privind constatarea încetării unui mandat de senator
Având în vedere demisia din calitatea de senator a domnului Diaconu Mircea, ales în Circumscripția electorală nr. 3 Argeș, Colegiul uninominal nr. 1, în temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 194 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările și completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al domnului Diaconu Mircea, începând cu data de 4 decembrie 2012, și declară vacant locul de senator în Circumscripția electorală nr. 3 Argeș, Colegiul uninominal nr. 1.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 12 decembrie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
George-Crin Laurențiu Antonescu
București, 12 decembrie 2012.