HOTĂRÂRE nr. 1.193 din 4 decembrie 2012

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 13 decembrie 2012
Intrat în vigoare
12.01.2013
Forma consolidată din
12.01.2013

pentru aprobarea Programului național de securitate aeronautică

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 79 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Programul național de securitate aeronautică, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ale cărui prevederi se vor realiza în conformitate cu legislația în vigoare aplicabilă.

------------

Notă *) Anexa are caracter secret de serviciu și se pune la dispoziția operatorilor aeroportuari, transportatorilor aerieni, entităților care potrivit Programului național de securitate aeronautică trebuie să aplice standarde de securitate aeronautică și instituțiilor cu responsabilități și/sau obligații în domeniul securității aeronautice, la cerere, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Articolul 2

În aplicarea Programului național de securitate aeronautică, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii emite reglementări specifice care sunt obligatorii pentru toți operatorii aeroportuari, transportatorii aerieni, entitățile care potrivit Programului național de securitate aeronautică trebuie să aplice standarde de securitate aeronautică și instituțiile cu responsabilități și/sau obligații rezultate din programul prevăzut la art. 1.

Articolul 3

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 443/2005 privind aprobarea Programului național de securitate aeronautică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 31 mai 2005.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul

transporturilor și infrastructurii,

Septimiu Buzașu,

secretar de stat

Directorul

Serviciului de Informații Externe,

Teodor Meleșcanu

Directorul

Serviciului Român de Informații,

George Cristian Maior

Directorul

Serviciului de Protecție și Pază,

Lucian-Silvan Pahonțu

p. Ministrul apărării naționale,

Sebastian Huluban,

secretar de stat

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Ministrul administrației și internelor,

Mircea Dușa

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ceamba,

secretar de stat

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Florin Georgescu

București, 4 decembrie 2012.

Nr. 1.193.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.