Articolul I
Alineatele (8), (10) și (11) ale articolului 143 din Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 30 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(8) În cazul în care, în derularea contractului/convenției, se constată nerespectarea obligației prevăzute la alin. (6), se aplică drept sancțiune avertisment pentru fiecare lună pentru care se constată nerespectarea obligației.
........................................................................
(10) Reținerea sumei prevăzute la alin. (9) se face din prima plată care urmează a fi efectuată, pentru furnizorii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În situația în care suma prevăzută la alin. (9) depășește prima plată, recuperarea sumelor se realizează prin plată directă sau executare silită, în condițiile legii.
(11) Recuperarea sumei conform prevederilor alin. (9) se face prin plată directă sau executare silită pentru furnizorii care nu mai sunt în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate și pentru furnizorii care au încheiate convenții pentru prescrierea de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu."