privind desemnarea centrelor de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
(actualizat până la data de 23 mai 2014*)
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 23 mai 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către: RECTIFICAREA nr. 4.048 din 18 decembrie 2012; ORDINUL nr. 738 din 13 mai 2014.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 151.740/DGDSP din 19 noiembrie 2012 al Direcției gestiunea deșeurilor și substanțelor periculoase,
ținând seama de prevederile Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 2.682/2011 privind stabilirea cerințelor pentru desemnarea centrelor de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, și pentru desemnarea Asociației Generale a Frigotehniștilor din România ca organism de certificare a personalului care desfășoară activitățile mai sus menționate și de certificare a operatorilor economici care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008,
ministrul mediului și pădurilor emite următorul ordin:
Se desemnează drept centre de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, organismele ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(1) Organismele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească:
a) cerințele și condițiile care au stat la baza desemnării acestora;
b) prevederile art. 11 alin. (2)-(4) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008;
c) prevederile art. 1 alin. (3)-(5) din Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2.682/2011 privind stabilirea cerințelor pentru desemnarea centrelor de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, și pentru desemnarea Asociației Generale a Frigotehniștilor din România ca organism de certificare a personalului care desfășoară activitățile mai sus menționate și de certificare a operatorilor economici care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008.
(2) Controlul și inspecția organismelor stabilite prin prezentul ordin, precum și ale activității acestora, se realizează de către personalul Gărzii Naționale de Mediu.
(1) Modificarea oricăror date referitoare la activitatea și documentele organismelor desemnate trebuie comunicată Ministerului Mediului și Pădurilor, denumit în continuare autoritate competentă, în termen de cel mult 20 de zile înainte de punerea în aplicare a acesteia.
(2) Dacă modificarea vizează documentele organismului desemnat, acesta va transmite autorității competente un exemplar, în copie, de pe documentul actualizat.
(1) Organismele desemnate sunt obligate să întocmească și să transmită autorității competente, până la data de 1 februarie a fiecărui an, un raport de activitate și un raport de audit.
(2) Raportul de activitate prevăzut la alin. (1) trebuie să conțină informații privind:
a) activitățile de instruire și evaluare realizate pe domeniul de desemnare, inclusiv informații privind personalul implicat, procedurile aplicate corespunzător cerințelor tehnice, programul de formare, rezultatele obținute;
b) reclamațiile înregistrate împotriva deciziilor sale, inclusiv informații privind modul de rezolvare a acestora;
c) dificultățile întâmpinate în realizarea sarcinilor, măsurile proprii întreprinse și/sau pe care le propune pentru îmbunătățirea activității;
d) activitățile subcontractate, subcontractanții, măsurile întreprinse și/sau pe care le propune pentru îmbunătățirea acestor activități.
(3) Autoritatea competentă poate solicita orice alte informații suplimentare dacă constată că raportul de activitate este incomplet sau insuficient argumentat.
(4) Raportul de audit prevăzut la alin. (1) trebuie să fie elaborat de un audit de terță parte și trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
a) să indice scopul, obiectivele, intervalul de audit, natura, durata și amploarea auditului realizat;
b) să conțină constatările, concluziile și recomandările de audit și, de asemenea, orice rezerve, calificări sau limitări în sfera de audit considerate de către auditor oportune de a fi indicate;
c) să fie semnat, datat și distribuit conform termenelor din planul de audit.
(1) Autoritatea competentă dispune suspendarea sau, după caz, retragerea calității de centru de instruire și evaluare a organismului desemnat în cazul neîndeplinirii criteriilor și cerințelor care au stat la baza desemnării acestuia.
(2) Suspendarea calității de centru de instruire și evaluare intervine în următoarele situații:
a) organismul a încălcat obligațiile ce îi revin conform prezentului ordin;
b) nu mai sunt îndeplinite cerințele care au stat la baza desemnării.
(3) Retragerea calității de centru de instruire și evaluare se realizează dacă organismul desemnat, a cărui activitate este suspendată, nu face dovada înlăturării cauzelor care au stat la baza măsurii suspendării, în termen de cel mult 60 de zile.
La cererea organismului desemnat, autoritatea competentă poate suspenda sau retrage calitatea de centru de instruire și evaluare a acestuia.
Certificatele de absolvire emise în perioada în care organismul are activitatea suspendată sunt lovite de nulitate.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.129/2012 privind desemnarea Societății Comerciale "Rosoos Frigotehnic" - S.R.L. ca centru de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră și ca centru de instruire și evaluare a personalului care desfășoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului și pădurilor,
București, 18 decembrie 2012.
Anexa
CENTRE DE INSTRUIRE ȘI EVALUARE
a personalului care desfășoară activitățile prevăzute de art.
2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al
Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în
conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al
Parlamentului European și al Consiliului, a
cerințelor minime și a condițiilor de
recunoaștere reciprocă în vederea
certificării societăților comerciale și a personalului
în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de
climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze
fluorurate cu efect de seră și art. 1 din Regulamentul (CE)
nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de
stabilire, în conformitate cu Regulamentul
(CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European
și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de
formare și a condițiilor pentru recunoașterea
reciprocă a certificatelor de formare
pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale
unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
┌────┬──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Denumirea centrului de │ │ │crt.│ instruire și evaluare │ Datele de identificare │ ├────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤ │ 1.│Asociația Generală a │Adresa: București, bd. Pache Protopopescu │ │ │Frigotehniștilor din │nr. 66, sectorul 2, cod 021407, │ │ │România │Tel.: 021-252.39.64 │ │ │ │E-mail: [email protected] │ │ │ │Website: http://www.agfro.ro │ │ │ │Cod de înregistrare fiscală: RO6865400 din │ │ │ │data de 19.01.1995 │ │ │ │Înregistrată în Registrul asociațiilor și │ │ │ │fundațiilor cu nr. 313/19.11.2003 │ ├────┼──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤ │ 2.│Societatea Comercială │Adresa: │ │ │"Schiessl Frigotehnic │Sediul social: Str. Principală nr. 5 A, satul │ │ │România" - S.R.L. │Vâlcele, comuna Feleacu, județul Cluj │ │ │ │CP 407274 │ │ │ │Telefon: +40(264) 28.44.62; +40(374) 96.68.11;│ │ │ │Fax: +40(264) 28.44.61 │ │ │ │Sedii de lucru: │ │ │ │- Piața Mărăști nr. 3, municipiul Cluj-Napoca,│ │ │ │județul Cluj │ │ │ │CP 400609 │ │ │ │Telefon: +40(264) 41.00.54 │ │ │ │Fax: +40(264) 40.36.06 │ │ │ │- Strada Fântânica nr. 38, sectorul 2, │ │ │ │București CP 021805 │ │ │ │Telefon: +40(21) 25.01.082/(083) │ │ │ │Fax: +40(21) 25.01.084 │ │ │ │Website: http://www.schiessl.ro │ │ │ │Cod unic de înregistrare: 10770660 din data de│ │ │ │9.07.1998, înregistrată la oficiul registrului│ │ │ │comerțului cu nr. J12/1023/25.06.1998 │ └────┴──────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
Pct. 2 din tabelul din anexă a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 738 din 13 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 23 mai 2014.