ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 80 din 4 decembrie 2012

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 10 decembrie 2012
Intrat în vigoare
10.12.2012
Forma consolidată din
10.12.2012

privind echivalarea titlurilor de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii

Având în vedere că anual un număr însemnat de profesioniști din sănătate migrează în alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv medici și medici specialiști, fenomen cu impact negativ asupra furnizării serviciilor de asistență medicală acordate populației,

ținând cont că în prezent ne confruntăm cu numeroase solicitări de echivalare a titlurilor de medic specialist dobândite de medici cetățeni români în Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, care doresc să se repatrieze și să exercite profesia în România,

ținând seama că în aceste state terțe formarea medicilor specialiști se face după criterii și standarde calitative înalte, care respectă recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, recomandări care stau la baza normelor comunitare în domeniu,

având în vedere că, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.282/2007 pentru aprobarea normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist și de moașă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană, sunt recunoscute automat numai titlurile de calificare de medic specialist eliberate de aceste state potrivit prevederilor Directivei nr. 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 2 alin. (2) din Directiva nr. 2005/36/CE potrivit cărora fiecare stat membru poate permite, pe teritoriul său, în conformitate cu reglementările sale, exercitarea unei profesii reglementate din sănătate resortisanților statelor membre titulari ai calificării profesionale respective care nu a fost obținută într-un stat membru, dacă această primă recunoaștere se realizează cu respectarea condițiilor minime de formare profesională prevăzute de directiva menționată mai sus,

având în vedere faptul că prin neadoptarea de urgență a măsurilor cuprinse în prezentul act normativ poate fi afectat dreptul la ocrotirea sănătății, garantat prin Constituția României,

în vederea asigurării accesului populației la asistență medicală de specialitate permanentă și de calitate,

având în vedere faptul că neadoptarea acestor măsuri imediate și a reglementărilor de implementare a acestora, prin ordonanță de urgență, ar putea genera disfuncționalități majore, cu efecte negative asupra stării de sănătate a populației, precum și în utilizarea eficientă a resurselor umane din sistemul de sănătate,

în considerarea faptului că aceste elemente cu impact major în sănătatea populației vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii în una dintre specialitățile medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, se echivalează cu certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, cu condiția îndeplinirii, în mod cumulativ, a următoarelor condiții:

a) titularul are una dintre calitățile prevăzute la art. 370 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită echivalarea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia, similară cu competența profesională a medicilor pe plan național;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

(2) Echivalarea titlurilor de calificare prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, după consultarea Colegiului Medicilor din România.

(3) Criteriile și metodologia de echivalare se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, cu avizul Colegiului Medicilor din România.

(4) Ministerul Sănătății înștiințează prin adresă titularul despre echivalarea titlului oficial de calificare ca medic specialist, în condițiile legii.

(5) Exercitarea activităților de medic specialist se face pe baza titlului oficial de calificare de medic specialist echivalat, a adresei de înștiințare prevăzute la alin. (4) și cu îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de medic.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

─────────────────

Ministrul sănătății,

Raed Arafat

Ministrul educației, cercetării,

tineretului și sportului,

Ecaterina Andronescu

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

București, 4 decembrie 2012.

Nr. 80.

________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.