HOTĂRÂRE din 27 septembrie 2011

în Cauza Lipănescu și alții împotriva României

Strasbourg

(Cererile nr. 17.139/04, 19.852/04,

36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 și 50.718/06)

Această versiune a fost rectificată la 14 noiembrie

2011 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Lipănescu și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Egbert Myjer, președinte, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată.

PROCEDURA

1. La originea cauzelor se află 7 cereri (nr. 17.139/04, 19.852/04, 36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 și 50.718/06) îndreptate împotriva României, prin care resortisanții acestui stat (reclamanții) au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Din motive de ordin practic, Curtea va numi în continuare Cererea nr. 17.139/04 "Lipănescu împotriva României", chiar dacă, după decesul reclamantului în 2008, procedura a fost continuată de moștenitorii acestuia, Constantin Lipănescu și Elena Tătaru.

În mod similar, Curtea va numi în continuare cererea nr. 1.359/06 "Ardelean împotriva României", chiar dacă, după decesul reclamantei în 2011, procedura a fost continuată de fiica acesteia, Gabriela Gabor [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999VI].*1)

------------

*1) Rectificat la 14 noiembrie 2011: textul punctului 2 era următorul: "Din motive de ordin practic, Curtea va numi în continuare Cererea nr. 1.359/06 "Ardelean împotriva României", chiar dacă, după decesul reclamantei în februarie 2011, procedura a fost continuată de fiica acesteia, Gabriela Gabor [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI]."

3. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, dl H.-R. Radu.

4. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 14, prezentele cereri au fost atribuite unui comitet de 3 judecători.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanții sunt resortisanți români care au obținut hotărâri judecătorești în favoarea lor în diverse proceduri civile referitoare la diverse bunuri. Aceste decizii definitive au fost anulate printr-un recurs în anulare introdus de procurorul general al României. Datele de identificare a reclamanților și descrierea detaliată a procedurilor care îi privesc se găsesc în tabelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

II. Dreptul intern relevant

6. Dispozițiile legale și jurisprudența interne relevante sunt descrise în Hotărârea Brumărescu împotriva României [(MC), nr. 28.342/95, pct. 31-44, CEDO 1999-VII].

7. Articolele relevante din Codul de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor prevedeau:

Art. 330

"Procurorul general poate, fie din oficiu, fie la cererea ministrului Justiției, să formuleze în fața Curții Supreme de Justiție un recurs în anulare împotriva unei decizii definitive și irevocabile pentru următoarele motive:

1. când instanța a depășit atribuțiile puteriijudecătorești,

2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori aceasta hotărâre este vădit netemeinică;"

Art. 330^1

"În cazurile prevăzute de art. 330 pct. 1 și 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă."

8. Art. 330 și 330^1 au fost abrogate de art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, intrată în vigoare la 27 august 2003. Conform art. II din ordonanță:

"[...] Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate."

ÎN DREPT

I. Conexarea cauzelor

9. Ținând cont de asemănarea cererilor în ceea ce privește faptele și problema de fond pe care o ridică, Curtea decide să le conexeze și să le examineze împreună, într-o singură hotărâre.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

10. Conform reclamanților, hotărârile prin care autoritatea jurisdicțională supremă română a admis recursurile în anulare încalcă art. 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevăd:

Art. 6

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

Art. 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cererea nr. 36.487/04

11. Guvernul invocă excepția nerespectării termenului de 6 luni. Acesta subliniază că hotărârea internă definitivă a fost pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 22 septembrie 2003, dar că prezenta cerere a fost introdusă aproape un an mai târziu, și anume la 6 septembrie 2004.

12. Analiza dosarului indică faptul că, ținând seama de problemele de comunicare între instanțele române, reclamantul a avut posibilitatea de a-și consulta dosarul abia începând cu 23 martie 2004. Având în vedere că prezenta cerere a fost introdusă la 6 septembrie 2004, Curtea constată că termenul de 6 luni a fost respectat.

2. Cererea nr. 14.391/05

13. Guvernul susține că doar prima reclamantă poate pretinde că este victimă în sensul art. 34 din Convenție, deoarece este singura care a participat la procedura care face obiectul prezentului dosar.

14. Reclamanții susțin că al doilea reclamant, soțul primei reclamante, poate pretinde că este victimă în sensul art. 34 din Convenție, deoarece a fost afectat de soluția justiției române în mod similar soției acestuia (a se vedea Amuur împotriva Franței, 25 iunie 1996, pct. 36, Culegere de hotărâri și decizii 1996-III).

15. Curtea observă că al doilea reclamant nu a participat în niciun moment la procedura în fața instanțelor române și, prin urmare, nu s-a prevalat de acțiunile existente în legislația românească. Având în vedere jurisprudența sa cu privire la acest aspect [Caraher împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 24.520/94, CEDO 2000-I], Curtea consideră că este necesar să admită excepția preliminară invocată de Guvern în ceea ce privește absența calității de victimă a celui de-al doilea reclamant.

16. Rezultă că, în măsura în care a fost introdusă de al doilea reclamant, Cererea nr. 14.391/05 este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției.

3. Cererea nr. 1.359/06

17. Guvernul susține că reclamanta nu poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale garantate de Convenție și de protocoalele la Convenție, deoarece statul nu a obținut încă înscrierea dreptului său în cartea funciară.

18. Curtea remarcă faptul că, în speță, hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 20 octombrie 2005 este opozabilă reclamantei și, de altfel, statul a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate în registrul funciar. În consecință, nu numai că statul nu a recunoscut și reparat încălcarea pretinsă, dar intenționează să asigure efecte depline hotărârii în cauză (a contrario, Popescu împotriva României, nr. 38.360/97, pct. 26-27, 25 noiembrie 2003).

19. În orice caz, Curtea observă că, în cauză, capetele de cerere ale reclamantei nu se limitează la ingerința, prin hotărârea Înaltei Curți, în dreptul său de proprietate, ci se referă, de asemenea, la încălcarea art. 6 § 1 din Convenție prin aceeași hotărâre. Or, reclamanta poate pretinde în mod incontestabil că este victima anulării unei hotărâri judecătorești definitive în favoarea sa (Popescu, citată anterior, pct. 28).

20. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția Guvernului.

4. Cererea nr. 50.718/06

21. Guvernul pretinde că la 27 octombrie 2009 reclamanții au încheiat o tranzacție prin care au cumpărat imobilul în litigiu și că, din acest motiv, nu mai pot susține că sunt victime în sensul art. 34 din Convenție.

22. Curtea remarcă, în primul rând, că reclamanții au încheiat tranzacția în cauză ca urmare a unor acțiuni de evacuare introduse de terți.

23. De asemenea, Curtea observă că statul nu a recunoscut și reparat încălcarea, dar că hotărârea prin care reclamanții au pierdut posesia casei lor a produs efecte depline (a contrario, Popescu împotriva României, citată anterior, pct. 26 și 27). Curtea observă, în continuare, că capetele de cerere ale reclamantei nu se limitează la ingerința, prin hotărârea Înaltei Curți, în dreptul său de proprietate, ci se referă, de asemenea, la încălcarea art. 6 § 1 din Convenție prin aceeași hotărâre. Or, reclamanții pot pretinde în mod incontestabil că sunt victime ale anulării unei hotărâri judecătorești definitive în favoarea lor (Popescu, citată anterior, pct. 28).

24. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția Guvernului.

5. Concluzie

25. Curtea constată, de altfel, că aceste cereri nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

26. Reclamanții susțin că infirmarea de către autoritatea jurisdicțională supremă a hotărârilor definitive pe calea recursului în anulare a adus atingere principiului securității raporturilor juridice și dreptului lor la respectarea bunurilor.

27. Făcând trimitere la Cauza Brumărescu, Guvernul recunoaște că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, admiterea unei căi de atac extraordinare care repune pe rol o hotărâre definitivă printr-o procedură de supervizare este considerată drept o încălcare a principiului securității raporturilor juridice [Brumărescu împotriva României, (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII]. Cu toate acestea, Guvernul subliniază că, în urma hotărârii citate anterior, Codul de procedură civilă a fost modificat, iar prevederile legale care permiteau procurorului general să sesizeze Curtea Supremă de Justiție, denumită ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un recurs în anulare împotriva unei hotărâri definitive, au fost abrogate.

28. Curtea reamintește că, în Cauza Brumărescu (citată anterior, pct. 61-62), a concluzionat că fusese încălcat art. 6 § 1, pe motiv că anularea unei hotărâri definitive ca urmare a exercitării unei căi de atac extraordinare era contrară principiului securității juridice. În temeiul acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în această privință. Instanțele de grad superior nu trebuie să folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a efectua o nouă examinare. Supervizarea nu trebuie să devină o cale de atac mascată și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra subiectului în cauză nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât atunci când acest lucru este impus de motive substanțiale și imperative (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).

29. Ținând seama de toate documentele aflate în dosare, Curtea consideră că nimic nu permite ca prezentele cauze să se distingă de Cauza Brumărescu, citată anterior, în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe securitatea raporturilor juridice.

30. În ceea ce privește capătul de cerere care privește art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea reamintește că dreptul de proprietate al reclamanților asupra bunurilor în litigiu a fost recunoscut prin hotărârile definitive ale unor instanțe românești. Așadar, reclamanții erau proprietarii unor bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Savu împotriva României, nr. 19.982/04, pct. 22, 4 noiembrie 2008).

Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri în cauze care au ridicat probleme similare, în care a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, datorită repunerii pe rol a soluției pronunțate în mod definitiv în cazul unui litigiu și privării reclamanților de bunurile de care beneficiau la încheierea procedurii, ca urmare a unui recurs în anulare (a se vedea, printre altele, Brumărescu, citată anterior, pct. 61, 77 și 80, Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, pct. 32 și 46-47, 1 decembrie 2005, și Piața Bazar Dorobanți - S.R.L. împotriva României, nr. 37.513/03, pct. 23 și 33, 4 octombrie 2007).

După ce a examinat prezentele cauze, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să poată conduce la o concluzie diferită. În consecință, Curtea consideră că, în ciuda marjei de apreciere de care beneficiază statul în materie, pretinsele erori în aplicarea legii nu pot fi suficiente pentru a legitima privarea de un bun dobândit perfect legal în urma unui litigiu civil soluționat definitiv (a se vedea hotărârile Blidaru împotriva României, nr. 8.695/02, pct. 55, 8 noiembrie 2007, și Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A., citată anterior, pct. 46).

31. În consecință, au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauzele menționate anterior.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

32. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

A. Prejudiciu

33. Reclamanții solicită următoarele sume cu titlul de prejudiciu material și moral suferit:

34. Guvernul contestă sumele solicitate de reclamanți și propune următoarele sume:

35. În prezentele cauze, Curtea reamintește faptul că a concluzionat că a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, datorită anulării hotărârilor judecătorești definitive prin care li s-au recunoscut reclamanților valorile patrimoniale, ca urmare a recursului în anulare formulat de procurorul general.

36. În prezentele cauze, Curtea observă că, în temeiul hotărârii pronunțate în cadrul recursului în anulare, reclamanții au fost obligați să restituie statului român diverse sume de bani sau imobile. În consecință, Curtea consideră că, în cazul în care statul pârât nu va proceda la o astfel de restituire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, acesta va fi obligat să plătească reclamanților, cu titlu de prejudiciu material, valoarea actuală a bunurilor în litigiu, pe care Curtea o stabilește după cum urmează:

37. De asemenea, Curtea acordă fiecărei părți reclamante suma de 2 600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

38. În cererile nr. 19.852/04, 36.487/04 și 50.718/06, reclamanții solicită, de asemenea, 65 EUR, 165 EUR și, respectiv, 2.375 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamanții au prezentat documente justificative în această privință.

39. În celelalte cereri, reclamanții nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată.

40. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor de judecată efectuate, cu condiția prezentării documentelor justificative.

41. Ținând seama de jurisprudența sa și pronunțându-se în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să acorde următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată:

- 65 EUR reclamantului din Cererea nr. 19.852/04;

- 165 EUR reclamantului din Cererea nr. 36.487/04;

- 1.000 EUR reclamantului din Cererea nr. 50.718/06.

C. Dobânzi moratorii

42. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA

1. hotărăște să conexeze cererile;

2. declară Cererea nr. 14.391/05 inadmisibilă în măsura în care a fost introdusă de al doilea reclamant;

3. declară cererile admisibile pentru celelalte capete de cerere;

4. declară că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

5. hotărăște:

(i) în Cererea nr. 17.139/04:

- 68.000 EUR (șaizeci și opt mii euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

(îi) în Cererea nr. 19.852/04:

- 1.670 EUR (o mie șase sute șaptezeci euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

- 65 EUR (șaizeci și cinci euro) pentru cheltuielile de judecată;

(iii) în Cererea nr. 36.487/04:

- 12.600 EUR (douăsprezece mii șase sute euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

- 165 EUR (o sută șaizeci și cinci euro) pentru cheltuielile de judecată;

(iv) în Cererea nr. 45.197/04:

- 83.000 EUR (optzeci și trei mii euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

(v) în Cererea nr. 14.391/05:

- 118.000 EUR (o sută optsprezece mii euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

(vi) în Cererea nr. 1.359/06:

- 220.000 EUR (două sute douăzeci mii euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

(vii) în Cererea nr. 50.718/06:

- 12.000 EUR (douăsprezece mii euro) pentru prejudiciul material;

- 2.600 EUR (două mii șase sute euro) pentru prejudiciul moral;

- 1.000 EUR (o mie euro) pentru cheltuielile de judecată;

6. respinge cererea de reparație echitabilă pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 septembrie 2011, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din regulament.

Egbert Myjer,

președinte

Marialena Tsirli,

grefier adjunct