privind dispunerea radierii din Registrul general al instituțiilor financiare nebancare ținut la Banca Națională a României a instituției financiare nebancare Societatea Comercială MIT MOTORS INTERNATIONAL LEASING IFN - S.A.
Având în vedere solicitarea privind radierea din Registrul general a Societății Comerciale MIT MOTORS INTERNATIONAL LEASING IFN - S.A., formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la Banca Națională a României cu nr. 24.027 din 3 octombrie 2012, și îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009,
guvernatorul Băncii Naționale a României emite următorul ordin:
Se dispune radierea din Registrul general al instituțiilor financiare nebancare, ținut la Banca Națională a României, a Societății Comerciale MIT MOTORS INTERNATIONAL LEASING IFN - S.A., cu sediul în municipiul București, șos. București-Ploiești nr. 40, imobil C2, sectorul 1, înregistrată la registrul comerțului cu nr. J40/16177/2005, cod de înregistrare fiscală RO 17981664, înscrisă în Registrul general ținut la Banca Națională a României la secțiunea h) "Leasing financiar" cu nr. RG-PJR-41-080118.
Guvernatorul Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 14 noiembrie 2012.