ORDIN nr. 46 din 19 decembrie 2012 (*actualizat*)

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Intrat în vigoare
01.01.2013
Forma consolidată din
26.08.2013

privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

(actualizat până la data de 26 august 2013*)

---------------

*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 26 august 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către ORDINUL nr. 43 din 26 iunie 2013; ORDINUL nr. 63 din 14 august 2013.

Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor

Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă tarifele percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru acordarea sau modificarea atestatelor, autorizațiilor și licențelor, la solicitarea persoanelor fizice și juridice a căror activitate, potrivit legii, se află în competența de reglementare a acesteia, conform anexelor nr. 1 și 4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Se aprobă tarifele percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru evaluarea și avizarea documentelor tehnico-economice care intră în componența dosarelor prezentate la deschiderea finanțării, pentru obiectivele de investiții cu caracter de creștere a eficienței energetice și utilizare a surselor regenerabile de energie, aprobate spre cofinanțare din bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, bugetul de stat, precum și din alte surse interne și externe la dispoziția Guvernului, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1) Se aprobă contribuțiile bănești percepute de la operatorii economici având activități în sectorul energiei electrice, care, potrivit legii, se află în competența de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

(2) Valorile contribuțiilor bănești prevăzute la alin. (1) și condițiile de achitare a acestora sunt prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Se aprobă tarifele și contribuțiile percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru desfășurarea activităților din domeniul gazelor naturale pe bază de licență, conform anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 4

Tarifele și contribuțiile bănești se achită în contul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei RO24TREZ7005025XXX000284, deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București - A.T.C.P.M.B.

Articolul 5

În cazul neachitării la termen a facturilor aferente tarifelor și contribuțiilor prevăzute în prezentul ordin, pentru fiecare zi de întârziere la plată se percepe o sumă egală cu nivelul dobânzilor și penalităților de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013.

Articolul 7

Departamentele și direcțiile din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și persoanele fizice și juridice a căror activitate, potrivit legii, se află în competența de reglementare a acesteia vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Președintele Autorității Naționale

de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileț

București, 19 decembrie 2012.

Nr. 46.

Anexa 1

TARIFELE

percepute de la operatori economici având activități în

sectorul energiei electrice

1. Tarifele percepute pentru acordarea/modificarea autorizațiilor de înființare și a licențelor pentru activități în sectorul energiei electrice sunt prevăzute în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1 - Tarifele*) pentru acordarea de autorizații și licențe

*Font 9* ┌────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Nr. │ Activitatea │U.M. pentru │ Tariful │ │crt.│ Obiectul solicitării; │ mărimea ├────────┬──────┤ │ │ mărimea determinantă a tarifului │determinantă │lei/U.M.│ lei │ │ │ │ a tarifului │ │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────┼──────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┤ │ Producerea energiei electrice și termice │ ├────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────┤ │ 1.│Autorizația de înființare pentru realizarea/ │ │ │ │ │ │retehnologizarea unei noi capacități energetice de │ │ │ │ │ │producere a energiei electrice/electrice și termice în│ │ │ │ │ │cogenerare; puterea electrică instalată (MWe)/puterea │ │ │ │ │ │electrică instalată și puterea termică instalată a │ MWe │ 150 │ │ │ │capacității energetice (MWe și MWt) │ MWt │ 30 │ │ ├────┼──────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────┼──────┤ │ 2. │Licența pentru producerea de energie electrică/Licența│ │ │ │ │ │pentru producerea de energie termică în cogenerare; │ │ │ │ │ │puterea electrică instalată (MWe)/puterea termică │ MWe │ 30 │ │ │ │instalată (MWt) în capacitățile energetice │ MWt │ 25 │ │ ├────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┤ │ Transportul energiei electrice și furnizarea serviciilor de sistem/Conducerea │ │ operativă a Sistemului energetic național │ ├────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────┤ │ 3. │Licența pentru transportul energiei electrice și │ │ │ │ │ │furnizarea serviciului de sistem; puterea instalată în│ │ │ │ │ │transformatoarele din stațiile rețelei electrice de │ MVA │ 30 │ │ │ │transport și numărul de grupuri dispecerizabile de │ │ 60**)│ │ │ │producere a energiei electrice coordonate │ │ │ │ ├────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┤ │ Activitatea de administrare de piețe centralizate de energie electrică │ ├────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────┤ │ 4. │Licența pentru activitatea de administrare de piețe │ │ │ │ │ │centralizate de energie electrică │ │ │ 2.500│ ├────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┤ │ Distribuția energiei electrice │ ├────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────┤ │ 5. │Licența pentru distribuția energiei electrice; puterea│ │ │ │ │ │instalată în stațiile și posturile electrice în │ │ │ │ │ │exploatare │ MVA │ 20 │ │ ├────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┤ │ Furnizarea energiei electrice │ ├────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────┤ │ 6. │Licența pentru furnizarea de energie electrică │ │ │ 2.200│ ├────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┤ │ Analiza cererilor │ ├────┬──────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬────────┬──────┤ │ 7. │Analiza documentației anexate cererilor pentru │ │ │ │ │ │acordarea/modificarea de autorizații/licențe │ │ │ 2.200│ └────┴──────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────┴──────┘

______________

*) Valoarea tarifului de acordare a unei autorizații de înființare sau licențe este precizată în coloana 4 a tabelului nr. 1, în funcție de activitatea/serviciul ce face obiectul autorizației/licenței respective. Dacă valoarea tarifului de acordare a autorizației de înființare sau licenței nu este precizată în coloana 4 din tabelul nr. 1, atunci valoarea tarifului respectiv este:

a) cea determinată cu formula:

T = f2Σ((mărimea determinantă) x [valoarea corespunzătoare din col. (3) a tabelului nr. 1])1, 2, în lei, în toate cazurile în care valoarea T rezultată este mai mare de 2.200 lei;

b) 2.200 lei, în toate cazurile în care rezultatul calculului efectuat, potrivit formulei prevăzute la lit. a), este mai mic sau cel mult egal cu această valoare.

**) Tariful este exprimat în lei pe grup dispecerizabil de producere a energiei electrice.

NOTA 1

La înregistrarea unei cereri privind acordarea sau modificarea unei autorizații de înființare/licențe pentru activități/servicii în sectorul energiei electrice, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează solicitantului suma de 2.200 lei. Suma de 2.200 lei încasată potrivit facturii respective:

a) se deduce din tariful de acordare sau de modificare a autorizației de înființare/licenței care se percepe în legătură cu soluționarea favorabilă a cererii respective;

b) nu se restituie solicitantului, în cazul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei refuză acordarea sau modificarea autorizației de înființare/licenței, deoarece reprezintă contravaloarea activității de analiză a documentației anexate cererii respective.

NOTA 2

Instituțiile publice din domeniile învățământ și sănătate sunt scutite de plată tarifului înscris în tabelul nr. 1 pentru acordarea de autorizații de înființare și/sau licențe.

2. Tarifele percepute pentru emiterea de atestate la solicitarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic sunt prevăzute în tabelul nr. 2.

Tabelul nr. 2 - Tarifele pentru emiterea de atestate

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐ │ Tipul atestatului - Categoria de activități │Tariful│ │ │ (lei) │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Atestate pentru activități în instalațiile electrice de joasă tensiune│ │ │conform Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare │ │ │în Domeniul Energiei nr. 24/2007 privind aprobarea Regulamentului │ │ │pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, │ │ │verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electro- │ │ │energetic, cu modificările și completările ulterioare (A1, Bp, Be, B) │ 1.600│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Atestate pentru activități în instalațiile electrice de medie tensiune│ │ │conform Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare │ │ │în Domeniul Energiei nr. 24/2007 , cu modificările și completările │ │ │ulterioare (A2, C1A, C2A) │ 3.100│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Atestate pentru activități în instalațiile electrice de înaltă │ │ │tensiune, conform Ordinului președintelui Autorității Naționale de │ │ │Reglementare în Domeniul Energiei nr. 24/2007 , cu modificările și │ │ │completările ulterioare (A, C1B, C2B, D1, D2, E1, E2) │ 4.500│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Atestate de tip F, conform Ordinului președintelui Autorității │ │ │Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 24/2007, cu │ │ │modificările și completările ulterioare │ 4.500│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Modificarea unui atestat │ 300│ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘

3. Tarifele percepute pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice sunt prevăzute în tabelul nr. 3.

Tabelul nr. 3. - Tarifele pentru autorizarea electricienilor

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐ │ Tipul autorizării │Tariful│ │ │ (lei) │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Pentru oricare dintre gradele de autorizare, de tip A sau de tip B │ 250 │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Pentru oricare dintre gradele de autorizare, de tip A B │ 350 │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │Pentru emiterea unui duplicat al legitimației de electrician autorizat│ 30 │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘

Anexa 2

TARIFELE

percepute pentru autorizarea auditorilor energetici, atestarea

managerilor energetici, activități de evaluare și avizare de

documente tehnico-economice

1. Tarife pentru autorizarea persoanelor fizice și juridice ca auditori energetici

┌─────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐ │ Solicitantul autorizării │ Tariful pentru eliberarea autorizației │ │ │ de auditor energetic │ │ │ - lei - │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────┬─────────────────────────┤ │ │ Autorizație nouă │Prelungirea valabilității│ │ │ │ autorizației existente │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤ │Persoană fizică │ 1.700 │ 1.100 │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤ │Persoană juridică │ 2.800 │ 1.700 │ └─────────────────────────────────┴──────────────────┴─────────────────────────┘

NOTE:

1. Tariful include analizarea documentației transmise de solicitant pentru eliberarea autorizației de auditor energetic de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, întocmirea documentelor aferente autorizării și monitorizarea realizării auditurilor energetice.

2. În cazul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei suspendă valabilitatea autorizației de auditor energetic, reînnoirea acesteia se tarifează la nivelul eliberării unei noi autorizații.

2. Tarife pentru atestarea managerilor energetici

┌─────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐ │ Solicitantul atestării │ Tariful pentru eliberarea atestatului │ │ │ de manager energetic │ │ │ - lei - │ │ ├──────────────────┬─────────────────────────┤ │ │ Atestat nou │Prelungirea valabilității│ │ │ │ atestatului existent │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤ │ Persoană fizică │ 2.800 │ 1.700 │ └─────────────────────────────────┴──────────────────┴─────────────────────────┘

NOTE:

1. Tariful include analizarea documentației transmise de solicitant pentru eliberarea atestatului de manager energetic de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, examinarea candidatului și întocmirea documentelor aferente atestării.

2. În cazul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei suspendă valabilitatea atestatului de manager energetic, reînnoirea acestuia se tarifează la nivelul eliberării unui nou atestat.

Anexa 3

CONTRIBUȚII BĂNEȘTI

percepute anual de Autoritatea Națională de Reglementare în

Domeniul Energiei de la operatori economici având activități în

sectorul energiei electrice

1. Titularii licențelor acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru desfășurarea de activități comerciale în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare plătesc anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează contribuția ce se percepe de la fiecare titular de licență:

a) la valoarea de 0,08% din cifra de afaceri realizată de acesta în anul precedent din activitățile comerciale ce fac obiectul licențelor pe care titularul le deține, desfășurate în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare; sau

b) la o valoare minimă, dacă rezultatul calculului efectuat conform celor specificate la lit. a) este inferior sau egal cu 2.200 lei.

2. Valoarea minimă a contribuției bănești percepute în anul 2013 de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de la un titular de licență este de 2.200 lei, în cazul în care acesta deține cel puțin o licență acordată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care este valabilă pe toată durata anului 2013.

3. În cazul oricărei persoane fizice sau juridice care este titular al unei unice licențe acordate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei:

a) dacă anul 2013 este anul de expirare a valabilității sau de retragere a licenței, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează titularului licenței contribuția, a cărei valoare se determină astfel: valoarea calculată în conformitate cu prevederile pct. 1 și 2 se ponderează cu raportul dintre durata de valabilitate a licenței în anul 2013, exprimată în zile calendaristice, și numărul de zile ale anului calendaristic (365);

b) Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei nu percepe/nu facturează titularului respectiv contribuția pentru anul 2013, dacă valabilitatea licenței expiră sau aceasta este retrasă până la data de 31 martie 2013, iar titularul nu a desfășurat în anul 2012 activitatea ce face obiectul licenței;

c) prevederile lit. a) și b) sunt aplicabile în situațiile în care valabilitatea licenței expiră în anul 2013 și nu se solicită sau nu se aprobă modificarea acelei licențe, în scopul de a se prelungi valabilitatea acesteia, cel puțin până la un termen din anul următor.

4. Instituțiile publice din domeniile învățământ și sănătate sunt scutite de plată contribuției bănești către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

5. Titularii de licențe, cu excepția celor menționați la pct. 4, vor comunică Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, până la sfârșitul decadei a doua a lunii februarie 2013, valoarea cifrei de afaceri realizate în anul precedent. Pentru titularii de licențe care nu transmit valoarea cifrei de afaceri specificate până la termenul precizat mai sus, contribuția bănească se facturează pe baza unei valori a cifrei de afaceri care este estimată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. În astfel de cazuri nu se aplică prevederile pct. 3.

6. Titularul de licență care în cursul anului 2013 preia integral activitatea desfășurată pe baza unei licențe de același tip de către o altă persoană fizică sau juridică va asigura achitarea completă a contribuției pentru anul 2013 care îi revine titularului de licență care își încetează activitatea.

7. Pentru titularii de licențe a căror contribuție bănească are o valoare superioară nivelului de 2.200 lei, aceasta se poate achita în rate trimestriale egale; termenul de achitare a fiecăreia dintre aceste rate este sfârșitul primei luni a trimestrului respectiv, cu excepția primei rate care se achită potrivit termenului scadent înscris în factura emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

8. Durata de suspendare a unei licențe, care este precizată în decizia emisă în acest scop de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, nu diminuează valoarea contribuției percepute de la titularul licenței pentru anul în care se înregistrează suspendarea acesteia.

9. Regularizarea contribuției bănești constă în facturarea diferenței dintre valoarea contribuției facturate inițial, la începutul anului, și valoarea contribuției determinate pe baza cifrei de afaceri realizate în anul precedent din activitățile comerciale desfășurate în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare. Regularizarea contribuției bănești percepute pe anul 2013 se efectuează după depunerea la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de către titularii de licențe a raportului financiar anual, elaborat în conformitate cu metodologia prevăzută de Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2008 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Raportului financiar de către titularii de licențe.

10. Contribuția bănească încasată de la solicitantul de licență/licențe în anul acordării licenței/licențelor respective nu este supusă regularizării.

11. În cazul titularului care deține mai multe licențe pentru activități în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare, iar în cursul anului de facturare a contribuției percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sistează desfășurarea uneia dintre activitățile reglementate prin licență, la expirarea valabilității sau la retragerea licenței respective, calculul de regularizare a contribuției bănești se efectuează astfel:

a) cifra de afaceri realizată, aferentă activității desfășurate în anul precedent, pe baza licenței a cărei valabilitate a expirat sau care a fost retrasă în cursul anului de facturare, se ponderează cu raportul dintre numărul de zile din anul de facturare/regularizare a contribuției în care licența a fost valabilă și numărul total de zile ale anului respectiv;

b) la regularizarea contribuției bănești, cifra de afaceri realizată - totalul aferent anului precedent, care constituie baza de calcul pentru regularizare - este suma cifrelor de afaceri realizate din activitățile desfășurate în anul precedent pe bază de licențe, iar una dintre aceste cifre de afaceri este aceea care a fost determinată potrivit celor specificate la lit. a);

c) regularizarea contribuției bănești constă în facturarea diferenței dintre valoarea contribuției facturate inițial, la începutul anului, și valoarea contribuției determinate pe baza cifrei de afaceri realizate, stabilite conform celor specificate la lit. b).

12. La regularizarea contribuțiilor bănești, creanțele sau datoriile ce pot apărea în raport cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care sunt mai mici de 10 lei, se anulează.

13. Dacă în urma regularizării contribuțiilor bănești rezultă sume pe care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei le datorează titularilor de licențe care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

a) au achitat contribuția bănească aferentă anului în curs;

b) dețin cel puțin o licență valabilă, atât în anul în curs, cât și în anul următor, aceste sume se vor constitui ca avans pentru contribuția bănească a respectivilor titulari de licențe aferentă anului următor.

14. La acordarea unei licențe, solicitantul care nu este titular al unei alte licențe pentru desfășurarea de activități în sectorul energiei electrice achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească în valoare de 0,08% din cifra de afaceri estimată a se realiza prin prestarea activităților ce fac obiectul licenței solicitate, în anul acordării acesteia.

15. Contribuția bănească anuală percepută de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de la un solicitant de licență nu poate fi mai mică de 2.200 lei.

16. Pentru analiza documentației transmise în vederea emiterii deciziei de aprobare a prețurilor/tarifelor în sectorul energiei electrice și termice în cogenerare, persoanele fizice și juridice care:

a) au obligația legală de a solicita Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei aprobarea prețurilor/tarifelor percepute în desfășurarea activităților comerciale;

b) desfășoară, potrivit legii, astfel de activități în sectorul energiei electrice, fără a fi titulare de licențe, vor achita o contribuție bănească de 2.200 lei.

17. Operatorii economici, persoane fizice și juridice, solicitanți ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, care nu sunt titulari de licență de exploatare comercială a capacității de producere a E-SRE pentru care se solicită acreditarea, precum și operatorii economici care dezvoltă proiecte de centrale de producere a E-SRE cu putere instalată mai mare de 125 MW, supuși evaluării detaliate a măsurii de sprijin și notificării către Comisia Europeană, achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească de:

a) 2.200 lei, pentru operatorii economici persoane juridice solicitanți ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, care nu sunt titulari de licență de exploatare comercială a capacității de producere a E-SRE pentru care se solicită acreditarea;

b) 500 lei, pentru operatorii economici persoane fizice solicitanți ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, care nu sunt titulari de licență de exploatare comercială a capacității de producere a E-SRE;

c) 500 lei/MW instalat, pentru operatorii economici care dezvoltă proiecte de centrale de producere a E-SRE cu putere instalată mai mare de 125 MW, supuși evaluării detaliate și notificării măsurii de sprijin către Comisia Europeană.

18. Operatorii economici care solicită emiterea de avize pentru acreditarea preliminară/finală a unităților de cogenerare noi sau retehnologizate achită Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei ocontribuție bănească determinată cu formula:

T = 2.200 + 200 x P [lei],

în care P se exprimă în MW și reprezintă suma puterii electrice [P(e)] și termice [P(t)] instalate.

Anexa 4

TARIFELE

percepute de la operatori economici având activități în

sectorul gazelor naturale

1. Tarifele percepute pentru acordarea autorizațiilor și licențelor în conformitate cu prevederile Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2013

*Font 9* ┌─────┬─────────────────────┬──────────────────────────┬─────┬──────────────┬─────────┐ │Nr. │Activitatea/Obiectul │Criteriul de fundamentare │U.M. │Tariful │Tariful │ │crt. │ solicitării │ │ │(% din │(lei/U.M)│ │ │ │ │ │valoarea │ │ │ │ │ │ │obiectivului) │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Acordare/Modificare │Valoarea actualizată a │ │ │ │ │ 1. │autorizații de │obiectivului conform │lei │ 0,32 │ - │ │ │înființare │anexei nr. 3 la │ │ │ │ │ │ │regulament │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Furnizare gaze │Cantitatea gaze naturale/ │ │ │ │ │ 2. │naturale/biogaz/ │biogaz/biometan/GNL/GNCV/ │ │ │ │ │ │biometan/GNL/ │GPL estimată a fi │ mii │ - │ 0,45 │ │ │GNCV/GPL │furnizată în anul în care │ mc │ │ │ │ │ │se solicită acordarea │ │ │ │ │ │ │licenței │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Operare a sistemelor │Cantitatea de gaze │ │ │ │ │ 3. │de transport al │naturale estimată a se │ mii │ - │ 0,25 │ │ │gazelor naturale │transporta în anul în │ mc │ │ │ │ │ │care se solicită │ │ │ │ │ │ │acordarea licenței │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Operare a sistemului │Cantitatea de gaze │ │ │ │ │ 4. │de distribuție, │naturale estimată a se │ mii │ - │ 0,35 │ │ │a sistemului de │distribui în anul în care │ mc │ │ │ │ │distribuție închis │se solicită acordarea │ │ │ │ │ │sau a magistralei │licenței │ │ │ │ │ │directe de gaze │ │ │ │ │ │ │naturale │ │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Operare a sistemului │Valoarea actualizată a │ │ │ │ │ 5. │de înmagazinare │obiectivului conform │ lei │ 0,32 │ - │ │ │subterană a gazelor │anexei nr. 7 la regulament│ │ │ │ │ │naturale │ │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Operare a conductelor│Valoarea actualizată a │ │ │ │ │ 6. │de alimentare din │obiectivului conform │ lei │ 0,32 │ - │ │ │amonte aferente │anexei nr. 7 la regulament│ │ │ │ │ │producției de │ │ │ │ │ │ │gaze naturale │ │ │ │ │ ├─────┼─────────────────────┼──────────────────────────┼─────┼──────────────┼─────────┤ │ │Operare a │Valoarea actualizată a │ │ │ │ │ 7. │terminalelor GNL │obiectivului conform │ lei │ 0,32 │ -" │ │ │ │anexei nr. 7 la │ │ │ │ │ │ │regulament │ │ │ │ └─────┴─────────────────────┴──────────────────────────┴─────┴──────────────┴─────────┘

-----------

Pct. 1 al anexei 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 63 din 14 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 26 august 2013.

2. Tarifele percepute pentru analiza solicitărilor de acordare/modificare/prelungire a autorizațiilor de înființare/licențelor în sectorul gazelor naturale:

┌─────┬──────────────────────────┬────────────┐ │ Nr. │ Tipul documentației │ Tariful │ │crt. │ │ (lei) │ ├─────┼──────────────────────────┼────────────┤ │ 1. │Autorizații de înființare/│ 2.200 │ │ │modificare autorizații │ │ ├─────┼──────────────────────────┼────────────┤ │ 2. │Licențe - toate tipurile/ │ 2.200 │ │ │modificare licențe │ │ ├─────┼──────────────────────────┼────────────┤ │ 3. │Prelungire a valabilității│ 2.200 │ │ │autorizației de │ │ │ │înființare/licenței │ │ └─────┴──────────────────────────┴────────────┘

NOTĂ:

Suma achitată conform prevederilor de la punctul 2 nu se înapoiază solicitantului în cazul retragerii cererii de autorizare/licențiere, în cazul clasării documentației, precum și în cazul neacordării autorizației. Tariful perceput pentru analiza documentațiilor privind acordarea/modificarea/prelungirea autorizațiilor de înființare/licențelor/prelungire se facturează solicitanților la depunerea documentațiilor. Tariful perceput pentru analiza documentațiilor se deduce din tariful de acordare/modificare a autorizației de înființare/licenței.

-----------

Pct. 2 al anexei 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 63 din 14 august 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 26 august 2013.

3. Tarifele pentru atestarea verificatorilor de proiecte și experților tehnici în sectorul gazelor naturale

┌────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────┐ │Nr. │ │ Tariful │ │crt.│ Tipul atestării │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │ 1. │Verificatori de proiecte │ 350 │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │ 2. │Experți tehnici │ 450 │ └────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────┘

4. Tarifele pentru autorizarea și verificarea operatorilor economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în sectorul gazelor naturale

┌────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────┐ │Nr. │ │ Tariful │ │crt.│ Tipul autorizației │ (lei) │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │ 1. │Proiectare │ 2.000 │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │ 2. │Execuție și exploatare │ 3.000 │ └────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────┘

5. Tarifele pentru autorizarea și verificarea persoanelor fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul gazelor naturale

┌─────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────┐ │ │ Tarifele │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │a) Pentru autorizare │ 250 lei │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │b) Pentru eliberare duplicat legitimație │ 30 lei │ └─────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────┘

6. Tarifele percepute pentru analiză documentații

┌───┬───────────────────────────────────────────────┬───────┐ │Nr.│ Tipul documentației │Tariful│ │crt│ │(lei) │ ├───┼───────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 1.│Aviz de principiu consumatori izolați tip A sau│ 250 │ │ │tip B │ │ ├───┼───────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 2.│Aviz furnizori de formare profesională │ 250 │ ├───┼───────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 3.│Aviz de principiu sisteme de distribuție │ 250 │ │ │închise │ │ ├───┼───────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ 4.│Aviz de principiu studii de fezabilitate │ 250" │ └───┴───────────────────────────────────────────────┴───────┘

------------

Pct. 6 al anexei 4 a fost introdus de art. I din ORDINUL nr. 43 din 26 iunie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 10 iulie 2013.

Anexa 5

TARIFELE ȘI CONTRIBUȚIILE

percepute pentru desfășurarea activităților din domeniul gazelor naturale

pe bază de licență

┌────┬────────────────────────┬────────────────────────────┬──────┬──────────┐ │Nr. │ │ │ │ Tariful │ │crt.│ Activitatea │ Criteriul de fundamentare │ U.M. │(lei/U.M.)│ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────────┼──────┼──────────┤ │ 1. │Furnizarea de gaze │Cantitatea de gaze naturale │mii mc│ 0,45 │ │ │naturale │ │ │ │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────────┼──────┼──────────┤ │ 2. │Transportul gazelor │Cantitatea de gaze naturale │ │ │ │ │naturale │transportată │mii mc│ 0,25 │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────────┼──────┼──────────┤ │ 3. │Înmagazinarea/Stocarea │Cantitatea de gaze naturale │ │ │ │ │gazelor naturale │înmagazinată/stocată │mii mc│ 0,38 │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────────┼──────┼──────────┤ │ 4. │Distribuția gazelor │Cantitatea de gaze naturale │ │ │ │ │naturale │distribuită │mii mc│ 0,35 │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────────┼──────┼──────────┤ │ 5. │Operare conducte din │Cantitatea de gaze naturale │ │ │ │ │amonte │transportată prin conducte │ │ │ │ │ │din amonte │mii mc│ 0,25 │ └────┴────────────────────────┴────────────────────────────┴──────┴──────────┘

1. Titularii licențelor acordate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru desfășurarea activității de administrare a piețelor centralizate de gaze naturale plătesc anual Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei o contribuție bănească. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează contribuția ce se percepe de la fiecare titular de licență la valoarea de 0,08% din cifra de afaceri realizată de acesta în anul precedent din activitatea ce face obiectul de administrare a piețelor centralizate de gaze naturale sau la o valoare minimă, dacă rezultatul calculului efectuat este inferior sau egal cu 2.200 lei.

2. În cazul oricărei persoane fizice sau juridice care este titular al unei unice licențe acordate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, dacă anul 2013 este anul de expirare a valabilității sau de retragere a licenței, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei facturează titularului licenței contribuția/tariful, a cărei/cărui valoare se ponderează cu raportul dintre durata de valabilitate a licenței în anul 2013, exprimată în zile calendaristice, și numărul de zile ale anului calendaristic (365).

3. Titularii de licențe vor comunică Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, până la sfârșitul decadei a doua a lunii februarie 2013, valoarea cifrei de afaceri realizate în anul precedent/cantitatea de gaze naturale estimată pentru anul 2013. Pentru titularii de licențe care nu transmit valoarea cifrei de afaceri/cantitatea estimată specificată până la termenul precizat mai sus, contribuția bănească/tariful se facturează pe baza unei valori care este estimată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

4. Titularul de licență care în cursul anului 2013 preia integral activitatea desfășurată pe baza unei licențe de același tip de către o altă persoană fizică sau juridică va asigura achitarea completă a contribuției/tarifului pentru anul 2013 care îi revine titularului de licență care își încetează activitatea.

5. Pentru titularii de licențe a/al căror contribuție bănească/tarif are o valoare superioară nivelului de 2.200 lei, aceasta/acesta se poate achita în rate trimestriale egale; termenul de achitare a fiecăreia dintre aceste rate este sfârșitul primei luni a trimestrului respectiv, cu excepția primei rate, care se achită potrivit termenului scadent înscris în factura emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

6. Durata de suspendare a unei licențe, care este precizată în decizia emisă în acest scop de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, nu diminuează valoarea contribuției/tarifului percepute/perceput de la titularul licenței pentru anul în care se înregistrează suspendarea acesteia.

7. Regularizarea contribuției bănești/tarifului constă în facturarea diferenței dintre valoarea contribuției/tarifului facturate/facturat inițial, la începutul anului, și valoarea contribuției/tarifului determinate/determinat pe baza cifrei de afaceri realizate/cantității estimate în anul precedent din activitățile comerciale desfășurate în sectorul gazelor naturale.

8. Contribuția bănească/Tariful încasată/încasat de la solicitantul de licență/licențe în anul acordării licenței/licențelor respective, nu este supusă/supus regularizării.

9. La regularizarea contribuțiilor bănești, creanțele sau datoriile ce pot apărea în raport cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care sunt mai mici de 10 lei, se anulează.

10. Dacă în urma regularizării contribuțiilor bănești/tarifelor rezultă sume pe care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei le datorează titularilor de licențe care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

a) au achitat contribuția bănească aferentă anului în curs;

b) dețin cel puțin o licență valabilă, atât în anul în curs, cât și în anul următor, aceste sume se vor constitui ca avans pentru contribuția bănească/tariful a/al respectivilor titulari de licențe aferentă/aferent anului următor.

11. Contribuția bănească/Tariful anuală/anual percepută/perceput de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei de la un solicitant de licență nu poate fi mai mică/mic de 2.200 lei.

_________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.