tot teritoriul României, calitatea de administrator judiciar, lichidator, conciliator, precum și orice altă calitate prevăzută de lege. Îndeplinirea acestor calități se face prin preluarea funcției și exercitarea atribuțiilor specifice în condițiile legii și ale actului de numire ori a hotărârii de desemnare."

2. După articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 3^1 și 3^2, cu următorul cuprins:

"Art. 3^1. - Conciliatorul este practicianul în insolvență compatibil, autorizat, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanța de judecată, în cadrul procedurii de concordat preventiv.

Art. 3^2. - Mandatarul ad-hoc este practicianul în insolvență compatibil, autorizat în condițiile legii, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanța de judecată, în cadrul mandatului ad-hoc."

3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Practicienii în insolvență compatibili își pot exercita profesia în cabinete individuale, societăți profesionale cu răspundere limitată (SPRL) și întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajați ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei.

(2) Un practician în insolvență compatibil își poate exercita activitatea într-o singură formă de organizare a profesiei și va putea avea calitatea de asociat într-o singură societate profesională sau întreprindere profesională unipersonală, cu excepția constituirii de filiale ale societății profesionale cu răspundere limitată (SPRL), în care este partener.

(3) Practicienii în insolvență cu studii juridice beneficiază de vechime în specialitate."

4. La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Cabinetul individual se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvență compatibil și se înregistrează în Registrul formelor de organizare."

5. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Societatea profesională cu răspundere limitată, denumită în continuare SPRL, se constituie prin contract de societate, prin asocierea practicienilor în insolvență compatibili."

6. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - Pot deține calitatea de asociați 2 sau mai mulți practicieni în insolvență definitivi compatibili."

7. La articolul 21, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 21. - (1) În mod excepțional, se poate constitui și o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, denumită în continuare IPURL, fie prin actul de voință al unui singur practician în insolvență compatibil, fie ca urmare a decesului, incompatibilității, retragerii sau excluderii unuia ori mai multor asociați dintr-o SPRL, care au ca efect reducerea asociaților la unul singur, dacă acest din urmă asociat optează pentru organizarea activității sale sub forma IPURL.

(2) O persoană care a optat să își exercite profesia ca asociat unic într-o IPURL nu mai poate avea calitatea de asociat în altă IPURL. O IPURL nu poate avea ca asociat unic o altă IPURL și nu poate constitui filiale."

8. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 25. - (1) Este nedemnă de a fi practician în insolvență persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infracțiune de corupție, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care determină incapacitatea legală de a dobândi sau deține calitatea de fondator, administrator, membru în consiliul de supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăți comerciale și de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare. Nedemnitatea se constată de Consiliul național de conducere al UNPIR, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu."

9. La articolul 26, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Practicienii în insolvență incompatibili nu pot exercita atribuțiile prevăzute de lege în competența lor și nu pot fi aleși în organele de conducere ale UNPIR și filialelor acesteia, pe perioada existenței stării de incompatibilitate."

10. La articolul 26 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) calitatea de avocat, expert contabil, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator ori expert tehnic judiciar, care lucrează în interiorul profesiei."

11. La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 33. - (1) La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvență efectuează un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvență stagiar. Sunt scutite de stagiu persoanele care au exercitat timp de 10 ani o profesie juridică ori economică. La calculul perioadei de 10 ani se va ține cont și de perioada în care persoanele au fost deputați sau senatori, în comisiile de specialitate juridică ori economică, fără ca aceasta să depășească jumătate din durata celor 10 ani."

12. La articolul 33, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Sunt scutite de stagiu persoanele care au promovat examenul de admitere în profesie și care au avut calitatea de angajat, pe o funcție economică sau juridică, într-un cabinet individual, într-o SPRL ori într-o IPURL cel puțin 3 ani."

13. La articolul 36, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

"f) prin decizie a Instanței de disciplină, în cazurile în care împotriva practicianului în insolvență s-a luat măsura suspendării, ca sancțiune disciplinară conform Statutului UNPIR;".

14. La articolul 41, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Sunt atribuții ale practicianului în insolvență care nu pot fi exercitate prin reprezentare, potrivit alin. (3), următoarele:

a) notificarea debitorului și a creditorilor, întocmirea tabelelor de creanțe, formularea contestațiilor la cererile de admitere a creanțelor;

b) verificarea fiecărei creanțe și a documentelor justificative depuse, pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, putând solicita părților, atunci când consideră necesar, orice alte explicații, informații și documente suplimentare;

c) convocarea și prezidarea adunărilor creditorilor, acționarilor, asociaților ori membrilor debitorului persoană juridică, dacă legea nu dă aceste atribuții în sarcina altor persoane;

d) valorificarea bunurilor și drepturilor din averea debitorului;

e) elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, în condițiile și în termenele prevăzute de lege;

f) supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

g) conducerea, integrală sau în parte, a activității debitorului, atunci când legea ori instanța fixează această atribuție în sarcina practicianului în insolvență;

h) încheierea de tranzacții și convenții arbitrale, descărcarea de datorii, descărcarea fideiusorilor, garanților și avaliștilor, renunțarea la privilegii și garanții reale, în condițiile legii și sub condiția confirmării de către instanța de judecată;

i) distribuirea, în condițiile legii, a sumelor aflate sau intrate în conturile debitorului după deschiderea unei proceduri colective, precum și a sumelor rezultate din lichidare;

j) semnarea bilanțului final de lichidare;

k) menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor, introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și a transferurilor cu caracter patrimonial, a operațiunilor comerciale încheiate de debitor și a constituirii de privilegii și garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor sau, după caz, ale acționarilor, asociaților ori membrilor debitorului persoană juridică;

l) elaborarea și susținerea rapoartelor periodice în procedurile de insolvență, concordat preventiv sau mandat ad-hoc;

m) elaborarea și întocmirea de expertize privind activitățile cuprinse în procedurile prevăzute la art. 1, atât la cererea părților, a instanței de judecată, cât și a altor organe judiciare, inclusiv cele de urmărire penală;

n) efectuarea, după caz, a demersurilor pentru soluționarea oricărei dispute între debitor și creditori ori între creditori;

o) orice alte atribuții exprese prevăzute prin lege, prin actul de numire, prin hotărârea de desemnare sau stabilite de orice instanță în sarcina lor."

15. La articolul 44, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Membrii UNPIR aflați în situația de incompatibilitate își pierd dreptul de a desfășura activitatea de practician în insolvență pe întregul teritoriu al României și dreptul de a fi aleși în organele de conducere ale UNPIR și ale filialelor sale, pe perioada existenței stării de incompatibilitate."

16. La articolul 46 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Utilitatea publică nu se extinde și asupra formelor de organizare profesională."

17. La articolul 54, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 54. - (1) Congresul UNPIR se constituie din membrii Consiliului național de conducere al UNPIR, membrii consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR, instanțelor de disciplină, precum și din câte un reprezentant la 20 de membri din fiecare filială, desemnat de adunarea generală."

18. La articolul 55 alineatul (1), literele c), g) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"c) ratifică bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Adunarea reprezentanților permanenți a UNPIR;

......................................................................

g) hotărăște sancționarea disciplinară a membrilor Consiliului național de conducere al UNPIR, la propunerea Instanței superioare de disciplină. Hotărârile Congresului UNPIR sunt definitive. Contestațiile împotriva sancțiunilor hotărâte de Congresul UNPIR pot fi formulate în termen de 15 zile de la data comunicării, în scris, a hotărârii și se judecă de către Curtea de Apel București, conform procedurii contenciosului administrativ;

......................................................................

i) alege și revocă membrii Instanței superioare de disciplină;".

19. La articolul 55, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:

"(5) Congresul UNPIR alege președintele UNPIR, precum și membrii Consiliului național al UNPIR de conducere dintre persoanele desemnate de adunările generale ale filialelor și de Consiliul național de conducere al UNPIR în exercițiu, conform procedurii prevăzute în Statut.

(6) Congresul UNPIR poate hotărî înființarea Institutului Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență, denumit în continuare INPPI, care dobândește personalitate juridică la data înființării lui, în condițiile legii și ale Statutului. Organizarea INPPI se va reglementa prin Statutul său de organizare și funcționare."

20. După articolul 55 se introduc două noi articole, articolele 55^1 și 55^2, cu următorul cuprins:

"Art. 55^1. - (1) INPPI este persoană juridică de drept privat, nonprofit, care nu face parte din sistemul național de învățământ și nu este supus procedurilor de autorizare și acreditare. INPPI funcționează sub autoritatea Adunării reprezentanților permanenți a UNPIR.

(2) INPPI are buget propriu, care se aprobă anual de către Adunarea reprezentanților permanenți a UNPIR.

(3) Adunarea Reprezentanților Permanenți a UNPIR adoptă și modifică Statutul INPPI, prin care se stabilesc organizarea și funcționarea acestuia.

(4) Conducerea INPPI este asigurată de Consiliul de conducere al INPPI, denumit în continuare Consiliul Institutului.

(5) Consiliul Institutului este format din 5 membri desemnați pentru o perioadă de 4 ani de către Adunarea reprezentanților permanenți a UNPIR, conform Statutului INPPI.

(6) Președintele INPPI este și președintele Consiliului Institutului.

(7) Conducerea executivă a INPPI este asigurată de un director executiv numit de Adunarea reprezentanților permanenți a UNPIR.

(8) Veniturile INPPI provin din:

a) resurse provenite de la bugetul UNPIR;

b) donații, sponsorizări sau legate;

c) venituri realizate din activități didactice;

d) alte venituri, în condițiile legii.

Art. 55^2. - (1) INPPI are următoarele atribuții:

a) organizează formarea profesională inițială și perfecționarea profesională a practicienilor în insolvență;

b) elaborează programele de studiu ale practicienilor în insolvență stagiari;

c) organizează examenul de definitivat, în conformitate cu regulamentul de organizare și desfășurare aprobat de Consiliul național de conducere al UNPIR.

(2) Cursurile organizate de INPPI sunt obligatorii pentru practicienii în insolvență stagiari și se stabilesc prin Statutul INPPI.

(3) Certificatul eliberat absolvenților care au promovat examenul de definitivat atestă formarea profesională inițială în profesia de practician în insolvență."

21. Articolul 56 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 56. - Adunarea reprezentanților permanenți a UNPIR este constituită din membrii Consiliului național de conducere al UNPIR și președinții consiliilor de conducere aleși ai filialelor UNPIR. Adunarea reprezentanților permanenți a UNPIR se întrunește semestrial, aprobă situațiile financiare ale UNPIR și adoptă hotărâri ce urmează a fi supuse ratificării proximului Congres al UNPIR."

22. La articolul 58, partea introductivă se modifică și va avea următorul conținut:

"Art. 58. - Consiliul național de conducere al UNPIR este format din 17 membri titulari, dintre care un președinte, un prim-vicepreședinte, 2 vicepreședinți, 13 membri, precum și 5 membri supleanți și are următoarele atribuții principale:".

23. La articolul 58, după litera p) se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:

"r) soluționează plângerile împotriva membrilor Instanței superioare de disciplină și face propuneri de sancționare a acestora, pe care le supune hotărârii Congresului UNPIR."

24. La articolul 59, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Președintele UNPIR reprezintă Uniunea în fața autorităților publice, precum și în raporturile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate. Acesta poate delega atribuțiile sale, pe timp limitat, de regulă prim-vicepreședintelui sau unuia dintre vicepreședinți."

25. Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 60. - (1) Pe lângă Consiliul național de conducere al UNPIR funcționează Comisia de cenzori.

(2) Comisia de cenzori este formată din 5 cenzori, dintre care cel puțin 2 sunt experți contabili și 3 practicieni în insolvență compatibili. Comisia are ca principală atribuție supravegherea modului de gestionare a fondului de lichidare prevăzut la art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare."

26. După articolul 60 se introduce un nou articol, articolul 60^1, cu următorul cuprins:

"Art. 60^1. - Dobânzile la sumele virate cu titlu de fond de lichidare în contul UNPIR se fac venit la același fond și pot fi folosite doar cu acest titlu."

27. La articolul 62, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 62. - (1) Adunarea generală a filialelor este formată din membri practicieni în insolvență, cu domiciliul, respectiv cu sediul principal stabilit în județul respectiv sau în municipiul București, după caz. Practicienii în insolvență incompatibili nu au drept de vot în Adunarea generală a filialei."

28. La articolul 63, literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"c) alege și revocă președintele, membrii consiliului de conducere, ai instanței de disciplină a filialei;

d) propune, dintre membrii săi, candidați pentru funcția de președinte, Consiliul național de conducere al UNPIR, Instanța superioară de disciplină, instanțele locale de disciplină și Comisia de cenzori, în conformitate cu normele de desemnare prevăzute în Statut;".

29. La articolul 65, alineatul (1) se abrogă.

30. La capitolul VI, după secțiunea a 3-a se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 4-a, cuprinzând articolele 66^1 - 66^3, cu următorul cuprins:

"SECȚIUNEA a 4-a

Organele jurisdicționale de disciplină ale UNPIR

Art. 66^1. - (1) Pe lângă Consiliul național de conducere funcționează Instanța superioară de disciplină.

(2) Instanța superioară de disciplină este compusă din 9 membri titulari - președintele și 8 membri - și 3 membri supleanți, desemnați de Congresul UNPIR pentru o perioadă de 4 ani dintre practicienii în insolvență compatibili și care se bucură de autoritate profesională și morală deosebită.

(3) Instanța superioară de disciplinăare următoarele atribuții:

a) soluționează, în complet de 3 membri, contestațiile împotriva hotărârilor instanțelor locale de disciplină;

b) soluționează, în complet de 3 membri, plângerile împotriva membrilor Consiliului național de conducere al UNPIR și face propuneri de sancționare a acestora, pe care le supune hotărârii Congresului UNPIR;

c) soluționează, în complet de 3 membri, plângerile împotriva membrilor consiliilor filialelor UNPIR și ai instanțelor disciplinare locale;

d) dispune strămutarea plângerilor disciplinare, în condițiile stabilite de Regulamentul privind procedura disciplinară și aplicarea sancțiunilor, sau orice alte măsuri necesare înfăptuirii justiției disciplinare.

(4) Împotriva deciziei Instanței superioare de disciplină persoana lezată poate formula acțiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 66^2. - În localitățile în care își desfășoară activitatea curțile de apel se înființează instanțele locale disciplinare ale UNPIR.

Art. 66^3. - (1) La instanțele locale de disciplină vor fi arondate filialele ale căror membri își desfășoară activitatea în raza tribunalelor aparținând curților de apel respective.

(2) Instanțele locale de disciplină sunt compuse din 7 membri titulari - președintele și 6 membri - desemnați de adunările generale pentru o perioadă de 4 ani dintre membrii practicieni în insolvență, care se bucură de autoritate profesională și morală deosebită.

(3) Președintele instanței locale de disciplină va fi ales de către membrii acestei instanțe.

(4) Criteriile de alegere a membrilor instanțelor locale de disciplină sunt stabilite în Statut.

(5) Instanța locală de disciplină soluționează abaterile, în primă instanță în complet de 3 membri.

(6) Hotărârile instanței locale de disciplină sunt definitive și executorii. Executarea poate fi suspendată, la cerere, prin hotărâre a Instanței superioare de disciplină, care va judeca o astfel de cerere de suspendare de urgență și cu precădere."

31. La articolul 67, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 67. - (1) UNPIR are obligația să reactualizeze periodic pe site-ul său oficial Tabloul practicienilor în insolvență din Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, denumit în continuare Tabloul UNPIR. Informațiile și datele care se înscriu în Tabloul UNPIR se stabilesc prin Statut."

32. La articolul 73, după litera k) se introduc patru noi litere, literele l)-o), cu următorul cuprins:

"l) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (10) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare;

m) necalcularea și nevirarea, în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară, a procentului de 2% prevăzut de art. 4, din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență;

n) declanșarea de către practicianul în insolvență a unor măsuri asigurătorii sau a procedurii de executare silită asupra fondului de lichidare;

o) exercitarea de către practicianul în insolvență incompatibil a oricărei activități prevăzute la art. 1^1 în competența practicienilor în insolvență compatibili."

33. La articolul 74 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 74. - (1) Sancțiunile disciplinare care se aplică practicienilor în insolvență, inclusiv reprezentanților formelor de organizare profesională desemnați să exercite atribuțiile de administrator judiciar sau lichidator în numele formei de organizare, în raport cu gravitatea abaterilor săvârșite sunt următoarele:".

34. La articolul 74, alineatele (3), (4) și (6) se abrogă.

35. După articolul 76 se introduce un nou articol, articolul 76^1, cu următorul cuprins:

"Art. 76^1. - Pentru procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, practicienii în insolvență sunt scutiți de la plata taxelor privind operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Birou Carte Funciară."

Articolul II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

VIOREL HREBENCIUC

PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 21 noiembrie 2012.

Nr. 222.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.