ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 58 din 25 iunie 2003

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003
Intrat în vigoare
27.08.2003
Forma consolidată din
27.08.2003

privind modificarea și completarea Codului de procedura civilă

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Literele a) și b) ale punctului 1 al articolului 2 vor avea următorul cuprins:

"a) procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în aceasta materie al căror obiect este neevaluabil în bani;

b) procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei;"

2. Litera f) a punctului 1 al articolului 2 va avea următorul cuprins:

"f) cererile pentru încuviințarea, nulitatea sau desfacerea adopției;"

3. Literele g) și h) ale punctului 1 al articolului 2 se abroga.

4. Punctele 2 și 3 ale articolului 2 se abroga.

5. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Curțile de apel judeca:

1. în prima instanța, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în prima instanța;

3. în orice alte materii date prin lege în competența lor."

6. Punctul 3 al articolului 4 se abroga.

7. Alineatul 1 al articolului 282 va avea următorul cuprins:

"Hotărârile date în prima instanța de judecătorie și tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel."

8. La articolul 299 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:

"Recursul se soluționează de către Curtea Suprema de Justiție, dacă prin lege nu se prevede altfel."

9. După articolul 302 se introduce un nou articol, articolul 302^1, cu următorul cuprins:

"Art. 302^1. - Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar. Dacă recurentul locuiește în străinătate, va arata și domiciliul ales în România, unde urmează sa i se facă toate comunicările privind procesul;

2. indicarea hotărârii care se ataca;

3. motivele de legalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;

4. semnatura."

10. Alineatul 3 al articolului 303 se abroga.

11. Articolul 308 va avea următorul cuprins:

"Art. 308. - Președintele instanței sau președintele secției, primind cererea de recurs și dosarul, stabilește un complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității în principiu a recursului.

Președintele instanței sau președintele secției poate desemna un judecător care întocmește raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. La Curtea Suprema de Justiție raportul poate fi întocmit și de către un magistrat-asistent.

Raportorul va verifica dacă recursul îndeplinește cerințele de forma, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 304 și va arata poziția jurisprudenței și a doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea data prin hotărârea atacată.

În cazul în care completul este în unanimitate de acord ca recursul nu îndeplinește cerințele de forma sau ca motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei cai de atac. Decizia se comunică recurentului.

Dacă se apreciază ca recursul îndeplinește cerințele de forma și ca motivele invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute în art. 304, precum și dacă nu s-a întrunit unanimitatea prevăzută la alin. 4, se pronunța, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului. Prin aceeași încheiere se fixează termen de judecată în ședința publică, dispunandu-se citarea părților și comunicarea motivelor de recurs intimatului, căruia i se va pune în vedere obligația de a depune întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată."

12. Alineatul 1 al articolului 309 va avea următorul cuprins:

"Președintele va da mai întâi cuvântul recurentului, iar apoi intimatului."

13. Alineatul 3 al articolului 312 va avea următorul cuprins:

"Modificarea hotărârii atacate se pronunța pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10, iar casarea, pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a carei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibila, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecata unitară."

14. La articolul 322, după punctul 8 se introduce punctul 9 cu următorul cuprins:

"9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continua să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate."

15. La articolul 324, după alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:

"Pentru motivul prevăzut la art. 322 pct. 9, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, Partea I."

16. Capitolul III "Recursul în interesul legii și recursul în anulare" din titlul V al cărții II devine titlul VI "Recursul în interesul legii" al cărții II.

17. Articolele 330-330^4 se abroga.

18. Articolul 720^8 va avea următorul cuprins:

"Art. 720^8. - Hotărârile date în prima instanța privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii."

Articolul II

Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară, precum și executării silite începute sub acea lege.

Procesele în curs de judecată la data schimbării competentei instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență privitoare la competența sunt aplicabile.

Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Articolul III

Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul justiției,

Rodica Mihaela Stanoiu

București, 25 iunie 2003.

Nr. 58.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.